Centrul Bisericesc Munchen  Rumänische Orthodoxe Metropolie für Deutschland, Zentral- und Nordeuropa

RO | DE

de Alexei Veselov1

Tema de față cuprinde multe din întrebările referitoare la tineret. Printre acestea, se poate vorbi despre îngrijirea pastorală a tinerilor, despre necesitatea unor abordări diferite dedicate tinerilor activi sau mai putini activi în chestiunile bisericeşti, despre probleme de comunicare și înțelegere între generații, despre evaluarea tineretului actual precum și despre probleme practice legate de lucrul cu tinerii. Din acest motiv permiteți-mi să consider această prelegere ca o introducere într-un care necesită o aprofundare suplimentară.

În perioada de pregătire a acestei prelegeri prima întrebare care s-a ivit a fost aceasta: La cine se referă de fapt acest discurs? Când auzim cuvântul „tineret” ne gândim la diferite grupuri de persoane, în funcție de propria noastră categorie de vârstă, de cultura și de propriile trăsături de caracter. Unii consideră adolescenții între 13 și 17 ani ca fiind „tineri”, în timp ce alții includ studenții între 18 si 25 de ani în această categorie. Unii se definesc pe ei înșiși ca făcând parte din tineret chiar și la 35 de ani. Pentru aceștia „tineretul” este un grup de oameni apropiați ca spirit şi inimă, în compania cărora se simt confortabil. Unora, numai gândul unei întâlniri cu un tânăr de 16 ani le dă fiori sau le provoacă aversiune. Nici mediul politic sau științific nu ne oferă o definiție clară a termenului. Științele sociale moderne încadrează persoanele între 13 şi 35 de ani în categoria „tineret”. În Rusia se obișnuiește împărțirea tineretului în următoarele categorii: adolescenți – între 13 şi 18 ani, tineri – între 18 şi 24 de ani și adulți tineri între 24 şi 35 de ani. În Germania lucrurile diferă puțin, din punct de vedere legal, persoanele între 14 și 17 ani sunt considerate adolescente, iar între 18 și 25 de ani adulți tineri.

Încadrarea în categoria tineret nu depinde numai de vârsta, ci şi de integrarea socială a persoanei în cauză. Un student în vârstă de 28 de ani cu o viaţă lipsită de griji, fără partener, fără orice fel de îndatoriri, este considerat ca făcând parte din „tineret” în timp ce un tată a 2 copii, la 23 de ani, cu o școală de meserii absolvită, care își întreține familia este considerat adult. În politică, legislație, psihologie și în alte domenii termenul de „tineret” este deci în mod diferit definit în funcție de vârstă și caracteristici. Se impune astfel întrebarea: Cine este considerat „tânăr” pentru un preot in Germania? După părerea mea răspunsul poate fi foarte simplu: sunt aceia care nu sunt nici adulți şi nici copii și care în consecință au nevoie de o abordare pastorală diferită de cea pentru adulți sau copii. La prima vedere, această definiție pare ușor trivială. Și totuși ea pune fiecare preot în fața întrebării – există în parohia mea o ofertă pentru acest al treilea grup de persoane? Dincolo de cărți despre teologie pastorală şi eseuri despre spovedania copiilor, am citit și ceva despre spovedania tinerilor? Chiar dacă știu să cultiv bune relații cu copiii şi adulții, am învățat oare să port un dialog cu tinerii? În parohie există cateheză și pelerinaje pentru adulți, școala de duminică și spectacole pentru copii – dar pentru tineri? Se găsesc în bibliotecă sau la pangar cărți care sunt în mod special interesante pentru tineri? Și, de fapt, există în conștiința mea de preot o idee clar definită a noţiunii de „tânăr” ca subiect al grijii mele pastorale? Pentru un preot se deschide o arie largă de preocupare pastorală când în parohie sunt prezenţi tineri. Dacă ei lipsesc, se pune întrebarea: de ce ne-am preocupa atunci de cineva care nu e prezent? Pentru cine să se organizeze întâlniri cu tinerii și studii biblice dacă foarte putini tineri între 15 si 29 de ani (sau chiar nici unul) sunt prezenți la Sfintele slujbe?

