Print

Având în vedere faptul că suntem încă într-o perioadă de răspândire a coronavirusului1, fiecare dintre noi este responsabil pentru propria persoană și pentru cele cu care intră în contact. Din responsabilitate creștină și dragoste pentru cei din jur, trebuie să ne asumăm în continuare, cu strictețe, regulile de igienă și de distanțare socială, adaptând tradiția noastră liturgică cu restricțiile impuse de către autoritățile civile și sanitare, în funcție de fazele de revenire treptată la normalitate.

Aspectul primordial de care trebuie să ținem seama este cel legat de însemnătatea și importanța Sf. Liturghii (a Sf. Euharistii) în viața Bisericii noastre și a fiecărui credincios în parte. Sf. Nicolae Cabasila precizează atât de clar că „lucrarea sfintei celebrări a Sfintelor Taine este transformarea darurilor în Trupul și Sângele dumnezeiesc, scopul este sfințirea credincioșilor, care prin ele iau iertare de păcate, moștenirea Împărăției cerurilor și celelalte asemenea acestora, iar rugăciunile, psalmii, citirile din Sfintele Scripturi și simplu spus, cele făcute și spuse în chip sacru înainte de sfințirea darurilor și după sfințirea lor sunt o pregătire și contribuție la această operă și la acest scop”2. Sf. Liturghie este temelia și punctul central pe care și în jurul căruia se fundamentează întraga lucrare a Bisericii. În același timp, Sf. Liturghie este icoana vie, condensată, a Bisericii, a Împărăției Cerurilor. Ea ne mijlocește în mod real, prin Sf. Euharistie, unirea cu Hristos Cel răstignit și înviat. Ea este cadrul festiv al întâlnirii dintre Dumnezeu și Om, locul și laboratorul îndumnezeirii noastre. Pentru pregătirea și săvârșirea atât a Sf. Liturghii cât şi a altor Sfinte Slujbe clericii sunt rugaţi să aibă în vedere aspectele de mai jos, să respecte și să implementze prevederile autorităţilor din fiecare land și ale celor locale.

1.Reguli generale pentru săvârșirea Sfintei Liturghii și a altor Slujbe.

