Având în vedere faptul că Biserica în construcție va avea ca hram principal sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci – 14 septembrie – ale cărei semnificații să ne reamintească permanent că suntem chemați să ne asumăm crucea propriei noastre identități, arhitecții noștri au proiectat în formă de cruce și stâlpii de la subsolul bisericii, care susțin întregul edificiu. Acești stâlpi, pe care îi oferim spre donare, reprezintă o lucrare deosebită în sine, deoarece pe fiecare dintre ei va fi inscripționat textul uneia din cele 10 Porunci ale Decalogului precum și alte cruci și simboluri creștine, arătând astfel că Noul Testament se sprijină pe Vechiul Testament, așa cum Biserica este susținută pe coloanele în formă de cruce din subsol și care constituie însăși baza și structura sa.


 perspectiva subsol

Actualmente, acești stâlpi cruciformi se toarnă la București, de unde vor fi ulterior transportați pe șantier pentru a fi montați la locul lor. Este vorba de o muncă foarte migăloasă, dacă ne gândim doar la faptul că cele 10 Porunci, în română și germană, cuprind în total aproximativ 10.000 de semne. Fiecare literă trebuie să fie lucrată individual, cu atenție deosebită atât la cofrare, cât și la betonare și decofrare, deoarece textul inscripționat trebuie să rămână intact. Aceeași atenție este necesară și ulterior în timpul transportului și montării. Prețul de producție și transport al fiecăruia din acești stâlpi a fost calculat la 9.300 de Euro.

Oferim acești stâlpi cruciformi spre donare celor care au râvna și posibilitatea să facă acest lucru, persoane fizice sau instituții, care doresc să-și arate și în acest mod susținerea pentru construirea Așezământului. Este vorba de o acțiune cu o pronunțată încărcătură simbolică, în care susținerea Crucii și prin ea a Bisericii urmează a fi făcută printr-un gest de o deosebită jertfelnicie, izvorâtoare din credința în Crucea și Învierea lui Hristos. Pentru donarea unui stâlp se pot uni laolaltă și două sau trei familii.

Donatorii sunt rugați să ne transmită la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., sau telefonic la numărul +49-89-66060884, următoarele: 1) dacă au vreo preferință cu privire la porunca din decalog inscripționată pe stâlpul pe care doresc să-l doneze, 2) dacă doresc ca donația să rămână anonimă sau poate fi publică, în acest caz urmând să ne transmită și datele de contact. Numele lor vor fi înscrise pe o plăcuță metalică care va avea rol de amintire și de pomenire a ctitorilor și va fi montată în dreptul ferestrei din proscomidiarul de la subsolul bisericii. Bineînțeles, mai important este faptul că ei vor fi pomeniți la sfintele slujbe între ctitorii și binefăcătorii bisericii cât va dăinui aceasta.

În imaginile de mai jos se pot vedea atât desene și planuri ale stâlpilor, fotografii cu primii stâlpi abia turnați la București, precum și o simulare 3d a subsolului bisericii atunci când va fi finalizat.

 

 

  • 2018-03-04 131217
  • 2018-03-07 182100
  • DSC_0318JPG
  • DSC_0324JPG
  • DSC_0325JPG
  • DSC_0326JPG
  • DSC_0328JPG
  • DSC_0329JPG
  • DSC_0330JPG
  • DSC_0332JPG
  • DSC_0333JPG
  • DSC_0334JPG
  • DSC_0335JPG