Print

În Duminica întâia după Rusalii (a Tuturor Sfinților) credincioșii din regiunea Tirol (Austria) și-au sărbătorit ocrotitorul, pe Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava. Bucuria sărbătorii a fost sporită de prezența Preasfințitului Părinte Sofian, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului, care a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

În sunet de clopote și toacă, credincioșii îmbrăcați în frumoasele costume populare l-au primit pe Ierarh după tradiție cu pâine și sare.  În cadrul Sfintei Liturghii s-au împărtășit un număr mare de copii și credincioși. Din soborul preoţilor slujitori au făcut parte PC Pr. Florin Aldea (parohia Păltinoasa, Suceava), PC Pr. Lucian Abageru (parohia Măzănăeşti, Suceava), PC Pr. Ionel Nemeș (parohia Konstanz), diaconul George Ţapciuc (München) și PC Pr. Paroh Mircea-Ioan Oniga. În cuvântul de învățătură, Preasfinţia Sa a tâlcuit pericopa evanghelică evidențiind rolul sfințeniei și al dragostei în viața credincioșilor, după modelul Sfinților care și-au dedicat viața lui Hristos. În acest context a fost evocată viața Sfântului Ioan cel Nou, care după îndemnul Sfântului Apostol Pavel, a împletit muncă cu rugăciunea mărturisind credința cea dreapta până la moartea martirică. Totodată Ierarhul a îndemnat credincioșii să păstreze unitatea de credință și de neam dobândită cu multă jertfă de înaintașii noștrii. În încheiere Preasfinţia Sa a vorbit despre importanța Așezământului Bisericesc din München, făcând apel la toți credincioșii români pentru susținerea acestuia. Preotul paroh a mulțumit Preasfinției Sale pentru dragostea părintească și purtarea de grijă și preoților slujitori pentru coliturghisire și i-a invitat pe toți cei prezenți să ia parte la agapa frățească.

Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate și rugăm pe Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava să ne ocrotească și să ne călăuzească pașii pe calea mântuirii!

Pr. Mircea-Ioan Oniga