În acest punct ajung la al doilea termen din titlul prelegerii mele – și anume misiunea. Cele mai multe dintre comunitățile ortodoxe actuale au în vedere doar un singur fel de misiune – misiunea inerentă care-i vizează pe adulți, și anume propovăduirea Evangheliei și a fundamentului de credință acelor adulți care au găsit drumul spre Biserică din proprie inițiativă. Aceasta cuprinde liturghia catehumenilor, predica, sfaturile din timpul spovedaniei, și discuțiile cu membri ai parohiei pe teme de credință. Mai exact, această misiune internă presupune activitatea cateheților, discuții lămuritoare cu credincioși din Biserică precum şi discuțiile de pregătire dinaintea botezului sau căsătoriei, acestea adresându-se persoanelor deja botezate şi celor care au găsit ei înșiși drumul spre Biserică. Aș numi aceasta misiune „pasivă” – persoana vine din proprie inițiativă la biserică, ascultă slujba și predica, pune singură întrebările, vrea să primească botezul sau să își boteze copiii, preotul răspunzând din partea sa acestor nevoi.

O misiune pentru copii nu există prin definiție. Copiii nu vin la biserică pentru ca cineva i-a convertit la credință. De asemenea, nu participă la școala de duminică pentru că cineva le-a stârnit interesul pentru adâncimea credinței ortodoxe. Copiii sunt aduși la biserica de părinți şi sunt trimiși la școala de duminică tot de ei.

Despre școala de duminică trebuie spus că îndrumă copiii până la 11-15 ani. Cunoștințele de bază despre credință se pot dovedi mai târziu o bună bază pentru integrarea tinerilor, dar acestea nu vor conduce automat la o credință vie şi conștientă în Dumnezeu. După această perioadă trebuie creată o bază pentru introducerea și integrarea tinerilor în comunitate.

Fără îndoială, Sfânta Euharistie este centrul vieții oricărui credincios, indiferent de vârstă. Din perspectiva misiunii, în ceea ce îi privește pe tineri numai o misiune activă este posibilă. Pentru aceștia o misiune pasivă nu este de ajuns; slujba și predica ei nu le înțeleg, în general, şi nu le ascultă, ei nu vin la preot din proprie inițiativă, nu pun întrebări, nu participă la cercul biblic.

Cel mai important lucru care trebuie înțeles despre misiunea în rândul tinerilor este că ea este posibilă, deși această afirmație nu este împărtășită de toți preoții. Nu rareori se exprimă opinia că lucrul cu tinerii nu ar fi necesar, că ar fi chiar imposibil, sau că nu ar conduce la nici un rezultat. Câteodată motivul unei astfel de opinii se găsește într-o experiență negativă în încercarea cuiva de a se ocupa de adolescenți. Un exemplu clar: într-o parohie se dorea de ani de zile crearea unui eveniment dedicat tinerilor, care să cuprindă întreaga comunitate. Între membrii activi ai comunității existau însă divergențe. A reieșit ca se încercase la un moment dat organizarea unui astfel de eveniment, care, deși durase numai trei zile cu participarea numai câtorva familii, s-a dovedit a fi un eșec. Participanții au fost copleșiți și epuizați, organizatorii dezbinați, succesul sperat nu s-a materializat, iar toată lumea s-a întors acasă cu o stare de spirit proastă și, cel mai trist lucru, profund dezamăgită. Problema pare să fi fost, după părerea preotului, lipsa de experiență a comunității, faptul ca nu s-a știut cum să se abordeze o astfel de inițiativă. Cu toate acestea, preotul a îndrăznit să mai încerce încă o dată. Ideea unui eveniment pentru tineret a fost abordată după o altă metodă și, între timp, se organizează de 7 ani evenimente pentru tineri și familii în această comunitate.