  1. Persoanele care au intrat în contact cu o persoană infectată, cele care se află în carantină, cele care prezintă simptome de infecție sau sunt infectate cu Covid 19, nu pot participa la nici o slujbă; acestea sunt rugate stăruitor să rămână acasă pentru a nu răspândi boala, putând participa doar la slujbele transmise prin internet.
  2. Persoanelor în vârstă, celor cu probleme majore de sănătate și tuturor celor care aparțin grupurilor cu risc sporit, li se recomandă să rămână acasă în timpul săvârșirii slujbelor publice. Acestea sunt rugate să meargă la biserică în afara programului liturgic, pentru a se ruga, spovedi și împărtăși cu Sfintele Taine, după un orar stabilit de comun acord cu preotul paroh.
  3. Îndemnăm pe Preacucernicii Preoți să slujească Sfinta Liturghie și în cursul săptămânii, cu precădere sâmbăta, pentru a le oferi credincioșilor posibilitatea de a participa măcar o dată pe săptămână la Sf. Liturghie în biserică.
  4. Pentru fiecare loc de slujire, acolo unde autorităţile cer, se va face un plan scris de prevenire a contaminării, care să poată fi prezentat la cererea acestora.
  5. Numărul participanților la Sfintele Slujbe este limitat în funcție de mărimea bisericii, respectându-se distanța de cel puțin 1, 1,5 sau 2 m de jur împrejur (potrivit prescripţiilor autorităţilor din fiecare land), excepție făcând doar membrii aceleiași familii, care locuiesc împreună. Pentru a putea implementa această prevedere se recomandă marcarea băncilor, respectiv a spațiului din biserică în mod adecvat.
  6. Pentru participarea la fiecare Sf. Slujbă, se recomandă înscrierea prealabilă în funcţie de numărul de locuri disponibile în lăcaşul de cult.
  7. Este necesară desemnarea unor persoane, care să implementeze și să supravegheze respectarea regulilor legate de distanță, disciplină și igienă, în interiorul și în proximitatea bisericii.
  8. Se va avea în vedere dezinfectarea obiectelor de cult, icoanelor, mobilierului, precum și a întregului spațiu de cult, înainte şi după fiecare slujire.
  9. Participanţii la sfintele slujbe trebuie să poarte mască de protecție. Sunt exceptaţi clericii slujitori, atunci când rostesc sau cântă rugăciunile, când rostesc predica, precum şi cântăreţii bisericeşti.
  10. În timpul slujbelor, ușa bisericii va rămâne deschisă pentru a nu fi atinse mânerele acesteia.
  11. La intrarea în biserică, vor fi amplasate soluții de dezinfectare, iar fiecare credincios care intră își va dezinfecta mâinile.
  12. În această perioadă, se va evita salutul prin datul mâinii sau prin îmbrățișare, care implică contactul direct între persoane.
  13. La strană, va cânta o singură persoană sau un grup mic de până la 3 cântăreţi. Ceilalți credincioși vor asculta de la locurile lor din biserică.
  14. La Sfântul Maslu, preotul va citi Evangheliile și rugăciunile de pe solea bisericii, evitând contactul direct cu credincioșii. Miruirea credincioșilor se va face o singură dată, cu un bețișor de unică folosință pentru fiecare credincios, la sfârșitul slujbei. Atât preotul cât și credincioșii vor purta mască de protecție.
  15. Sfânta Taină a Spovedaniei se va săvârși evitându-se contactul direct între preot și credincios şi respectându-se distanța impusă, amândoi purtând măști de protecție.
  16. Sfintele Taine ale Botezului și Cununiei se vor săvârși cu un număr redus de participanți (primitorii tainei, rudele apropiate ale acestora și nașii). Aceștia vor respecta în biserică distanța impusă. Nu se va săvârşi Taina Botezului pentru mai mulți copii odată. După fiecare botez, cristelnița se va goli şi dezinfecta. La Taina Cununiei, „paharul mântuirii” se va da doar mirilor.
  17. Slujbele de înmormântare vor fi făcute după tradiția noastră liturgică, respectându-se toate normele sanitare și de distanțare impuse de prevederile legale în vigoare.
  18. Până la normalizarea situației, nu se vor face agape în biserică sau în spațiile anexe ale acesteia.
  19. La pangarul bisericii va sta o singură persoană care va purta mască de protecție și mănuși. Se va evita contactul direct al acestei persoane cu credincioșii din biserică. Ca măsură de siguranță (acolo unde locul destinat pangarului nu este un spațiu închis), se recomandă montarea unui panou protector din plexiglas cu o deschizătură la partea inferioară.
  20. La lumânărar, se va evita aglomerarea de persoane.
  21. Este permisă organizarea de slujbe în aer liber cu până la 50 de participanți, cu respectarea regulilor de distanță.

 

2. Reguli pentru săvârșirea Sf. Liturghii

  1. Încă de la pregătirea obiectelor liturgice şi a darurilor pentru Sf. Liturghie, se vor respecta măsurile de igienă. Prescurile care se aduc ca dar la Sf. Altar vor fi făcute în condiții de strictă igienă și ambalate într-o pungă de unică folosință. Prescura, împreună cu vinul, lumânarea și pomelnicul vor fi duse de la pangar la Altar de către un credincios desemnat de preot.
  2. Umblarea cu discul pentru colectă se înlocuieşte în această perioadă prin punerea unui coşuleţ la ieşirea din biserică. Preotul îi va îndemna pe credincioşi să-şi pună darul acolo.
  3. Preoții slujitori se vor spăla cu apă și săpun înainte de începerea proscomidiei, respectiv înainte de aranjarea obiectelor pentru slujirea liturgică (mai ales acolo unde se slujeşte în locaşuri închiriate). Pomelnicele vor fi mai întâi pomenite, după care preotul se va spăla pe mâini şi va scoate miridele.
  4. Preotul va face doar cădire mică la sfintele slujbe. Dacă face cădire mare, va purta mască de protecție. Paraclisierul, care pregăteşte anafura, va purta, de asemenea, mască de protecție și mănuși.

