Print

Sâmbătă seara, 4 august 2018, vom avea bucuria de a-l avea în mijlocul nostru pe părintele ieromonah, Atanasie Ulea de la parohia din Chemniz. Preacuvioşia Sa  va susţine la Capela „Sf. Siluan Atonitul” de la Centrul nostru Bisericesc (Paul-Heyse-Str. 19, 80336 München, U4, U5 staţia Theresienwiese), conferinţa cu tema: Logica sănătăţii lăuntrice. Părintele Atanasie, fiind şi medic psihiatru şi având şi o intensă activitate duhovnicească în cadrul parohiei pe care o conduce, deci fin cunoscător al bolilor sufleteşti ale omului contemporan, ne va vorbi din această dublă postură, de preot şi medic. Conferinţa va avea loc în continuarea Vecerniei, care se va săvârşi începând cu orele 18:00. Conferinţa va continua cu un dialog pe marginea celor prezentate.