Volumul cuprinde ultima serie de cuvântări ținute de Mitropolitul Antonie în Londra, între 2001-2002. Aceste cuvântări pot fi văzute ca testamentul său duhovnicesc. În ele, el dă mărturie, prin propria experiență, despre cât de important este ca omul să stea cu credință și sinceritate în fața lui Dumnezeu, fără să ne ascundem în spatele percepției limitate pe care noi o avem față de El, față de lume și față de noi înșine.

„Ce este credința? Ce este neîncrederea? Ce este îndoiala? Poate să fie cineva un credincios sincer și onest și să pună la îndoială anumite lucruri? Poate cineva să pretindă că crede în Dumnezeu și să zică: „Nu Te înțeleg”? Aceasta a spus-o Iov acum multe secole – nu chiar cu aceleași cuvinte, dar, izbindu-se de problemele vieții, L-a între-bat pe Dumnezeu. Aceeași întrebare a fost pusă acum nu mult timp de către Starețul Siluan, care s-a luptat paisprezece ani să dărâme zidul despărțitor dintre el și Dumnezeu, iar la final, la capătul puterilor lui, când nu-și mai găsea calea, a zis: „Doamne, Tu nu poți fi înduplecat”. Iar în acel moment, ceva s-a rupt în el, o ultimă împotrivire, o ultimă speranță umană, și a devenit conștient de prezența lui Hristos.

Când începem să punem la îndoială ceea ce părea simplu și clar în alte momente, nu facem un păcat. Chiar aș spune că este dreptul vostru; ba și mai mult, este datoria voastră. El vrea ca noi să înțelegem, însă nu pretinde ca această înțelegere să fie desăvârșită în orice moment al vieții noastre. Dumnezeu nu vrea să fie înconjurat de oameni creduli, ci de oameni care Îl cunosc îndeajuns cât să aibă încredere în El, în vremuri care le depășesc limitele cunoașterii lor”.