Print

"Mântuiește Doamne poporul tău și binecuvintează moștenirea ta. Biruință binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește și cu Crucea ta păzește pe poporul tău!" Troparul Sfintei Cruci a fost cântat în aceste zile de toată suflarea ortodoxă, dar în mod deosebit de un grup de peste 50 de tineri din ATORG (Asociația Tinerilor Ortodocși Români din Germania) și NEPSIS (organizația de tineret din Mitropolia Europei Occidentale și Meridionale) care și-au dat întâlnire între 29-31 martie la Frankfurt am Main. Programul a fost centrat în jurul pelerinajului anual la o parte din lemnul Sfintei Cruci, aflată în orașul german Limburg.