Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

 

Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

 

(Acest paraclis se citeşte la întristarea sufletului şi la vreme de nevoie)

 

Împărate ceresc..., Sfinte Dumnezeule..., Preasfântă Treime..., Tatăl nostru..., Doamne miluieşte (de 12 ori).

Apoi:

Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu!

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!

Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru!

 

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta; auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ţi întoarce faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineaţa mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii. Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

 

Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă; bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului (de 3 ori).

Apoi troparele acestea:

Către Născătoarea de Dumnezeu acum cu osârdie să alergăm noi, păcătoşii şi smeriţii, şi să cădem cu pocăinţă, strigând din adâncul sufletului: Stăpână, ajută-ne, milostivindu-te spre noi; sârguieşte că pierim de mulţimea păcatelor; nu-i întoarce neajutoraţi pe robii tăi, că pe tine singură nădejde te-am câştigat (de două ori).

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu, pururea a spune puterile tale, noi nevrednicii. Că de nu ai fi stat tu înainte rugându-te, cine ne-ar fi izbăvit din atâtea nevoi? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu izbăveşti pe robii tăi pururea din toate nevoile.

Psalmul 50

Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, şi, după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu Duh stăpânitor mă întăreşte. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale, şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele. Bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de-ai fi voit jertfă, Ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu este duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile-de-tot; atunci vor pune pe altarul tău viţei.

 

 

Canonul Născătoarei de Dumnezeu

 

Cântarea 1-a

Irmosul: Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea egiptenilor scăpând, israeliteanul striga: Izbăvitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.

 

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

De multe ispite fiind cuprins, către tine alerg, căutând mântuire: O, Maică a Cuvântului şi Fecioară, de rele şi de nevoi mântuieşte-mă.

 

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Asupririle chinurilor mă tulbură şi de multe întristări se umple sufletul meu; alină-le, Fecioară, cu liniştea Fiului şi Dumnezeului tău, ceea ce eşti cu totul fără de prihană.

 

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe tine, ceea ce ai născut pe Mântuitorul şi Dumnezeu, te rog, Fecioară, izbăveşte-mă din nevoi; că la tine scăpând acum îmi tind şi sufletul şi gândul meu.

 

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Fiind bolnav cu trupul şi cu sufletul, cercetării celei dumnezeieşti şi purtării tale de grijă învredniceşte-mă, Maica lui Dumnezeu, ca una ceea ce eşti bună şi Născătoarea Celui bun.

 

Cântarea a 3-a

Irmosul: Doamne, Cel ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc şi ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întăreşte întru dragostea Ta; că Tu eşti marginea doririlor şi credincioşilor întărire, Unule, Iubitorule de oameni.

 

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Folositoare şi acoperământ vieţii mele te pun pe tine, Născătoare de Dumnezeu Fecioară; tu mă îndreptează la adăpostirea ta, ceea ce eşti pricina bunătăţilor şi credincioşilor întărire, una întru tot lăudată.

 

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Rogu-mă, Fecioară, risipeşte tulburarea sufletului meu şi viforul întristărilor mele; că tu, Mireasă dumnezeiască, pe Hristos începătorul liniştii L-ai născut, ceea ce eşti una preacurată.

 

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ceea ce ai născut pe Făcătorul de bine, Care este pricina bunătăţilor, bogăţia facerii de bine izvorăşte-o tuturor; că toate le poţi, ca ceea ce ai născut pe Hristos cel puternic întru tărie, de Dumnezeu fericită.

 

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

De neputinţe cumplite şi de chinuri de boală fiind cuprins, Fecioară, ajută-mi; că pe tine te ştiu comoară de tămăduiri neîmpuţinată şi necheltuită, ceea ce eşti cu totul fără de prihană.

 

Izbăveşte din nevoi pe robii tăi, Născătoare de Dumnezeu, că noi toţi la tine scăpăm, după Dumnezeu, ca la un zid nestricat; fii folositoare.

Caută cu milostivire, cu totul lăudată Născătoare de Dumnezeu, spre necazul cel cumplit al trupului meu şi vindecă durerea sufletului meu.

 

Tropar

Ceea ce eşti rugătoare caldă şi zid nebiruit, izvor de milă şi lumii scăpare, cu dinadinsul strigăm către tine, Născătoare de Dumnezeu: Stăpână, vino degrab şi ne mântuieşte din nevoi, ceea ce eşti una grabnic folositoare.