Din acest exemplu se poate vedea cu claritate că pentru lucrul cu tinerii este nevoie de un concept. Nu se poate lucra și vorbi cu tinerii în același fel cum se vorbește cu adulții sau copiii. Mai ales atunci când preotul nu posedă un talent înnăscut pentru comunicarea cu tinerii, trebuie luate în calcul concepte metodologice. Astăzi există destule informații despre psihologia adolescentului, despre comunicarea cu tinerii, ghiduri practice pentru conceperea și organizarea grupurilor de tineri, cluburilor pentru tineri, cercurilor biblice, serviciilor de voluntariat și taberelor pentru tineret. Aceste cărți pot fi găsite la Departamentul pentru tineri al Sinodului cât şi în Centrul de coordonare pentru tineret din Germania, care oferă şi susținere teoretică şi practică.

Un alt motiv al refuzului de a lucra cu tinerii poate consta în lipsa personală de experiență în această privință a preotului sau a membrilor activi ai comunității. De fapt, înainte de Revoluția din Octombrie nu exista o experiență a lucrului cu tinerii, în era sovietică o astfel de activitate era interzisă, începând să se dezvolte abia spre sfârșitul anilor ’90. În consecință, majoritatea clerului și a credincioșilor au găsit drumul spre credința prin efortul personal, nu printr-o cultivare specifică a tinerilor în sensul celei sugerate aici. Nu de puține ori am rămas uimit. O dată, un preot mi-a spus direct: „Tinerii vin la conferințe, se plimbă dintr-un loc în altul, cântă la chitară, nici măcar nu se înțelege care este rostul întregii adunări”. Un alt preot a refuzat ideea organizării unei tabere de tineret chiar cu un anumit dispreț: „Timp de 20 de ani nu a existat așa ceva, de ce să inventăm un astfel de lucru? Dacă tinerii au probleme sau întrebări ar trebui să meargă alături de comunitate într-un pelerinaj la o mânăstire ortodoxă. Acolo pot fi ajutați”. Trebuie spus că ambii preoți și-au schimbat părerea și între timp organizează tabere pentru tineri în parohiile lor.

Aceasta mă conduce spre ultimul subiect al prelegerii mele. De ce este o așa-numită misiune în rândul tinerilor necesară, dacă mulți dintre credincioși au găsit drumul spre Biserică și fără ea? Nu poate funcționa totul ca și până acum? Fără îndoială, există tineri care vin la credință pe cont propriu sau cu ajutorul părinților lor, dar aceasta este mai degrabă excepția. E important să înțelegem că tinerii de acum 20 până la 40 de ani erau complet diferiți fată de tinerii de azi.

In primul rând, un tânăr al anilor ’90 sau înainte de anii 90, înțelegea deja în anii adolescenței că trebuie să muncească, altfel spus, că trebuie să muncească mult ca să atingă un țel. În primul rând trebuia să își obțină stabilitatea – un loc de muncă sigur, o locuință, o mașină, prosperitate materială. Tinerii de astăzi posedă toate acestea încă de la început, casă, mașină, telefon inteligent. Asta înseamnă, pe de o parte, că au deja toate cele necesare și țelurile lor se mută în domeniul reveriei. Pe de altă parte, le lipsește dorința să lupte pentru un țel, pentru că au tot ce le trebuie încă din copilărie.

În al doilea rând, tinerii sunt obișnuiți ca totul să fie făcut pentru ei și în locul lor. Închipuiți-vă, tineri de 16 ani sunt duși cu mașina la sport, la școală, la prieteni! Copiii sunt duși aproape zilnic la activități, se fac teme împreună cu ei, vacanța și-o petrec într-un parc de distracții, părinții încearcă să petreacă mult timp cu ei. De aceea tineretul de azi este pasiv. E greu ca ei să fie motivați către activități independente, copiii nu pot îndeplini singuri sarcini elementare. La evenimente pentru tineret, copiii veniți de curând în Germania ies imediat în evidență. Sunt plini de viaţă, activi, își caută singuri o ocupație. Li se poate da o sarcina și te poți aștepta să o îndeplinească cu conștiinciozitate.

