Centrul Bisericesc Munchen Construm Noul Așezământ Înalțarea Sfintei Cruci Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei și Luxemburgului

RO | DE

Românii ortodocși din München au avut parte de un oaspete distins în seara de 7 ianuarie. La slujba Vecerniei oficiată în Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” a Centrului Bisericesc din München, Preasfințitul Părinte Episcop Vicar Sofian Brașoveanul a fost gazda Eminenței Sale, Cardinal Dr. Reinhard Marx, căruia Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim i-a conferit Ordinul „Crucea Sfinților Martiri Brâncoveni”, cea mai înaltă distincție oferită de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei și Luxemburgului.

Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” a Centrului Bisericesc Român din München s-a aflat în ceas de sărbătoare în 7 ianuarie, ziua în care facem pomenirea celui mai mare dintre prooroci, Sfântul Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului. Slujba Vecerniei a fost săvârșită de Preasfinţitul Sofian Brașoveanul, Episcop Vicar al Arhipiscopiei Germaniei Austriei şi Luxemburgului, cu participarea Înaltpreasfinţitului Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, a preoților români din München și împrejurimi, a altor clerici ortodocși, alături de mulți credincioși români din capitala Bavariei. Momentul festiv a fost prilejuit de invitația adresată Eminenței Sale, Cardinalul Reinhard Marx, Arhiepiscop romano-catolic de München și Freising și președinte al conferinței episcopilor catolici germani, de a participa la slujba ortodoxă de seară şi de a primi înalta distincţie a Mitropoliei noastre.

După încheierea Vecerniei, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim a ținut un cuvânt de învățătură, în care s-a referit la numărul mare de români aflați astăzi în Germania, mulți dintre ei sosiți în ultimii ani, iar alții având rădăcini în familiile mixte, veniți din regiunile românești locuite odinioară de sași și șvabi. Toți avem datoria de a fi mărturie a identității culturale și confesionale, făcând cunoscută Occidentului tradiția spiritualității ortodoxe, care este una a profunzimii inimii, a rugăciunii interiorizate și a apropierii de Dumnezeu prin efort ascetic. Deseori românii înșiși devin conștienți de propria bogăție abia aflându-se în spațiul vestic, acolo unde totodată pot descoperi nu doar binele material, ci și pe cel spiritual, înțelegându-se mai bine pe ei înșiși, dar și tradițiile și cultura locului.

Ceremonia de conferire a Ordinului „Crucea Sfinților Martiri Brâncoveni” prelatului din München a fost precedată, potrivit protocolului, de citirea de către Preasfințitul Episcop Sofian a elogiului („laudatio”) alcătuit de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim și adresat Cardinalului Reinhard Marx. În discursul panegiric au fost amintite începuturile Mitropoliei românești din Germania și situația ei actuală. Mulțumind pentru sprijinul acordat de comunitățile catolice, care pun lăcașuri de cult la dispoziția parohiilor ortodoxe românești din Germania și fac astfel posibile slujbele ortodoxe românești în numeroase orașe, s-a făcut referire la contribuția personală a Eminenței Sale la obținerea, în capitala Bavariei, a terenului pe care se va construi o biserică ortodoxă românească de tradiţie bizantină, o reședință episcopală, o mănăstire și un centru comunitar pentru românii ortodocși de aici, știut fiind că în München se află cea mai mare comunitate românească din Germania.

Cardinalul Reinhard Marx a fost elogiat și pentru activitatea sa deosebită în viața religioasă și socială din Germania. Eminența Sa este un „recunoscut reprezentant și multiplicator al valorilor creștine dincolo de granițele creștinismului și ale Bisericilor și un important actor în modelarea ideilor sociale și politice”. Distinsul prelat este recunoscut prin cartea sa intitulată sugestiv: „Capitalul. Pledoarie pentru om”, readucând în atenția societății convingerea bisericească profundă că orice formă de economie și de muncă sunt făcute pentru om și nu invers. Nu întâmplător Cardinalul Marx este coordonatorul consiliului economic al Bisericii Catolice, la Vatican, alcătuit din clerici și economiști.

Părintele Alexandru Nan, protoiereu al Bavariei, a evocat personalitatea Sfinților Martiri Brâncoveni și locul lor în istoria și spiritualitatea poporului român, amintind de cuvintele-testament ale voievodului, care a pus credința în Hristos înaintea intereselor materiale și chiar a vieții. Apoi Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim a înmânat Ordinul „Crucea Sfinţilor Martiri Brâncoveni” Eminenței Sale, care, în cuvântul de mulţumire a declarat că se simte onorat și totodată îndatorat a promova și de acum înainte întrajutorarea creștină, neuitând de Biserica Ortodoxă Română și de credincioșii români care și-au găsit o casă pe pământ german. Eminenţa Sa a subliniat şi bunele legături existente atât între Biserica Catolică din Germania şi Mitropolia noastră, dar şi pe cele dintre Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă Română, evocând şi momentul vizitei Papei Ioan Paul al II-lea la Bucureşti în 1999 şi întâlnirea acestuia cu Preafericitul Părinte Teoctist precum şi bucuria credincioşilor români ortodocşi şi catolici în acele momente şi aclamaţia lor pentru „UNITATE”. Având în vederea această aclamaţie, Eminenţa Sa a insistat pe faptul că ierarhia Bisericii ar trebui să fie atentă şi să ţină seama de voinţa poporului credincios pe care îl păstoreşte şi prin urmare să facă toate eforturile pentru a se putea ajunge la această unitate.

Ceremonia de înmânare a înaltei distincții s-a încheiat într-o atmosferă cordială la sala parohială, unde a avut loc o recepție în cinstea înaltului prelat.

Ordinul „Crucea Sfinţilor Martiri Brâncoveni” este cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei Germaniei, Europei Centrale și de Nord, instituită printr-o hotărâre a consiliului eparhial din 2012. El se acordă persoanelor cu o implicare deosebită în viaţa Arhiepiscopiei din centrul Europei.

A consemnat Ierod. Ioan Popoiu.

Calendar

Sâmbătă 23 Septembrie

Zămislirea Sf. Ioan Botezătorul; Cuv. Xantipa şi Polixenia

 

08:00 Utrenia
18:00 Vecernia cu Litie

 

Mai multe ...

Programul slujbelor

Slujbele de peste săptămână (luni-sâmbătă) au loc la Capela Sfântul Siluan (Paul-Heyse Str. 19, D-80336 München).

Duminica, Sfânta Liturghie se slujește la Alte Haidhauser Kirche (Kirchenstraße 37, D-81675 München).

Mai multe detalii

Din activitatea Preasfințitului Părinte Sofian Cuvinte de viață

Agenda

2017.09.18 Participă la lucrările Comisiei Liturgice a Conferinţei Episcopilor Ortodocşi din Germania la Buchendorf bei Gauting.

2017.09.19 Participă la lucrările Comisiei Liturgice a Conferinţei Episcopilor Ortodocşi din Germania la Buchendorf bei Gauting.

2017.09.20 Seara, săvârşeşte Rugăciunea lui Iisus la Capela Sf. Siluan; în continuare program de spovedanii.




Mai multe