 

Cântarea a 4-a

Irmosul: Am auzit, Doamne, taina rânduielii Tale, am înţeles lucrurile Tale şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta.

 

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Tulburarea patimilor mele şi viforul greşelilor mele alină-le, ceea ce ai născut pe Domnul îndreptătorul, dumnezeiască Mireasă.

 

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Chemând eu adâncul milostivirii tale, dă-mi-l, ceea ce ai născut pe Cel milostiv şi pe Mântuitorul tuturor celor ce te laudă pe tine.

 

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Îndulcindu-ne, Preacurată, de darurile tale, ţie cântare de mulţumire cântăm, ştiindu-te pe tine Maica lui Dumnezeu.

 

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Nădejde şi întărire şi zid de scăpare nemişcat câştigându-te pe tine, ceea ce eşti întru tot lăudată, de tot necazul ne mântuim.

 

Cântarea a 5-a

Irmosul: Luminează-ne pe noi, Doamne, cu poruncile Tale şi cu braţul Tău cel înalt; pacea Ta dă-ne-o nouă, Iubitorule de oameni.

 

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Umple, Preacurată, inima mea de veselie, dăruindu-mi bucuria ta cea nestricăcioasă, ceea ce ai născut pricina veseliei.

 

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Mântuieşte-ne din primejdii, Născătoare de Dumnezeu curată, ceea ce ai născut mântuirea cea veşnică şi pacea care covârşeşte toată mintea.

 

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Risipeşte negura greşelilor mele, dumnezeiască Mireasă, cu strălucirea luminii tale, ceea ce ai născut lumina cea dumnezeiască şi veşnică.

 

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tămăduieşte, Curată, neputinţa sufletului meu, învrednicindu-mă cercetării tale; şi sănătate, cu rugăciunile tale, dăruieşte-mi.

 

Cântarea a 6-a

Irmosul: Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune necazurile mele; că s-a umplut sufletul meu de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad, şi ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă!

 

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Cum a mântuit de moarte şi de stricăciune firea mea, care era ţinută de moarte şi de stricăciune, Însuşi pe Sine dându-Se spre moarte, Fecioară, roagă-te Fiului şi Dumnezeului tău, să mă izbăvească şi de răutăţile vrăjmaşilor.

 

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Folositoare şi păzitoare prea tare vieţii mele te ştiu pe tine, Fecioară, care risipeşti tulburarea năpastelor şi izgoneşti asupririle diavolilor; de aceea mă rog totdeauna: De stricăciunea chinurilor mele mântuieşte-mă.

 

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca un zid de scăpare te-am câştigat pe tine, şi sufletelor mântuire desăvârşită şi uşurare întru necazuri, Fecioară, şi de lumina ta pururea ne bucurăm, o, Stăpână! Şi acum pe noi de chinuri şi de nevoi mântuieşte-ne.

 

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Acum zac în patul durerilor şi nu este tămăduire trupului meu; ci mă rog ţie, celei bune, care ai născut pe Dumnezeu, Mântuitorul lumii şi tămăduitorul bolilor, ridică-mă din chinul durerilor.

 

Izbăveşte din nevoi pe robii tăi, Născătoare de Dumnezeu, că noi toţi la tine scăpăm, după Dumnezeu, ca la un zid nestricat; fii folositoare.

Caută cu milostivire, cu totul lăudată Născătoare de Dumnezeu, spre necazul cel cumplit al trupului meu şi vindecă durerea sufletului meu.

 

Condac

Ceea ce eşti neînfruntată folositoare creştinilor şi neschimbată mijlocitoare către Făcătorul, nu trece cu vederea glasurile de rugăciune ale păcătoşilor, ci sârguieşte ca o bună, spre ajutorul nostru, care cu credinţă ne rugăm ţie: Grăbeşte spre rugăciune şi te nevoieşte spre îmblânzire, apărând pururea pe cei ce te cinstesc pe tine, Născătoare de Dumnezeu.

 

Prochimen: Pomeni-voi numele Tău în tot neamul şi neamul.

Stih: Ascultă, fiică, şi vezi şi pleacă urechea ta şi uită poporul tău şi casa părintelui tău.

