Print

Mai jos vă oferim o retrospectivă în imagini a şantierului Aşezământului bisericesc în anul 2020. Derularea proiectului a fost marcată, în acest an, de un eveniment cu valoare simbolică deosebită, anume Sfinţirea clopotelor Aşezământului din München, eveniment ce a avut loc pe 13 septembrie.

Mulţumim mai întâi lui Dumnezeu, Care ne-a rânduit să împlinim această minunată şi binecuvântată lucrare şi mulţumim tuturor celor implicaţi: Arhitecţi şi ingineri proiectanţi şi constructori, tehnicieni şi muncitori, donatori şi rugători către Dumnezeu pentru reuşita demersului, gospodine şi gospodari care oferă o masă caldă muncitorilor, tuturor celor care în orice chip, ne sunt alături cu inima, cu rugăciunea, cu susţinerea financiară sau cu gândul şi sfatul bun, pentru ca această lucrare deosebită să fie dusă la bun sfârşit. + Sofian Braşoveanul 

Luna Ianuarie 2020

În luna ianuarie acţiunea „Piatră şi Trăinicie” a fost relansată. Lucrările de pietrărie au început cu placarea în piatră a coridoarelor mănăstirii. O muncă solicitantă, care cere plecarea genunchilor ca şi rugăciunea.Tot în această lună ne-am bucurat de vizita a doi oaspeți de seamă. Pe 25 ianuarie Înaltpreasfinţitul Părinte Augustinos, Mitropolitul grec ortodox al Germaniei, a vizitat șantierul Așezământului. Înaltpreasfinţia Sa a apreciat frumuseţea şi mărimea Aşezământului, o dovadă în plus că ortodocşii prind rădăcini în Germania. Pe 29 ianuarie am primit vizita Înaltpreasfinţitului Mitropolit Serafim. Înaltpreasfinţia Sa a considerat că Aşezământul va contribui substanţial la ridicarea prestigiului ortodoxiei româneşti în Germania şi a avut cuvinte de apreciere către inginerii constructori pentru temeinicia şi frumuseţea lucrării.

Luna Februarie 2020

În luna februarie, Aşezământul nostru a început să ia tot mai mult forma pe care domnii arhitecţi Şerban Sturdza, Matei Stoean şi Tudor Elian au gândit-o, au prelucrat-o, cu multă insistenţă, dedicare şi mult nesomn, au transpus-o în planuri şi au încredinţat-o spre a fi pusă în operă. S-a placat dușumeaua bisericii cu piatră de Vraţa și s-au finisat rosturile dintre cărămizi la Sala Crucilor. Tot în luna februarie, Excelenta Sa Dl Prim-ministru al României, Ludovic Orban, însoțit de Dl. Ministru de Externe Bogdan Aurescu, de Dl. Consilier Prezidențial Ion Oprisor, de Dl Ambasador Emil Hurezeanu și de Dna Consul General Ramona Chiriac, au efectuat o vizita informativa pe Șantierul Asezamantului Bisericesc in construcție.

Luna Martie 2020

Din darul lui Dumnezeu, lucrările la Aşezământ au continuat cu bine, chiar dacă cu unele greutăţi cauzate de pandemie. Majoritatea constructorilor au ales să rămână pe şantier în ciuda crizei generale. La Sala Crucilor, s-a vopsit tavanul în auriu. În ambele clădiri s-au făcut ultimele lucrări de zidărie uscată şi s-a continuat cu finisajele. În băi s-a pus faianţa, iar afară s-au executat ultimele lucrări de canalizare.

Luna Aprilie 2020

În luna aprilie s-au continuat, la interioare, lucrările de zidărie  uscată şi finisaje; de asemenea, s-a continuat montarea parchetului în  mai multe spaţii. La exterior, s-a lucrat la structura din lemn a porticului de legătură dintre corpurile de clădire B şi C, s-au efectuat lucrări de placare cu piatră pe coridoare, atât la interior cât şi la exterior.

Luna Mai 2020

În luna mai, pe lângă alte lucrări, s-a lucrat intens la sculptarea mesei proscomidiarului şi a Sfintei Mese din altarul Sălii Crucilor. De asemenea, a fost montată bucătăria mănăstirii.

Luna Iunie 2020

În luna iunie măicuţele împreună cu mai multe gospodine harnice au început curăţenia în vederea recepţiilor şi apoi a mutării.

Luna Iulie 2020

În luna iulie, în chiliile măicuţelor au fost confecţionate locurile de  rugăciune, care îşi aşteaptă fiecare icoana şi candela care să însoţească rugăciunile măicuţelor.

Luna August 2020

În luna august, baptisteriul din Sala Crucilor s-a născut din piatră, pentru ca apoi acolo să se nască mulţi din apă şi din Duh. Mai apoi, peste 6000 de pietricele de marmură au fost plantate una câte una de echipa d-lui Dan Popovici în suportul de răşină pentru a se alcătui în duşumeaua capelei mănăstirii (tehnica epoxy terrazzo). Tot în mozaic a fost îmbrăcat și baptisteriul.

Luna Septembrie 2020 - Sfinţirea clopotelor Aşezământului din München

Pe 13 septembrie, la sărbătoarea înnoirii bisericii Învierii din Ierusalim, am avut mai întâi bucuria sfințirii clopotelor Așezământului Bisericesc. A fost un moment de împlinire şi de mare bucurie, care încununează ani de mari eforturi, pentru care îi mulţumim lui Dumnezeu şi le mulţumim tuturor celor implicaţi.

Luna Octombrie 2020

În luna octombrie, pe lângă continuare lucrărilor de finisaj, s-au
executat diverse lucrări de tâmplărie. Firma Luca a montat uşi şi
ferestre, iar firma Concelex a executat tavanul porticului de legătură
dintre clădiri. În curte, s-a început pavajul cu piatră cubică. Foarte
intens s-a lucrat la placarea cu piatră a bazei exterioare a bisericii,
respectiv la realizarea băncii perimetrale care o înconjoară.

Luna Noiembrie 2020

În luna noiembrie, în condiţii de distanţare sanitară, impuse în efortul  de stăvilire a pandemiei de Covid-19, am săvârşit cununia Mariei Drăgan  cu Christian Schmidt. A fost primul eveniment cu caracter comunitar săvârşit în Sala Crucilor, aflată în subsolul bisericii Aşezământului Bisericesc. Să binecuvânteze Dumnezeu acest început, astfel încât Aşezământul să devină un loc în care să se concentreze viaţa comunitară a românilor ortodocşi din München şi din întreaga Germanie, un loc din care să iradieze credinţă, încredere şi speranţă pentru comunitatea românească şi creştină.

Luna Decembrie 2020(6 Decembrie 2019 - Turnarea clopotelor Așezământului la Innsbruck)

După ce la finele lunii noiembrie a fost montat mobilierul din sala Crucilor de către firma producătoare Pandomour din Ploieşti, în luna decembrie şantierul s-a odihnit, muncitorii bucurându-se de o binemeritată vacanţă. Un cuvânt de deosebită apreciere şi mulţumire se cuvine adresat firmei Pandomour pentru realizarea la o calitate excepţională a elementelor de mobilier. Dumnezeu să-i binecuvinteze pe toţi cei care şi în anul 2020 s-au implicat în diferite moduri în ridicarea Aşezământului nostru: proiectanţi, constructori, donatori, sprijinitori şi rugători.