Centrul Bisericesc Munchen Construm Noul Așezământ Înalțarea Sfintei Cruci Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei și Luxemburgului

RO | DE

Între lunile iunie-noiembrie ale anului trecut au fost executate pe teren lucrările de excavare a solului şi de montare a sprijinirilor metalice, în vederea începerii lucrărilor de betonare pentru fundaţii şi subsoluri. Excavările au durat foarte mult din cauza contaminărilor din teren. Fiecare rând de sol excavat a trebuit să fie pus în grămezi, apoi s-au luat probe, s-au analizat la laborator, s-au aşteptat rezultatele analizelor şi, doar ulterior, pământul a putut fi transportat.

Groapa a ajuns la -4 metri, aproape de cota de fundare. După trecerea perioadei reci, se va săpa încă puţin până la cota de fundare. Din fericire zona de sol cu contaminări a fost depăşită, astfel că restul săpăturilor vor putea fi executate fără impedimente.

 

În toamna anului 2016 s-a efectuat o licitaţie pentru lucrările de betonare şi zidărie. Constructorul desemnat în urma acesteia a ofertat la un preţ de 2,5 milioane (costurile pentru noi, incluzând TVA, însemnând în jur de 3 milioane). Având în vedere că preţul este mai ridicat decât se estimase, am iniţiat încă o ofertare a întregii lucrări, pe baza planurilor arhitecturale şi de instalaţii la nivel de detalii de execuţie, pentru a obţine o privire de ansamblu asupra costurilor totale, cât şi pe categorii de lucrări. Aceste calcule ne sunt absolut necesare şi pentru propria orientare, cât şi în vederea găsirii de sprijin la finanţare. Având în vedere valorile ofertelor cât şi serviciile şi condiţiile oferite, vom putea stabili cât mai în cunoştinţă de cauză ce firme alegem pentru execuţie. Lucrările de betonare la subsol urmează să înceapă după ce excavările vor atinge nivelul de fundare, imediat după trecerea perioadei reci.

 

Calendar

Miercuri 26 Iulie

Sf. Cuv. Ioanichie cel Nou de la Muscel; Sf. Sfinţit Mc. Ermolae; Sf. Mc. Paraschevi din Roma (Post)
    
08:00 Utrenia
18:00 Rugăciunea lui Iisus

 

 

Mai multe ...

Programul slujbelor

Slujbele de peste săptămână (luni-sâmbătă) au loc la Capela Sfântul Siluan (Paul-Heyse Str. 19, D-80336 München).

Duminica, Sfânta Liturghie se slujește la Alte Haidhauser Kirche (Kirchenstraße 37, D-81675 München).

Mai multe detalii

Din activitatea Preasfințitului Părinte Sofian Cuvinte de viață

Agenda

2017.07.26 Împreună cu P.C. Pr. Marius Jidveian, este primit de primarul oraşului Passau, dl. Jürgen Dupper, pentru a discuta referitor la situaţia parohiei ortodoxe româneşti din acest oraş.

2017.07.27 Seara, săvârşeşte Vecernia la Capela Sf. Siluan.

2017.07.28 Seara, săvârşeşte Taina Sf. Maslu la Capela Sf. Siluan; în continuare program de spovedanii.



Mai multe