Donează pentru Așezământ                                                         

Beneficiar: Rum. Orth. Metropolie - Kirchenzentrum München
IBAN: 
DE76 7509 0300 0005 1307 35
BIC: 
GENODEF 1M05
Scopul: 
Kirchenbau / Pentru construirea bisericii

Cont în România ...

Începutul Postului Mare este o bucurie pentru creștinul care, purtându-și crucea de zi cu zi, privește spre Înviere. Pentru credincioșii români din Germania, începutul acestui timp dedicat împăcării duhovnicești și așteptării Învierii Domnului a fost marcat de o pregustare a sărbătorii viitoare a sfințirii noului Așezământ Bisericesc din München: Sâmbătă, 16 martie, a avut loc slujba de înălțare a crucii pe ceea ce va fi biserica-emblemă a spiritualității românești din capitala Bavariei.


Mulți dintre credincioșii români sosiți la slujba de sfințire, săvârșită de Preasfințitul Părinte Sofian și un sobor de preoți, s-au aflat în același loc și în 11 septembrie 2011, la slujba punerii pietrei de temelie a viitorului edificiu, săvârșită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim, Preasfințitul Părinte Episcop-vicar Sofian Brașoveanul, alături de ierarhi și preoți din România și Germania.

După dificultățile începutului - când era cu greu de imaginat doar achitarea costurilor terenului pentru viitorul Așezământ - , construcția efectivă, începută în luna noiembrie 2017 se află astăzi foarte aproape de stadiul în care ea va putea sluji scopului ei: laudei aduse lui Dumnezeu prin slujbele mănăstirești zilnice și prin activitățile comunitare și sociale.

După încheierea slujbei de sfințire a crucii principale și a celorlalte patru cruci secundare, prin stropirea cu apă sfințită, în cuvântul adresat invitaților la acest început de primăvară, PS Sofian bucurându-se de stadiul șantierului, remarca plin de recunoștință că, în ciuda tuturor greutăților, cu ajutorul lui Dumnezeu și prin susținerea jertfelnică a numeroși credincioși, ceea ce părea imposibil capătă conturul mult așteptat.

Toți cei prezenți au asistat apoi la ridicarea crucii cu macaraua și așezarea ei la locul de unde va fi văzută de mulți: pe turla frumoasei biserici clădită după modelul străvechiului lăcaș „Sf. Nicolae Domnesc” de la Argeș. În continuare, ierarhul i-a invitat pe toți, mai  întâi în biserică, iar ulterior în „sala crucilor”, de la subsolul bisericii. Aici domnul inginer Daniel Baicu a prezentat stadiul la care se află biserica precum și viitoarea Sală a Crucilor, străjuită de cele Zece Cruci însemnate cu textele celor Zece Porunci date de Dumnezeu, prin Moise, poporului ales. În continuare, Preasfințitul Părinte Sofian a explicat simbolismul construcției și s-a referit îndeosebi la catapeteasma din cărămidă aparentă, care dă viitoarei săli comunitare, ce va găzdui pentru început și slujbele bisericii, o solemnitate deosebită. Ierarhul i-a amintit pe susținătorii constanți ai proiectului, dar și pe donatorii speciali, care s-au implicat efectiv la achitarea costurilor unor elemente ale viitoarei construcții, precum stâlpii cruciformi sau crucile sfințite în această zi, destinate să fie puse pe biserică. Șantierul nu ar fi continuat într-un ritm atât de bun, remarcat de mulți, dacă nu ar fi existat acțiuni specifice, precum: „Acțiunea celor 10.000”, „Susținând Crucea susținem Biserica”, "Piatră și trăinicie”, acțiunea de cumpărare a celor cinci cruci pentru acoperiș, donațiile constante prin sistem Dauerauftrag și SEPA-Lastschriftverfahren ale credincioșilor și parohiilor.

Cu acest prilej, Preasfințiul Părinte Sofian a lansat încă trei acțiuni de donare: Două din ele referitoare la acoperirea costurilor de realizate a structurii iconostasului bisericii (10.000€), precum și a iconostasului din cărămidă aparentă din Sala Crucilor (30.000€). Aceste două acțiuni s-au și finalizat în aceeași zi, costurile respective fiind preluate spre donare de credincioșii parohiei „Sf. Apostol Bartolomeu” din Frankfurt pe Main. A treia acțiune, „Ferestre pentru biserică” a fost deschisă pentru finanțarea prin donare a ferestrelor bisericii, modul de implicare urmând a fi anunțat în curând.

Preasfinția Sa a mulțumit celor mai bine de 150 de oaspeți, îndemându-i să susțină mai departe proiectul fiindcă, așa cum îi place să amintească, „La lucruri bune puțini se adună, dar mult pot puținii împreună”. Enoriașii din München și oaspeții din Augsburg, Berlin, Freising, Rosenheim, Stuttgart, Traunreut, Tübingen,  Ulm,  Waldkraiburg, precum și din alte orașe ale Germaniei, dar și din Austria (St. Pölten), s-au bucurat de mica gustare de drum, pregătită de maicile de la Centrul Bisericesc.

Lucrările de construcție ale Așezământului Bisericesc, incluzând o biserică în stil muntenesc, o mănăstire-reședință episcopală, precum și un centru comunitar, pot fi susținute mai departe prin donații în contul:

Rum. Orth. Metropolie - Kirchenzentrum München
IBAN: 
DE76 7509 0300 0005 1307 35
BIC: 
GENODEF 1M05
Scopul: 
Kirchenbau / Pentru construirea bisericii

 

 

  • 01
  • 02
  • 03
  • 05
  • 06
  • 07
  • 09
  • 10
  • 11
  • 12
  • 14
  • 15