Centrul Bisericesc Munchen Construm Noul Așezământ Înalțarea Sfintei Cruci Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei și Luxemburgului

RO | DE

Între 5 și 7 martie 2017, membrii Conferinței Episcopilor Ortodocși din Germania s-au întâlnit în ședință de lucru la München. La această sesiune de primăvară Biserica Ortodoxă Română a fost reprezentată de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Dr. Serafim Joantă și Preasfințitul Părinte Dr. Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar.

În Duminica Ortodoxiei, episcopii ortodocși din Germania, ca semn al unității Bisericilor ortodoxe, dincolo de  orice jurisdicție, au slujit împreună Sf. Liturghie în catedrala rusă a „Noilor Mucenici și Mărtusitori ai Rusiei” din München. În aceeași zi, la ceasul Vecerniei, episcopii au participat la Întâlnirea corurilor ortodoxe din München, eveniment ajuns la cea de a 13-a ediție. La această întâlnire au participat 11 coruri din München, între acestea numărându-se și corul “Armonia” al parohiei ortodoxe române “Nașterea Domnului” din capitala bavareză.

Luni, 6 martie, episcopii s-au adunat în Ședință de lucru la biserica sârbă din München. Între multele teme aflate pe ordinea de zi, un spațiu important a fost alocat situației învățământului religios ortodox din cele 16 landuri ale Germaniei.

Marți, 7 martie, episcopii au avut o întâlnire de lucru cu profesorii și studenții Facultății de Teologie Ortodoxă din München. Episcopii prezenți au subliniat importanța existenței unei facultăți ortodoxe în marele centru universitar, fiind singura universitate din Europa de Vest care adăpostește, alături de Facultățile de Teologie Catolică și Evanghelică, și o facultate ortodoxă. Catedre de Teologie Ortodoxă mai există în Germania (Münster, Paderborn) și-n alte țări occidentale, dar numai la München există o facultate ortodoxă. În cadrul întâlnirii, au fost prezentate activitățile facultății, corpul profesoral și perspectivele pentru studenții care finalizează cursurile acesteia, în diferitele grade academice.

Din partea Bisericii Ortodoxe Române la sesiunea de primăvară a Conferinței Episcopilor Ortodocși din Germania au participat Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Dr. Serafim Joantă și Preasfințitul Părinte Dr. Sofian Brașoveanul, Episcop vicar.

***

Conferința Episcopilor Ortodocși din Germania (Orthodoxe Bischofskonferenz in Deutschland) a fost constituită în anul 2010, în urma recomandărilor făcute de cea de-a IV-a Conferință Preconciliară Pan-Ortodoxă de la Chambesi (Geneva, Elveția).

Încă din anul 1994 a fost înființată pe teritoriul Germaniei, Comisia Bisericii Ortodoxe din Germania (Kommission der Orthodoxen Kirche in Deutschland, prescurtat KOKID), din care făceau parte toți episcopii jurisdicțiilor canonice din Germania. Încă din anul înființării acesteia, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Dr. Serafim Joantă a făcut parte din Comisie, fiind mai mulți ani vicepreședinte.

A consemnat pr. prot. Alexandru Nan

Programul slujbelor

Duminica, Sfânta Liturghie se slujește la Alte Haidhauser Kirche (Kirchenstraße 37, D-81675 München), de la ora 10:00.

Slujbele de peste săptămână (luni-sâmbătă) au loc la Capela Sfântul Siluan (Paul-Heyse Str. 19, D-80336 München).

Luni, Joi, Sâmbătă

08:00 - Utrenia

18:00 - Vecernia

Miercuri

08:00 - Utrenia

18:00 - Rugăciunea lui Iisus

Vineri

08:00 - Utrenia

18:00 - Sf. Maslu

Notă: În anumite zile, este posibil să intervină schimbări. Pentru a vizualiza programul lunii curente, vă rugăm să mergeți aici

Calendar

Duminică 19 Noiembrie

Duminica 26-a după Rusalii  (Pilda boga-tului căruia i-a rodit ţarina);

Sf. Prooroc Avdie; Sf. Mc. Varlaam (Post)

 

0930 Ceasurile şi Sf. Liturghie

 (Alte Haidhauser Kirche)

 

Mai multe ...

Din activitatea Preasfințitului Părinte Sofian Cuvinte de viață

Agenda

2017.11.18 Slujeşte Sf. Liturghie baptismală la Hanover (paroh P.C. Pr. Mihai Ilaş); o botează pe mezina familiei Părintelui, Xenia. Seara, slujeşte Vecernia şi animă o seară duhovnicească la Parohia Sf. Ioan Botezătorul din Hamburg (paroh P.C. Pr. Vlad Manolache).

2017.11.19 Slujeşte Sf. Liturghie şi predică la Parohia Sf. Martiri Brâncoveni din Hamburg. Îl instalează ca paroh al acestei parohii pe P.C. Pr. Alexandru Cărbunescu.


Mai multe