Sala Crucilor este constituită pe întregul subsol al bisericii, având exact același perimetru. Deși principala ei destinație este aceea de sală comunitară polivalentă, sala este gândită să permită atât săvârșirea, la nevoie, a Sfintelor Slujbe cât și transmiterea audio-video a slujbelor din biserică. Se numește Sala Crucilor deoarece în ea se găsesc cele 10 coloane cruciforme portante ale bisericii, pe care se află inscripționat textul celor 10 Porunci.

Partea de răsărit a sălii este separată printr-un iconostas, marcând spațiul altarului care urmează a fi sfințit la 13 septembrie. În partea de vest, în spatele ultimelor două coloane, este în curs de amenajare un baptisteriu pentru adulți, asemănător celor din bisericile paleocreștine, deoarece numărul adulților care vin la botez este în continuă creștere.

Bineînțeles că finalizarea lucrărilor și festivitatea sfințirii Altarului depind prioritar de capacitatea noastră de finanțare, astfel încât facem un apel în acest scop către toți cei care pot sprijini în continuare demersul nostru, cu asigurarea că într-adevăr „merită”! Așezământul nostru va fi un „Acasă departe de Casă” al tuturor românilor și creștinilor ortodocși din această parte a Europei, o autentică „Ambasadă spirituală a Ortodoxiei și a României”. Pentru acest eveniment deosebit dorim să creăm un astfel de cadru încât să poată participa, spre a se bucura de el cât mai mulți credincioși. Referitor la organizare vom reveni la timpul potrivit cu amănunte. Deocamdată, îi rugăm pe cei care doresc să participe, să-și rezerve data în calendar.

Cu nădejdea că ne vom putea bucura împreună la 13 septembrie de acest moment de împlinire, mulțumind lui Dumnezeu și tuturor oamenilor implicați, cu bucurie și binecuvântare,

 

Sofian Brașoveanul

+ Episcop-vicar