Centrul Bisericesc Munchen Construm Noul Așezământ Înalțarea Sfintei Cruci Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei și Luxemburgului

RO | DE

Loc de rugăciune

Deși aflată în chiar centrul orașului - și prin aceasta, de altfel, foarte ușor accesibilă - Capela Sf. Siluan Atonitul este o oază de liniște pentru cei care vin aici să se roage, să participe la slujbele de peste săptămână.

Amenajată într-o sală ce dă în curtea interioară, capela este astfel ferită de zgomotul străzii. Aici au loc în fiecare zi, în regim mănăstiresc, slujbele de dimineață si seară (Utrenia și Vecernia), precum și alte slujbe și rugăciuni, după programul stabilit:  miercuri seara - Rugăciunea lui Iisus, vineri seara - Sf. Maslu, sâmbăta dimineața (în zilele anunțate) - Sf. Liturghie și Pomenirea Morților.

Tot aici pot veni și cei care doresc să se spovedească. Mai ales în timpul posturilor, dar nu numai, seara, după vecernie este program de spovedanie. O anunţare prealabilă este recomandată.

 

Alte activități

Capela Sf. Siluan deservește Centrul Bisericesc Român Ortodox din München (CBROM), ale cărui sediu si biserică vor fi ridicate după planurile prezentate și pe această pagină. Până atunci însă, toate activitățile organizate cu și pentru credincioșii din comunitate au loc în capelă:

  • repetiții ale corului, înaintea sărbătorilor mai importante
  • întâlnirile lunare ale tinerilor din ATORG-München
  • ora de religie pentru copiii pre-școlari și școlari
  • cercul biblic în limba germană
  • conferințe și prezentări

Tot în capelă găsiți și o frumoasă colecție de cărți de literatură religioasă, cărți duhovnicești și cărți de rugăciune, precum și icoane și mici obiecte bisericești.

 

Adresa:

Paul-Heyse-Str. 19, D-80336, München
în capătul curții interioare, scările din dreapta, la demisol

mijloace de transport în comun: detalii aici.

Calendar

Duminică 26 martie
    
Duminica Cuv. Ioan Scararul; Soborul Arhanghelului Gavriil; Sf. Mc. Montanus, preotul şi soţia sa Maxima (Post)
    
09:30 Ceasurile şi Liturghia Sf. Vasile cel Mare
(Alte Haidhauser Kirche)

Mai multe ...

Programul slujbelor

Slujbele de peste săptămână (luni-sâmbătă) au loc la Capela Sfântul Siluan (Paul-Heyse Str. 19, D-80336 München).

Duminica, Sfânta Liturghie se slujește la Alte Haidhauser Kirche (Kirchenstraße 37, D-81675 München).

Mai multe detalii

Din activitatea Preasfințitului Părinte Sofian Cuvinte de viață

Agenda

2017.03.24 Seara,  săvârşeşte Vecernia cu Litie, la Capela Sf. Siluan; în continuare program de spovedanii.

2017.03.25 Slujeşte Sf. Liturghie şi predică la Capela Sf. Siluan.

2017.03.26 Împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, slujeşte Sf. Liturghie şi predică la Parohia Bunavestire din München (paroh P.C. Pr. Simion Felecan), cu prilejul hramului; participă la agapă.






Mai multe