Sâmbătă, 26 octombrie 2024, ne-am întâlnit la șezătoare, petrecând o după-amiază minunată împreună, cu voie bună, gustări și vin fiert. Cu această ocazie, membrii mai noi ai comunității CBROM s-au cunoscut mai bine cu cei mai vechi (chiar și cu membri fondatori). Ca să punem început bun, am început cu o rugăciune. Tema de discuție de această dată a fost Eu, român în Germania. Am încercat să răspundem la întrebări precum Ce înseamnă integrarea în societatea în care trăim versus păstrarea identității naționale? sau Cum să ne creștem copiii?
Dintre concluziile discuțiilor notăm faptul că limba este un punct de temelie atât când vine vorba de integrarea, dar și de păstrarea identității. Cu toții am fost de acord că, cu cât vorbim mai bine limba germană, cu atât ne simțim mai integrați în societatea germană. Un neamț prezent la întâlnire, alături de soția sa româncă, ne-a confirmat că și nemții se așteaptă de la străinii care locuiesc în Germania să învețe limba și să respecte regulile scrise și nescrise din societate, precizând că și el încearcă să facă același lucru când se află în concediu în România.
Părinții cu copii mai mari au sfătuit pe cei cu copii mici cum să îi ajute să își păstreze identitatea națională. Aici, am căzut cu toții de acord că cel mai important este să îi învățăm să fie buni creștini și să îi inspirăm să iubească Ortodoxia. Totodată, am vorbit despre importanța de a vorbi cu copiii în limba română, a-i învăța să scrie și să citească în limba română, a-i încuraja să facă acest lucru cât mai des, prin a vorbi cu ceilalți copii români în limba română și prin a trăi românește, păstrând tradițiile, dar chiar și prin a găti românește.
Păstrarea identității naționale și confesionale ar fi mult îngreunată dacă nu am avea parohii ortodoxe românești în Germania. În München suntem priviligiați să avem chiar o mănăstire, la CBROM. Pentru acest lucru le suntem recunoscători celor care, alături de Preasfințitul Sofian Brașoveanul, au făcut acest lucru posibil. Printre aceste persoane se regăsește și domnul Mihăescu, un senior al comunității, care ni s-a alăturat la șezătoare și ne-a povestit atât despre comunitatea românească din Germania înainte de ‘89, cât și despre cât de mult au luptat românii pentru ca visul de a avea un Așezământ Românesc în München să devină realitate.
Ne-am dat seama de cât de mult avem nevoie de astfel de întâlniri, de o “Liturghie după Liturghie”, prin faptul că ne-a fost foarte greu să plecăm acasă, șezătoarea prelungindu-se până târziu. Am plecat cu inimile pline de bucurie, cu promisiunea de a organiza mai des șezători, dar și de a ne întâlni la biserică, chiar și la slujbele din timpul săptămânii, la activități precum cele ale Școlii Românești sau Atelierul de Ie, sau a ne implica drept voluntari în activitățile Asociației Sf Vasile - Ajutorul Aproapelui.
