Centrul Bisericesc Munchen Construm Noul Așezământ Înalțarea Sfintei Cruci Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei și Luxemburgului

RO | DE

În ziua de 11 septembrie 2016, credincioşii români din Parohia „Buna Vestire” – München alături de păstorul lor, Părintele Simion Felecan, au avut bucuria de a participa la slujba solemnă de sfinţire a noii biserici de lemn cu hramul „Sfânta Maria”, săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Serafim, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Preasfințitul Părinte Macarie al Europei de Nord şi Preasfințitul Sofian Braşoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, în prezența a sute credicioși români din München și din împrejurimi. 

Momentul festiv a început de sâmbătă seara, în prezența celor patru ierarhi, care au săvârșit slujba specială a punerii Sfintelor Moaște pe Sf. Disc urmată de Vecernia cu litie. Această slujbă are loc înainte de sfințirea noilor lăcașuri, când moaștele unui sfânt sunt pregătite pentru ca a doua zi, la sfințirea propriu-zisă, să fie așezate în piciorul Sfintei Mese a altarului. Parohia din München a primit astfel o părticică din moaștele Sfântului Fidelis din Como, martir în sec. IV, prăznuit la 28 octombrie. ÎPS Serafim a ținut un cuvânt de învățătură, apreciind frumusețea bisericii și icoanelor.

Dimineața, la slujba sfințirii bisericii s-a dat citire hrisovului așezat, potrivit rânduielii slujbei, în piciorul Sfintei Mese: „Prin bunăvoința Tatălui, cu ajutorul Fiului și cu împreună-lucrarea Sfântului Duh s-a ctitorit această sfântă biserică cu hramul „Sfânta Maria“,  de către vrednicii credincioși Johann Christian Kunst și Dr. Marioara Kunst (n. Mușuroi) în anul Domnului 2015, cu participarea credincioșilor parohiei „Buna Vestire”, în timpul păstoririi preotului paroh Simion Felecan, pentru a fi loc de preamărire și smerită închinare Dumnezeului Celui Preaînalt și Preacuratei Fecioare Maria. „Așezământul Românesc“, proprietate exclusiva a Parohiei ortodoxe române „Buna Vestire” din München, este compus din: Biserica „Sfanta Maria“, Casa parohială - monument istoric – , magazin bisericesc și anexe administrativ-gospodărești. Întreg domeniul a fost cumpărat de la Deutsche Bahn în anul 2008 de către credincioșii parohiei „Buna Vestire”, exclusiv din fonduri proprii.

Biserica este proiectată de Arh.Eugen Dumitru în stil transilvănean,  iar documentația pentru autorizarea lucrărilor a fost coordonată de Arh.George Dordea. Lucrările de construcție au fost coordonate de firma „DTK” din Cluj-Napoca, condusă de preotul Andrei Dutca și executate de firma „Traditional Art” din Sighetu Marmației, condusă de domnul Dorel Petrovan și maistrul Grigore Moldovan.

Socotind că toate acestea sunt bineplăcute lui Dumnezeu și oamenilor, cu părintească dragoste, Noi, + Serafim-Arhiepiscop și Mitropolit, împreună cu soborul de arhiepiscopi, episcopi, preoți și diaconi, în prezența multor credincioși din Țară și Diaspora, am sfințit această biserică cu hramul „Sfânta Maria” azi, Duminică 11. septembrie, Anul Domnului 2016

Înscrie, Doamne, în Cartea Vieții pe ctitorii, donatorii, binefăcătorii, ostenitoriiș închinătorii acestui sfânt locaș. Amin.”