Oricum, o greșeală de nepermis este însă și să fim iritați sau ofensați de copiii de azi. Ei sunt așa nu pentru că își doresc, ci pentru că viața în Germania, școala, mediul, rețelele sociale, tabletele i-au făcut așa. A existat un caz, la un seminar teologic, unde la o ședință a profesorilor un tânăr profesor a propus excluderea unui student din cauza unei afirmații care conținea o erezie. Un alt profesor a fost de părere ca studentul să fie îndrumat și să i se spună unde a greșit. În același mod, sarcina noastră este să îi îndrumăm pe tineri, împreună cu părinții și uneori chiar dincolo de ei.


Așa cum arată experiența multor parohii din diaspora, cel mai bun şi relativ simplu mod de a avea tineri în comunitate este să îi atragi către aceasta. Pană la urmă este tragic și bine-cunoscut faptul că sunt mereu o mulțime de copii în biserică, dar cei mai mulți dintre aceștia nu mai vin mai târziu în anii pubertății. De aceea este important să fie create astfel de oportunități în timpul cât sunt încă în Biserică așa încât copii să nu vrea sa le părăsească atunci când cresc. În termeni biblici înseamnă a „întinde năvodul” şi a „pescui”. Ținând cont că pubertatea începe acum la 11 ani, lucrul cu tinerii nu poate începe mai târziu de această vârstă, așa încât copii între 13 şi 14 ani să fie deja parte a unui grup și hotărât sa nu îl părăsească.

Încă o particularitate care privește tineretul de azi este aceea că societatea germană este una în care există doar valori materiale. Majoritatea persoanelor țintesc spre o viaţă comodă. Fiecare își dorește o casă mare, o mașină bună, cel mai nou telefon inteligent, concediu in străinătate, mâncare sănătoasă, și așa mai departe. Puțini oameni au gânduri legate de rostul vieții sau despre ceva care să aducă a devotament pentru orice fel de ideal, iar față de Dumnezeu și mântuirea sufletului cu atât mai puțin. Dacă la discuțiile catehetice se vorbește despre necesitatea participării săptămânale la slujbele bisericești, de cele mai multe ori răspunsul este: atunci trebuie dus copilul la fotbal, înot, grup de lucru ... Da, este nevoie de educație elementară. Da, trebuie stimulat talentul copiilor. Biserica și mântuirea sufletului rămân în schimb pur și simplu în afara realității acestor persoane.

Probabil că remarcile mele sunt puțin exagerate. Dar un lucru este evident: Tineretul nostru este diferit. Nu știu dacă sunt ei mai puțin virtuoși sau dacă e vorba despre bine-cunoscuta prăpastie între părinți și copii. E clar că tinerii au nevoie de o abordare diferită, și anume una activă. „Sileşte-i să intre.“ Înainte ca omul modern să fie în stare să se gândească la Dumnezeu și veșnicie, trebuie să fie smuls cu forța de lângă internet, telefon și în general de la lumea aceasta care îl ține legat de mâini și de picioare.

O altă dificultate cu care se poate confrunta un preot în lucrul cu tinerii o reprezintă chiar părinții care, de cele mai multe ori, fără să ştie, îngreunează integrarea bisericească a propriilor copii.

Mulți părinți imigranți se declară neajutorați în încercarea de a-și educa copiii in Germania. Propria lor educație s-a bazat pe autoritate, pedepsele erau permise. În cadrul pedagogiei europene de astăzi, copii pierd orice urmă a autorității părintești, și își justifică drepturile cu argumente împrumutate de la colegii și profesorii lor. Părinții, care nu sunt capabili de a educa prin dialog și mustrare, pierd influența asupra copiilor lor. Aceasta se reflectă și în educația religioasă de acasă. Mulți părinți și bunici au venit la credință abia ca adulți, prin boli, accidente, probleme cu copiii, depărtarea de țara natală, îmbătrânire. Un tablou frecvent este acesta: părinții vin la discuțiile care precedă botezul nefiind integrați în Biserică, dar convinși de existența lui Dumnezeu, de adevărul cuprins în Biblia pe care n-au citit-o niciodată și convinși de necesitatea botezului. Chiar dacă mai târziu devin membrii activi ai comunității, aceștia nu au cunoscut furtunile interioare care trec prin mintea unui tânăr din ziua de azi. Acesta este un aspect foarte important.