 

3. Reguli pentru împărtășire

Ţinând seama de importanţa acordată de Biserică, de la începuturile ei, împărtășirii credincioşilor3 cu Sfântul Trup și Sânge ale Domnului Hristos, precum şi de condiţiile actuale impuse, recomandăm împărtăşirea cu folosirea mai multor linguriţe. Pentru implementarea acestei metode este necesar să se procure din timp mai multe lingurițe și procovețe. Acestea vor fi sfințite și folosite exclusiv pentru împărtășire, potrivit rânduielii din Molitfelnic.4 După împărtăşirea fiecărei persoane, lingurițele și procovețele se vor steriliza. Această metodă nu schimbă în fond modul de împărtăşire actual al credincioșilor. Se va proceda după cum urmează:

 

Împărtășirea clericilor

  1. Preotul se va împărtăși cu Sf. Trup ca și până acum, luându-L de pe Sf. Disc.
  2. Nici un cleric nu se va împărtăși cu Sf. Sânge direct din Sf. Potir, ci luând-L, o singură dată, cu lingurița, din Sf. Potir.
  3. Preotul, purtând mască, va împărtăşi diaconul cu Sf. Trup şi apoi cu Sf. Sânge din Sf. Potir, cu lingurița.

 

Împărtășirea credincioșilor

  1. Preotul va împărtăși credincioşii, purtând mască și mănuși de unică folosință (la mănuși se poate renunța dezinfectând mâinile înainte de împărtășire).
  2. Preotul va folosi pentru fiecare credincios câte o linguriță și un procovăț curat.
  3. După împărtășire, lingurița și procovățul folosite se pun într-un loc special rânduit. După terminarea Sf. Liturghii, lingurițele și procovețele se vor steriliza.

Să ne rugăm cu toții Preamilostivului și Iubitorului de oameni Dumnezeu, Care are puterea de a tămădui toată boala și toată neputința în popor (cf. Mt. 4, 23), să păzească poporul credincios, sănătos, în pace și să stăvilească, prin mijlocirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și a tuturor Sfinților, epidemia care încearcă întreaga lume. Cu neclintită nădejde în mila și ajutorul lui Dumnezeu,

Serafim Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord

Sofian Braşoveanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului

 

Note:

1. Aceste îndrumări se dau în urma consultării ierarhilor din Mitropolia Europei Centrale şi Meridionale şi a celor din Mitropolia Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, care au convenit să îndrume viaţa bisericească în funcţie de restricţiile impuse în fiecare din ţările în care au juristicţie.

2. Sfântul Nicolae Cabasila, Explicări la dumnezeiasca Liturghie, Scrieri II, studiu introductiv și traducere diac. Ioan I. Ică jr., Deisis, Sibiu, 2014, pp. 335-336. 

3. Așa se face că al 9-lea canon Apostolic spune: Toți credincioșii care intră (în Biserică, la Sf. Liturghie) și ascultă Scripturile, dar nu rămân la rugăciune și la Sf. Împărtășire, trebuie să fie îndepărtați, ca unii care fac neorânduială Bisericii. Iar canonul 2 de la sinodul de la Antiohia (anul 431) spune despre cei aflați în aceeași situație: să fie dați afară din biserică până ce vor putea dobândi iertare mărturisindu-se, arătând roade de pocăință și cerând iertare. Mai târziu, sinoadele de la Sardica (anul 343, canonul 11) și apoi din Trullo (sinodul 6 ecumenic de la Constantinopol, din anul 680, canonul 80) au rânduit pedeapsa „îndepărtării” (grecește: anathima) de Biserică a celor care, fiind de față, nu s-ar împărtăși 3 duminici la rând.

4. Rânduiala sfințirii vaselor de slujbă: - Pentru sfințirea linguriței, p. 656, Molitfelnic, EIBMO, București, 2013.