Centrul Bisericesc Munchen  Rumänische Orthodoxe Metropolie für Deutschland, Zentral- und Nordeuropa

RO | DE

Și anul acesta, la fel ca în fiecare an de mulți ani încoace, Duminica a treia din Postul cel Mare i-a călăuzit pe ortodocșii din Regiunea Rin-Main spre Catedrala Episcopală Catolică din Limburg. Motivul pelerinajului de la Limburg îl constituie închinarea la Sfânta Cruce, o relicvă importantă din Muzeul Episcopiei Catolice de Limburg.

Relicviarul care încorporează Sfânta Cruce de la Limburg datează din anul 964, are 11 kilograme și e din aur, argint și pietre prețioase, și era una din cele 30 de comori de la Palatul Imperial din Constantinopol. În timpul celei de-a patra Cruciadă Cavalerul Heinrich von Ulmen a adus din Constantinopol mai multe comori, printre care și această Comoară. După ce a stat câteva sute de ani în mănăstirea catolică augustiniană din Stuben bei Bremm an der Mosel, ajunge în Koblenz în 1802 iar în 1835 Prințul de Nassau-Weilburg îl face cadou Episcopiei Catolice din Limburg.

Anul acesta pelerinajul a fost organizat ca în fiecare an de părintele Johannes Nothhaas de la Parohia Ortodoxă Germană din Mainz. Din partea Biserici Ortodoxe Române a fost prezent Preasfințitul Părinte Dr. Sofian Brașoveanul, care a condus soborul slujitorilor. Din sobor au făcut parte părintele Johannes Nothhaas, părintele protopop Ștefan Anghel, părintele Mircea Deac, părintele Ștefan Baleca, părintele Alexej Veselov, părintele arhidiacon Martin Lismann și părintele arhidiacon Gavril Gemănaru. Au fost prezenți și alți preoți care însă nu au slujit, amintim pe părintele Boris, părintele Iosif Rădulescu și alți preoți.

Numărul participanților a fost mare, iar trendul din ultimii ani se menține, ca an de an numărul participanților să crească. Printre participanți au fost și cca. 60 de tineri din ATORG Germania ,  NEPSIS Franța și NEPSIS Elveția aflați în excursie la Parohia „Sf. Bartolomeu” din Frankfurt și având dorința de a participa la acest pelerinaj de la Limburg.

Printre participanți sa numărat și Episcopul Vicar Gerhard Pieschl, din partea Episcopiei Catolice de Limburg, Excelența Sa a asistat la slujba ortodoxă, urmărind slujba într-o carte. La final Excelența Sa s-a adresat Preasfințitului Părinte Sofian și soborului de slujitori spunând că prin slujba ortodoxă sa Binecuvântat Catedrala și că reînoiește invitația ca an de an, ortodocși să participe la acest pelerinaj la care Biserica Catolică îi va primi din nou cu bucurie, punându-le la dispoziție Catedrala și Sfânta Cruce.

Autor: pr. Mircea Deac

Donează pentru Așezământ

                 

Programul slujbelor

Duminica, Sfânta Liturghie se slujește la Alte Haidhauser Kirche (Kirchenstraße 37, D-81675 München), de la ora 10:00.

Slujbele de peste săptămână (luni-sâmbătă) au loc la Capela Sfântul Siluan (Paul-Heyse Str. 19, D-80336 München).

Luni, Joi, Sâmbătă

08:00 - Utrenia

18:00 - Vecernia

Miercuri

08:00 - Utrenia

18:00 - Rugăciunea lui Iisus

Vineri

08:00 - Utrenia

18:00 - Sf. Maslu

Notă: În anumite zile, este posibil să intervină schimbări. Pentru a vizualiza programul lunii curente, vă rugăm să mergeți aici