Stimate Doamnă / Stimate Domnule,
primiți această scrisoare, respectiv adeverință datorită faptul că în anul 2023 ați fost alături de Asociația noastră caritativă „Sf. Vasile – ajutorul aproapelui“.
Ce am reușit împreună în acest an a fost cu adevărat semnificativ. S-au înregistrat peste 22 000 de euro donați, peste 200 de pachete cu bunuri trimise spre cazuri sociale, iar un număr de peste 300 de persoane au primit un sprijin și datorită dumneavoastră. De aceea, vă adresăm un sincer „Mulțumim!” pentru că ne sunteți alături!
Cu ajutorul lui Dumnezeu, al voluntarilor și donatorilor noștri, ne dorim ca în anul 2024 să continuăm binele început încă din 2007, când a fost fondată Asociația noastră. Mai exact, ne propunem nu doar să continuăm proiectele pe care ni le-am asumat în anii precedenți (cu precădere campaniile sociale de Crăciun și de Paști, burse de studiu, activități destinate vârstnicilor ș.a.), ci să investim și în altele noi, cum ar fi organizarea de cursuri de limba germană și matematică pentru copiii și tinerii comunității, acordarea de suplimente financiare pentru bătrâni și copii/tineri în vederea achiziționării de abonamete MVV (transport public) sau pentru susținerea finaciară în vederea acoperirii unor costuri medicale.
Asociația „Sf. Vasile – ajutorul aproapelui” își propune să sprijine în continuare atât semenii din România care se află la limita subzistenței, cât și membrii comunității noastre din München. Acest lucru îl vom reuși într-un mod mai amplu doar dacă ne vom uni puterile în proiecte comune. Prin acestea nu vom reuși doar să facem bine altora, ci cu siguranță și nouă, căci Dumnezeu răspunde cu dragoste și mărinimie celor ce își ajută semenii.
Astfel, nu ne rămân decât încrederea și bucuria că ne veți fi în continuare alături, fie prin implicarea activă ca voluntar, fie prin donații lunare în contul asociație noastre:
Hl. Basilius e.V. München
IBAN: DE87750903000002188139
BIC: GENODEF1M05
Cu deosebită considerație,