Sistemul de transferuri bancare programate (Dauerauftrag) este foarte răspândit pe teritoriul Germaniei. Împreună cu împuternicirile pentru extrageri directe din contul bancar (Lastschrift), transferurile programate reprezintă modalitatea prin care se efectuează majoritatea plăților cu caracter regulat: cotizații de membru pentru asociații sau fundații, facturi pentru electricitate sau încălzire, chirie pentru locuințe, etc.

Tocmai de aceea, autoritățile și instituțiile germane apreciază și fiabilitatea și credibilitatea proiectului nostru, după numărul și valoarea însumată a transferurilor programate înregistrate lunar pe contul dedicat construcției așezământului. Mai mult, pentru începerea lucrărilor de construcție în condiții optime, comunitatea noastră parohială va trebui să contracteze un împrumut bancar, care presupune desigur și asigurarea anumitor condiții impuse de creditor. Aceste condiții pot fi influențate semnificativ în favoarea noastră, dacă intrările bancare lunare sunt rezultate în majoritate din transferuri programate, iar nu doar din donații ocazionale.

Va rugăm, așadar, pe cei care doriți să sprijiniți construirea noului Așezământ Bisericesc, să faceți aceasta, în măsura posibilităților, sub formă de plăți lunare programate. Cele două modalități prin care puteți face aceasta sunt Dauerauftrag și Lastschrift.

1. Dauerauftrag

Un transfer programat (Dauerauftrag) se înregistrează de către deținătorul unui cont bancar direct la banca de care aparține. Prin acest tip de document, însărcinați banca dumneavoastră să opereze un transfer automat în fiecare lună, la data convenită. Foarte asemănător cu transferurile obișnuite, un transfer programat poate fi inițiat atât direct la ghișeu, cât și electronic prin online banking. Contactați banca dumneavoastră pentru mai multe detalii.

Pentru a vă putea trimite adeverința pentru donație (Spendequittung), necesară pentru deducerea din impozit a sumei donate, vă rugăm să completați și formularul de mai jos. Datele completate nu vor fi transmise către terți și nu sunt stocate în niciun fel pe acest server. Informații precum zona geografică și valoarea transferului ar putea fi folosite în regim de anonimat pentru generarea statisticilor privitoare la finanțarea proiectului. Vă rugăm să consultați în acest sens și pagina noastră cu Termeni și condiții.

Alternativ, ne puteți transmite datele dumneavoastră și direct prin e-mail sau poștă la secretariatul CBROM: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.; Rumänische Orthodoxe Metropolie, Paul-Heyse-Str. 19, D-80336 München.

 

Vă mulțumim că ați decis să ajutați la construirea așezământului. Completarea corectă a datelor de mai jos este necesară pentru a putea primi adeverințe de donație (Spendequittung).

Atenție: simpla completare a formularului acesta nu inițiază și nu obligă în niciun fel vreo operațiune bancară. Vă rugăm să inițiați forma de plată prin transfer programat (Dauerauftrag) direct la banca dumneavoastră.


Valoarea în euro a transferului programt lunar.

Încurajăm susținearea publică a proiectului, dar respectăm dorința dumneavoastră dacă alegeți să nu vă fie folosit numele în lista donatorilor.

 

 

2. SEPA-Lastschrift

Completând și semnând un formular SEPA-Lastschrift oferiți Centrului Bisericesc Român Ortodox din München permisiunea de a extrage lunar din contul dumneavoastră contribuția pe care doriți să o oferiți pentru construcția noului așezământ. Documentul completat și semnat trebuie trimis către secretariatul CBROM prin poștă (Rumänische Orthodoxe Metropolie, Paul-Heyse-Str. 19, D-80336 München) sau fax (Fax: 089/54572058).

Puteți decide oricând să întrerupeți sau să modificați contribuția dumneavoastră lunară. Pentru aceasta este de ajuns să trimiteți o informare în scris către secretariatul CBROM. Vă rugăm să luați totuși în considerare faptul că sumele deja transferate nu mai pot fi returnate mai târziu de o lună de la efectuarea tranzacției.