Print

În Duminica a VII-a după slăvitul Praznic al Învierii Domnului, Preasfințitul  Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, a oficiat slujba Sfintei Liturghii în parohia Bremen, care îl are ca ocrotitor pe "Sf. Ierarh Luca al Crimeii”, pe care Biserica Ortodoxă Română îl cinstește la 11 iunie. Totodată s-au împlinit 5 ani de când a luat ființă această parohie iar momentul a fost marcat și de prezența câtorva membri ai corului Patriarhal „Tronos”, în frunte cu părintele Arhidiacon Mihail Bucă, care au susținut un concert aniversar.

Un număr mare de copii şi o parte din credincioşii prezenţi s-au împărtășit cu Sfintele Taine, iar la finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Episcop Sofian a adresat un cuvânt viu, de învăţătură, celor prezenţi, îndemnând la împlinirea Evangheliei, de a trăi cu bucurie în unitate, aducând frumoase argumente și evocându-l pe vrednicul de pomenire Părintele Teofil Părăian. Părintele Episcop i-a îndemnat pe toţi cei prezenţi la hramul acestei parohii, care sunt icoane vii ale lui Dumnezeu pe pământ, ca să caute prietenia sfinților, dar mai ales să trăiască și să împlinească cuvântul Evangheliei.

Apoi, părintele paroh Marius Cristea, alături de care a slujit și PC Pr. Cătălin Patriche și PC diacon Vlad Roșu, a mulțumit Preasfinţitului Părinte Sofian pentru purtarea de grijă ca părinte duhovnicesc și pentru bucuria de a fi prezent la hramul unui sfânt despre ale cărui viață și minuni se vorbește din ce în ce mai mult.

Evenimentul a continuat cu concertul aniversar care a reușit să transmită atâta căldură, vibrație și emoție românească celor prezenți încât ne-am simțit în Cer, așa cum avea să transmită unul dintre participanți. Grupa din Corul TRONOS, din care au făcut parte diaconii Vlad Roșu și George Bucur și  protopsaltul Daniel Tămăslicaru, conduși magistral de unicul Mihail Bucă, arhidiacon patriarhal, a reușit să ne coboare Cerul în inimi, să ne facă depărtarea de “acasă” mai ușoară, prestația lor electrizând audiența cu măiastra și inegalabila interpretare.

Ziua de prăznuire și de cinstire a "Sf. Ierarh Luca al Crimeii”, o zi deosebită și pentru PC părinte Cătălin Patriche care a aniversat un an de la hirotonia intru diacon, s-a încheiat cu agapa de hram, masă a dragostei și jertfelniciei credincioșilor din parohie.

Bucură-te Sf. Luca, dragul nostru ocrotitor și doctor milostiv al celor aflați în nevoi!

Preot Iconom stavrofor George Marius Cristea