Centrul Bisericesc Munchen  Rumänische Orthodoxe Metropolie für Deutschland, Zentral- und Nordeuropa

RO | DE

Fundația Alexandrion a organizat miercuri, 23 mai 2018, Gala Premiilor Constantin Brâncoveanu. În cadrul evenimentului, ajuns la cea de a doua ediție internațională, au fost premiați atât oameni de cultură, cât și personalități de business cu rezultate deosebite în peisajul economic românesc sau german. În cadrul galei, au fost oferite șase premii Constantin Brâncoveanu și două Diplome de Onoare ale Fundației.

Între cei premiaţi s-a aflat şi Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar Sofian Braşoveanul, despre care semnatarii propunerii de nominalizare au arătat că „se străduiește neîncetat să promoveze cultura și identitatea neamului românesc, mărturisind credința noastră ortodoxă pe meleaguri apusene”. Ca expresie a acestei străduinţe, juriul a apreciat în mod deosebit, conform distincţiei acordate, fondarea Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi Români din Germania, în anul 2008, al cărei Preşedinte este, iniţierea Ciclului de Conferinţe „100 de ani România”, ciclu organizat cu prilejul sărbătoririi în acest an al Centenarului Marii Uniri de la 1918, precum şi iniţierea şi coordonarea de către Preasfinţia Sa a proiectului de realizare a Aşezământului Bisericesc din München. Aşezământul, cuprinzând o biserică, o mănăstire reşedinţă episcopală şi un centru comunitar-parohial, este menit să ofere o infrastructură, atât de necesară, comunităţii româneşti ortodoxe din capitala bavareză, comunitate care depăşeşte 30.000 de români, să fie o ambasadă spirituală a culturii române şi a tradiţiei ortodoxe în Germania şi în întregul Occident.

 „În 2014, Fundația Alexandrion a început un demers unic. Prin organizarea Galelor Premiilor Constantin Brâncoveanu, ne-am propus să îi găsim și să-i răsplătim pe oamenii aceia excepționali care întruchipează valorile spirituale ale României și ale Europei de ieri, de azi și de mâine. Astăzi, a venit momentul sa ne uităm la diasporă, o sursă nesecată de inspirație și determinare. Vrem ca românii performanți din Germania să știe că îi prețuim“, a spus Nawaf Salameh, președintele Fundației Alexandrion. (Mai multe aici)

Vă invităm să urmăriți reluarea integrală a galei:

 

Programul slujbelor

Duminica, Sfânta Liturghie se slujește la Alte Haidhauser Kirche (Kirchenstraße 37, D-81675 München), de la ora 10:00.

Slujbele de peste săptămână (luni-sâmbătă) au loc la Capela Sfântul Siluan (Paul-Heyse Str. 19, D-80336 München).

Luni, Joi, Sâmbătă

08:00 - Utrenia

18:00 - Vecernia

Miercuri

08:00 - Utrenia

18:00 - Rugăciunea lui Iisus

Vineri

08:00 - Utrenia

18:00 - Sf. Maslu

Notă: În anumite zile, este posibil să intervină schimbări. Pentru a vizualiza programul lunii curente, vă rugăm să mergeți aici