Print

Au început înscrierile pentru Tabăra de spiritualitate de la Tismana -seria a II-a, care se va desfăşura în perioada 23 iulie-1 august, fiind programată pentru copii între 7 şi 12 ani. Tabăra este organizată de Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale şi Meridionale în parteneriat cu Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord.

Proiectul vine în întâmpinarea necesităţii de a oferi copiilor români din diaspora posibilitatea de a intra în contact cu tradiţiile şi identitatea culturală, lingvistic, şi religioasă a părinţilor lor, dar şi de a trăi timp de 10 zile în ţara de origine.

Tabăra oferă copiilor posibilitatea să desfăşoare activităţi într-un spectru foarte larg. Sunt propuse diverse ateliere: atelier de icoane, atelier de teatru, atelier de dans, atelier de muzica, atelier de comunicare, etc.  Vor fi organizate diferite campionate, concursuri, jocuri, o ,,Seară a talentelor", etc., în cadrul cîrora copii au ocazia de a-şi descoperi şi pune în valoare aptitudinile. De asemenea, copiii vor descoperi frumuseţile naturii prin vizitarea peşterilor şi a împrejurimii taberei, vor dobândi cunoştinţe despre tradiţiile româneşti şi despre credinţa strămoşească prin intermediul catehezelor, al excursiilor şi drumeţiilor.

Directorul taberei este Pr. Dr. Razvan Ionescu - Paris. Din partea Mitropoliei noastre va participa Pr. Răzvan Gască de la Parohia Wiener Neustadt, ca organizator si coordonator al atelierului de icoane.

Mai multe informaţii se găsesc pe pagina http://www.educatie-catehetica.ro/activitati/tabara-traditie-spiritualitate.html

Preţul taberei este de 265 Euro.
 
Contact:

Pr. Răzvan Gască

Tel. 004369917289422
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.