In ciuda pasivității pe care am descris-o mai sus, generația care crește azi are o viață interioară foarte complexă. Tânărul care trăiește într-o familie credincioasă e confruntat cu întrebări care nu i-au frământat niciodată pe părinții care au descoperit credința la maturitate. Chiar există Dumnezeu? De ce este ortodoxia singura credință adevărată? Nu cumva Biblia a fost modificată? Este Sfântă Euharistie cu adevărat Trupul şi Sângele Domnului Hristos? Şi multe altele.
Principala problemă a părinților este că nu sunt în măsură să răspundă temeinic și exhaustiv la toate întrebările adolescenților. Nivelul răspunsurilor este ceva de genul: de ce postim miercuri și vineri? Miercuri, Hristos a fost trădat și vineri a fost crucificat. Acest răspuns va satisface un copil de 8 ani sau un adult de 40 de ani, dar niciodată un adolescent. Într-adevăr, întrebarea tânărului nu viza care este ocazia pentru care postim, ci pentru ce este necesar să postim. Poate părea ciudat, dar e nevoie de un răspuns referitor la ascetică, care durează 40 de minute, începând cu a le explica ce sunt Patimile, și până la o explicație detaliată a importanței postului.

Am auzit multe răspunsuri de acest fel. De ce trebuie ca femeile sa aibă capul acoperit în biserică? Pentru că Maica Domnului are capul acoperit în icoane. De ce ortodoxie? Pentru că este credința strămoșilor noștri. Și așa mai departe. Tinerii de astăzi au o gândire critică foarte dezvoltată. Când primesc de câteva ori astfel de răspunsuri nesatisfăcătoare, vor înceta sa mai întrebe. Părinții, pe de altă parte, cred că odraslele lor nu mai sunt interesate de nimic. Se creează un cerc vicios. Părinții încearcă să-și convingă copiii, copiii aud și nu-i înțeleg. Părinții reacționează enervat și se repetă, copiii percep acest lucru ca fiind plictisitor: omul trebuie să meargă în fiecare duminică la biserică, ar trebui să mergi la biserică, să mergem la biserică, nu ai fost de mult timp din biserică ... Tânărul nu înțelege sincer ce ar trebui să facă la această biserică și ce se întâmplă acolo.

Modul de predare în școala duminicală ar putea aprofunda toate acestea. Tinerii cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani au nevoie de răspunsuri la nivelul apologeticii și teologiei. Ar fi util ca profesorul să-și întemeieze pregătirea lecției consultând de pildă operele Sfântului Teofan Zăvorâtul, Mitropolitului Hilarion (Alfeyev), ale lui Serghei Chudiev sau ale profesorului Osipov. În schimb, educația adolescenților este adesea la același nivel ca și cea pentru copii. Profesorii folosesc pentru pregătire catehismul, viețile sfinților etc.

În aceeași măsură, școala de duminică nu trebuie să aibă loc exclusiv sub forma catehezei. Desigur, trebuie să existe o temă specifică pentru lecție: liturghie, scriptură, istorie. Cu toate acestea, acest subiect nu trebuie doar să fie predat, ca în cazul lecțiilor de matematică sau limbi străine. Mai degrabă, tinerilor trebuie să li se exemplifice ce s-a predat și să li se explice relevanța pentru viața de zi cu zi a oamenilor. De exemplu, când se vorbește despre cele douăsprezece Sărbători Împărătești, nu este îndeajuns a spune ce înseamnă și ce s-a întâmplat în acele zile de sărbătoare, ci trebuie explicat şi modul în care ritmul anului bisericesc îi marchează pe oameni și cum să „trăiască” evenimentele legate de Hristos. Chronos și Kairos trebuie să fie menționați și trebuie să se vorbească despre posibilitatea de a percepe timpul și altfel decât cronologic, cum se întâmplă de obicei în lumea modernă.