 

Evanghelia

Din Sfânta Evanghelie de la Luca, citire:

(I,39-49, 56)

În zilele acelea, sculându-se, Maria s-a dus în grabă la munte, într-un oraş al lui Iuda şi a intrat în casa lui Zaharia şi s-a închinat Elisabetei. Iar când a auzit Elisabeta închinarea Mariei, a săltat pruncul în pântecele ei; şi Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt şi a strigat cu glas mare şi a zis: Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este Rodul pântecelui tău! Şi de unde cinstea aceasta pentru mine, ca să vină la mine Maica Domnului meu? Căci iată, cum a ajuns glasul închinării tale în urechile mele, a săltat pruncul de bucurie în pântecele meu. Şi fericită este aceea care a crezut că vor fi împlinite întocmai cele spuse ei de la Domnul. Atunci a zis Maria: Măreşte, suflete al meu, pe Domnul şi se bucură duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, pentru că a căutat spre smerenia roabei Sale. Iată, de acum mă vor ferici toate neamurile, pentru că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic, şi sfânt este numele Lui. Şi a rămas Maria împreună cu Elisabeta ca la trei luni. Apoi s-a înapoiat la casa sa.

 

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Părinte, Cuvinte şi Duhule, Treime Sfântă, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.

 

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.

 

Stih: Miluieşte-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale curăţeşte fărădelegile noastre.

Nu ne încredinţa pe noi ajutorului omenesc, Preasfântă Stăpână, ci primeşte rugăciunea robilor tăi, că necazurile ne cuprind şi nu putem răbda săgetările diavolilor. Acoperământ nu ne-am agonisit nicăieri unde să scăpăm noi, păcătoşii. Pururea fiind biruiţi, mângâiere nu avem afară de tine, Stăpâna lumii; nădejdea şi folositoarea credincioşilor, nu trece rugăciunile noastre, ci fă ceea ce este de folos.

 

Nimeni din cei care aleargă la tine nu iese ruşinat, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară. Ci darul cel bun cerându-l, îl primeşte întru cererea cea de folos.

 

Prefacerea celor necăjiţi, izbăvirea celor neputincioşi fiind, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, mântuieşte ţara aceasta şi poporul, ceea ce eşti pacea celor din războaie, liniştea celor înviforaţi, singura folositoare a credincioşilor.

 

Cântarea a 7-a

Irmosul: Tinerii cei ce au mers din Iudeea în Babilon oarecând, cu credinţa Treimii, văpaia cuptorului au călcat-o, cântând: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat!

 

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Când ai vrut, Mântuitorule, să plineşti mântuirea noastră, în pântecele Fecioarei Te-ai sălăşluit, pe care ai arătat-o lumii folositoare; Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat!

 

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Pe voitorul milei pe Care L-ai născut, Maică Preacurată, roagă-L să izbăvească de greşeli şi de toată întinăciunea sufletească pe cei ce cântă cu credinţă: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat!

 

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Comoară de mântuire şi izvor de curăţie, turn de tărie şi uşă de pocăinţă, pe ceea ce Te-a născut pe Tine ai arătat-o celor ce cântă: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat!

 

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

De neputinţele trupeşti şi de păcatele sufleteşti, Născătoare de Dumnezeu, pe cei ce vin cu dragoste către acoperământul tău cel dumnezeiesc învredniceşte-i să se tămăduiască, ceea ce ai născut nouă pe Mântuitorul Hristos.

 

Cântarea a 8-a

Irmosul: Pe Împăratul ceresc, pe Care Îl laudă oştile îngereşti, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

 

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Nu trece cu vederea, Fecioară, pe cei ce au nevoie de ajutorul tău, pe cei ce te laudă şi te preaînalţă întru toţi vecii.

 

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Tămăduieşte neputinţele sufletului şi durerile trupului meu, Fecioară, ca să te slăvesc, curată, în veci.

 

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Bogăţie de tămăduiri reverşi peste cei ce te laudă pe tine cu credinţă, Fecioară, şi slăvesc naşterea ta cea negrăită.

 

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tirania ispitelor şi năvala patimilor tu le izgoneşti, Fecioară; pentru aceasta te lăudăm întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a

Irmosul: Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine Fecioară curată, noi cei izbăviţi prin tine, slăvindu-te cu cetele fără de trup.

 

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Să nu-ţi întorci de la izvorul lacrimilor mele, Fecioară, care ai născut pe Hristos, Cel ce a şters toată lacrima de pe faţa tuturor.

 

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Umple de bucurie inima mea, Fecioară, ceea ce ai primit plinirea bucuriei şi ai pierdut mâhnirea păcatului.