După slujba de sfinţire, Sfânta Liturghie arhierească a fost săvârşită la altarul de vară ce către cei patru ierarhi prezenți la altarul de vară, construit lângă biserică. La dumnezeiasca slujbă au participat preoţi, diaconi şi numeroși credincioşi din Germania şi România. După citirea Sfintei Evanghelii, cuvântul de învăţătură a fost rostit de către ÎPS Andrei, care a vorbit credicioșilor despre importanța Crucii, semn al marii smerenii a Fiului lui Dumnezeu, care s-a întrupat și a pătimit pentru toți oamenii. Corul „Agapia” al Parohiei, precum și un grup de tineri teologi de la Cluj, au dat răspunsurile liturgice la strană.

După împărtășirea credincioșilor, IPS Serafim a rostit un cuvânt de mulțumire adresat preotului paroh care a înființat parohia și a fost inițiatorul grupului pentru unitatea Diasporei românești în legătură cu Biserica-Mamă, precum și ctitorilor și binefăcătorilor care au participat la edificarea noului lăcaș și a întregului complex din Fasangarten. Activitatea deosebită a Preacuviosului Părinte Simion Felecan ca păstor al comunităţii româneşti începând din 1988, dar mai ales în ceea ce priveşte obţinerea complexului parohial, precum şi osteneala sa neobosită pentru construirea și înzestrarea lăcașului de rugăciune, a fost răsplătită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, la propunerea ÎPS Serafim, cu ordinul „Sfântul Ioan Gură de Aur” acordat în mod special ctitorilor de biserici. De asemenea, pentru sprijinul deosebit în ridicarea bisericii, Patriarhul României a acordat „Ordinul Maria Brâncoveanu” doamnei Dr. Marioara Kunst (născ. Mușuroi), principalul ctitor.  

Ordinul „Crucea Sfinților Martiri Brâncoveni”, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei, a fost acordat de ÎPS Serafim familiei Ioan și Monica Cornea, domnului arhitect George Dordea, precum și corului parohial „Agapia”, pentru activitatea deosebită în Parohia „Buna Vestire”. De asemenea, Mitropolitul Serafim a înmânat unui însemnat număr de ctitori și binefăcători Gramata Mitropolitană de Ctitor împreună cu „Medalia Sfinților Brâncoveni”, respectiv Gramata de Binefăcător.

În încheierea slujbei, părintele paroh Simion Felecan a mulțumit ierarhilor slujitori și tuturor oaspeților pentru dragostea lor, iar apoi a rostit un cuvânt în care a rezumat istoria parohiei, una dintre cele mai vechi din Germania.

Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă organizată de parohie în curtea complexului din Fasangarten, la care au fost invitați toți cei prezenți la slujbă. După agapă, a urmat un program artistic, în cadrul căruia artiști români stabiliți în Germania au interpretat piese clasice, melodii populare și poezii.

Cei prezenți la sărbătoare contribuit la colecta pentru ajutorarea bursierilor din programul „Burse pentru Copii săraci din Moldova”, susținut de Mitropolia noastră.

 Ierodiac. Ioan Popoiu

 

Calendar

Vineri 24 martie
    
Înainteprăznuirea Bunei-Vestiri; Cuv. Zaharia; Sf. Mc. Luca; Sf. Artemon (Post)

08:00 Utrenia
21:00 Vecernia cu Litie

Mai multe ...

Programul slujbelor

Slujbele de peste săptămână (luni-sâmbătă) au loc la Capela Sfântul Siluan (Paul-Heyse Str. 19, D-80336 München).

Duminica, Sfânta Liturghie se slujește la Alte Haidhauser Kirche (Kirchenstraße 37, D-81675 München).

Mai multe detalii

Din activitatea Preasfințitului Părinte Sofian Cuvinte de viață

Agenda

2017.03.24 Seara,  săvârşeşte Vecernia cu Litie, la Capela Sf. Siluan; în continuare program de spovedanii.

2017.03.25 Slujeşte Sf. Liturghie şi predică la Capela Sf. Siluan.

2017.03.26 Împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, slujeşte Sf. Liturghie şi predică la Parohia Bunavestire din München (paroh P.C. Pr. Simion Felecan), cu prilejul hramului; participă la agapă.






Mai multe