Desigur, atenția și îndrumarea din partea preotului sunt importante atât pentru profesori, cât și pentru tinerii înșiși. Odată am citit interviul unui preot despre activitatea cu tinerii. Din păcate, nu îmi amintesc numele autorului, dar îmi amintesc una dintre afirmațiile sale si mă las călăuzit de ea. Preotul a afirmat că adulții pun de obicei întrebări obișnuite despre viața de zi cu zi și despre viața de familie, la care există răspunsuri simple. Dar când un adolescent vine la mine cu întrebări, a spus el, mă adun în interior cât mai mult posibil și mă pregătesc pentru o conversație lungă și tensionată. La întâlnirea cu un tânăr sau la spovedania sa, este important ca preotul să nu îl trateze în rând cu adulții, ci să-i dedice atât timp, cât și atenție specială.

Cunosc un caz în care un adolescent a venit la un preot după ce intrase într-un anturaj prost, păcătuise și era în căutarea unei căi de ieșire din situație. Tânărul a mers să se spovedească părintelui său spiritual, pe care îl cunoștea încă din copilărie. Preotul a ascultat pur și simplu mărturisirea lui, și-a spus epitrahilul și i-a vorbit despre păcatele sale. Tânărul era conștient în ce prăpastie căzuse și cu siguranță voia să se elibereze. Nu îndrăznea să se reîntoarcă la părintele acesta, încărunțit în cinste. Așa că s-a urcat în autobuz și a mers la o altă biserică. Preotul i-a vorbit timp de o oră și jumătate, analizând situația, problemele și obiectivele vieții. Însă așa ceva nu se întâmplă întotdeauna. Adesea, acești tineri nu se mai întorc la Biserică dacă de prima dată nu primesc un răspuns la întrebările lor.

În acest moment, trebuie menționată relația de încredere dintre tânăr și preotul său. Adolescentul a avut încredere în preotul său, așa că a venit la el cu problema lui, mărturisind-o. Cu toate acestea, nu a existat o relație directă, de aceea nu a primit nici un răspuns. Pentru tineri, totuși, relația nemediată, directă, este foarte importantă. Din mai multe motive, preotul este forțat să mențină o anumită distanță în relația sa cu enoriașii. La tineri această distanță trebuie redusă, astfel încât relația să fie una de încredere, informală sau chiar prietenească.

Din acest motiv, este important ca preotul să aibă contact personal cu adolescenții săi pentru ca misiunea privitoare la tineri să dea rod. Iată o imagine tipică de după Liturghie: mulți oameni vin la preoți cu întrebările lor sau preotul se îndreaptă spre prânz împreună cu unii adulți. În acest timp, un grup de tineri s-au adunat în fața bisericii. Ei nu adresează întrebările lor preotului, nu vin să vorbească sau să ia prânzul. Aici este de dorit ca preotul să ia inițiativa - nu trimițând la ei un profesor de la școala duminicală sau transmițându-le de sus vreun îndemn, ci alăturându-se grupului după slujbă, vorbindu-le un minut, ascultând, glumind. O astfel de comunicare, făcută într-un mod mai mult sau mai puțin regulat, devine ulterior cea mai bună bază pentru activitatea pastorală ulterioară.

Mii de biserici au fost construite în Germania în anii ’60. Aceasta deoarece mulți oameni veneau la biserică, iar bisericile existente nu mai erau suficiente. Astăzi vedem cum aceste clădiri sunt închise, vândute, demolate și transformate în cimitire. Sunt numai 50 de ani între această ascensiune în perioada postbelică și declinul actual. Majoritatea credincioșilor ortodocși ruși de aici vin astăzi din proprie inițiativă în biserică. Își mai aduc aminte de cupolele de aur și de bisericile vechi din Rusia, de sufletul rusesc, își mai amintesc în continuare de bunicile lor îngenuncheate, rugându-se în fața icoanelor ascunse în dulapuri. Ei au un sentiment tacit că sunt ruși și că sunt născuți ortodocși. La copiii lor crescuți în Germania, acest sentiment nu va mai exista. Dacă nu conducem în mod activ tinerii de astăzi înspre Hristos, ei singuri nu vor veni. Din acest motiv, misiunea dedicată tinerilor în eparhiile noastre reprezintă o necesitate vitală pentru viitorul Bisericii.

1 Preotul Alexej Veselov este paroh al comunităţii Sf. