Întemeiată la Cina cea de Taină de către Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi transmisă nouă prin Sf. Apostoli şi urmaşii acestora, episcopi şi preoţi, slujba Sf. Liturghii (gr. liturghie = lucrare obştească) este lucrarea cea mai de seamă pe care oamenii o pot întreprinde pe pământ; în cadrul ei adunarea preoţilor şi credincioşilor iconizează Împărăţia lui Dumnezeu, participă la realitatea cerească a Împărăţiei lui Dumnezeu, iese din limitele spaţiului şi timpului, pătrunzând în împărăţia veşnică a iubirii lui Dumnezeu.

În cadrul oferit de Sf. Liturghie creştinilor li se oferă marele dar al întâlnirii cu Dumnezeu prin Cuvânt, Rugăciune şi mai ales prin Sf. Euharistie (împărtăşanie, cuminecătură, comuniune). Dată fiind valoarea acestui dar, raportarea noastră la el este o permanentă provocare pentru noi: Continuu trebuie să ne întrebăm cum ne raportăm la el, ce rol îi acordăm în viaţa noastră? La Liturghie nu putem rămâne pasivi, nu mergem la Biserică să „asistăm” la Liturghie, ci pentru ca să participăm la ea, să o săvârşim împreună cu întregul cler şi popor aflat în biserică. În cadrul ei Dumnezeu, ni se adresează tuturor prin Cuvânt şi ni se oferă tuturor drept hrană spre viaţa veşnică în Sf. Euharistie.

Formal, slujba Sf. Liturghii este alcătuită din două mari părţi. Prima parte, „Liturghia celor chemaţi” sau „Liturghia catehumenilor” are un pronunţat caracter catehetic, ea culminând cu citirile din „Apostol” şi „Evanghelie”, după care este firesc să urmeze cuvântul explicativ, predica. În partea a doua a Liturghiei, numită „Liturghia credincioşilor”, întregul cler şi popor prezent în biserică se roagă lui Dumnezeu pentru ca Duhul Sfânt să vină peste ei şi peste darurile de pâine şi vin. Peste ei pentru a-i curăţa de păcate, pentru a-i sfinţi, pentru ai face vrednici de unirea cu Dumnezeu. Peste daruri pentru a le preface în însuşi Trupul şi Sângele Mântuitorului în vederea împărtăşirii tuturor credincioşilor. Aşa cum Cuvântul din Apostol şi Evanghelie se adresează tuturor celor din biserică, aşa cum aceştia se unesc într-un cuget în rugăciune, tot astfel Mântuitorul Hristos prezent în mod real în Sf. Euharistie îi cheamă pe toţi la împărtăşanie, la unirea cu El, cu Izvorul vieţii. Este o chemare a dragostei dumnezeieşti adresată tuturor, o chemare faţă de care de fiecare dată noi luăm o anumită poziţie. Fie şi prin faptul de a nu o conştientiza şi de a nu o lua în seamă... Cu sfârşitul Sf. Liturghii din Biserică începe prelungirea ei, liturghia de după liturghie, în lumea în care trăim. Cele auzite, trăite şi gustate la Sf. Liturghie suntem datori să le vestim şi altora, dând mărturie pentru ele prin modul nostru de viaţă. În familie, la locul de muncă, în societate ne vom purta ca adevăraţi fii ai lui Dumnezeu, astfel că toată viaţa noastră va deveni liturghie, slujire adusă lui Dumnezeu şi lumii întregi.

La biserică, în cadrul Sf. Liturghii, nu ne întâmpină doar Dumnezeu, Tatăl nostru, ci, totodată, şi fraţii noştri, aproapele nostru. La Sf. Liturghie nu mergem pentru a ne satisface anumite „necesităţi spirituale”, ci, „iconizând” cele din Împărăţia cerurilor, în cadrul Sf. Liturghii ne rugăm împreună cu toţi ceilalţi, ne facem părtaşi fiecare la bucuriile şi necazurile fraţilor noştri, ni le împropriem, şi împreună îi aducem lui Dumnezeu în rugăciune toate ale noastre. În Sf. Liturghie ne facem aproape celui de lângă noi, încercăm să-l cunoaştem şi să simţim împreună cu el. Cu atâta insistenţă ne cere Dumnezeu iubirea faţă de semen, încât încercarea de a ne apropia de El cât timp urâm pe un frate al nostru sau nu-i iertăm eventuale greşeli ni se transformă în osândă. De aceea atunci când preotul ne îndeamnă „să ne iubim unii pe alţii”, facem acest lucru conştienţi că „Hristos e în mijlocul nostru”. El ne pretinde să-i iubim pe toţi, aşa cum El ne-a iubit cel dintâi până la a Se jertfi pentru noi. În această unitate a credinţei în Jertfa Lui mântuitoare şi a iubirii care ne uneşte întreolaltă, cu conştiinţa că, pe cât omeneşte posibil, ne-am străduit să vieţuim ca adevăraţi fii ai lui Dumnezeu, mărturisindu-ne în prealabil păcatele în Taina Sf. Spovedanii, ne apropiem de împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului, pentru ca trupul nostru să fie pătruns de acestea, de seva dumnezeiască dătătoare de viaţă. Împărtăşirea cu Sf. Taine constituie maxima posibilitate pe care omul o are de a se uni cu Dumnezeu şi concomitent cu toţi cei care se împărtăşesc din acelaşi Potir. Cu cât suntem mai aproape de Dumnezeu, cu atât suntem mai aproape întreolaltă.

Să încercăm să preţuim acest mare dar pe care Dumnezeu ni-l face continuu. Să răspundem chemării pe care Dumnezeu, Cel bun şi iubitor de oameni, ne-o adresează de a ne apropia şi a ne uni cu El. Doar preţuind Darul ne vom face vrednici de El; altfel ar putea să fie luat de la noi... Să dovedim că suntem cu adevărat fii ai lui Dumnezeu şi fraţi în aceeaşi credinţă prin comportamentul nostru: cu demnitate, cu respect şi preţuire faţă de cele sfinte, cu iubire de Dumnezeu şi de toţi semenii noştri, cu simplitate şi delicateţe faţă de tot ce ne înconjoară, dar cu mărturisirea credinţei noastre atunci când împrejurările o cer, cu seriozitate în cuvânt şi faptă, cu străduinţa permanentă de a trăi conform calităţii şi chemării pe care o avem. Să fim tot mai adevăraţi fii ai lui Dumnezeu.