Print

Chiar dacă în partea a doua a lunii februarie iarna s-a manifestat cu toată puterea ei, lucrările pe şantier au avansat în mod consistent. Până la 8 martie, s-a reuşit turnarea tuturor pereţilor de la nivelul subsolului corpului C (mănăstirea) precum şi betonarea unei părţi din planşeul de deasupra acestora. În continuare, se pune armătura pentru a se turna în scurt timp restul planşeului.

La corpul A (biserica) s-au turnat şi decofrat pereţii absidelor altarului de la nivelul subsolului, care s-au şi decofrat între timp, acum fiind pregătită turnarea celui de-al doilea perete lateral din partea de nord a bisericii. S-au turnat de asemenea şi pereţi ai coridorului de legătură dintre corpurile A şi C.

S-a început izolaţia hidrofugă a pereţilor exteriori ai bisericii, până la sfârșitul săptămânii (10.03.2018) fiind terminată amorsarea pereților decofrați pe partea de sud respectiv de est a clădirii și s-a pregătit la aceștia și racordarea între izolația orizontală şi cea verticală.

S-a livrat izolația termică pentru subsol pe șantier, precum și 13 palete cu cărămidă pentru zidărie, pentru a se începe cu zidăria imediat ce va fi fost turnată zona de vest a plăcii peste subsol.

Cu antreprenorul de lucrări de terasamente s-a convenit, că se vor începe umpluturile și tragerea palplanșelor din teren pe partea de sud și de est imediat după Paștile catolice/evanghelice, totodată plasându-se primele inele ale puțurilor de infiltrare a apelor pluviale în aceste zone.

La Bucureşti, se toarnă actualmente stâlpii cruciformi de rezistenţă, care urmează a fi montaţi ulterior în subsolul corpului A.