 

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu strălucirea luminii tale, Fecioară, luminează negura neştiinţei şi o izgoneşte de la cei ce cu credinţă te mărturisesc pe tine Născătoare de Dumnezeu.

 

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Pe mine, care zac de boală în locul cel de răutate, tămăduieşte-mă, Fecioară, şi mă întoarce dintru boală în sănătate.

 

O, prealuminate nor, Maica lui Dumnezeu, pe cei ce se luptă cu noi, surpă-i cu dreapta ta cea stăpânitoare şi atotputernică, celor ce sunt în scârbe le ajută, pe cei asupriţi îi mântuieşte şi dezleagă de păcate pe cei ce se roagă ţie, că toate le poţi câte le voieşti.

 

Apoi: Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

 

Apoi stihirile acestea:

Pentru toţi care scapă cu credinţă sub acoperământul tău cel puternic te rogi, ceea ce eşti bună; că noi, păcătoşii, nu avem altă izbăvire către Dumnezeu, în nevoi şi în necazuri, pururea fiind încărcaţi cu multe păcate, Maica Dumnezeului celui de sus. Pentru aceea cădem înaintea ta, să ne izbăveşti pe noi, robii tăi, din toate nevoile.

 

Stih: Pomeni-voi numele tău în tot neamul şi neamul.

 Tuturor necăjiţilor bucurie şi asupriţilor folositoare, flămânzilor dătătoare de hrană, străinilor mângâiere, celor învăluiţi adăpostire, bolnavilor cercetare, celor neputincioşi acoperământ şi sprijin, toiag bătrâneţilor, tu eşti, Preacurată Maică a Dumnezeului celui de sus. Ţie ne rugăm: grăbeşte şi miluieşte pe robii tăi.

 

Stih: Ascultă, fiică, şi vezi şi pleacă urechea ta şi uită poporul tău şi casa părintelui tău.

Bucură-te, Fecioară preacurată; bucură-te, cinstitul sceptru al Împăratului Hristos; bucură-te, ceea ce ai crescut strugurele cel de taină; bucură-te, uşa cerului şi rugul cel nears; bucură-te, lumină a toată lumea; bucură-te, bucuria tuturor; bucură-te, mântuirea credincioşilor; bucură-te, apărătoarea şi scăparea tuturor creştinilor, stăpână.

 

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Bucură-te, lauda a toată lumea; bucură-te, casa Domnului; bucură-te, munte umbrit; bucură-te scăpare; bucură-te, ceea ce eşti sfeşnic de aur; bucură-te, Preacurată, care eşti slava creştinilor; bucură-te, Marie, Maica lui Hristos Dumnezeu; bucură-te, rai; bucură-te, masa cea dumnezeiască; bucură-te, Biserică; bucură-te, năstrapă de aur; bucură-te, bucuria tuturor.

 

Pe cea mai înaltă decât cerurile şi mai curată decât strălucirile soarelui, care ne-a mântuit pe noi din blestem, pe Stăpâna lumii cu cântări să o cinstim.

 

Pentru păcatele mele cele multe mi se îmbolnăveşte trupul şi slăbeşte sufletul meu; la tine scap, ceea ce eşti plină de daruri; nădejdea tuturor celor fără de nădejde, tu îmi ajută.

 

Stăpâna mea şi Maica Izbăvitorului, primeşte rugăciunile nevrednicilor robilor tăi, ca să fii mijlocitoare către Cel ce S-a născut din tine. O, Stăpâna lumii, fii mijlocitoare.

 

Cântăm acum cu osârdie cântare de bucurie ţie, celei întru tot lăudată, Născătoare de Dumnezeu Fecioară: cu Înaintemergătorul şi cu toţi Sfinţii roagă-L, Născătoare de Dumnezeu, să ne mântuiască pe noi.

 

Toate oştile îngereşti, Înaintemergătorule al Domnului, cei doisprezece Apostoli şi toţi Sfinţii, împreună cu Născătoarea de Dumnezeu faceţi rugăciuni ca să ne mântuiască pe noi.

 

Milostivă fii mie, smeritului, că afară de tine altă scăpare nu ştiu eu, cel ce sunt plin de tot felul de păcate. Miluieşte-mă, nădejdea creştinilor.

 

Încheiere

 Stăpână, primeşte rugăciunile robilor tăi şi ne izbăveşte pe noi din toată nevoia şi necazul.

Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub acoperământul tău.

Pentru rugăciunile preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.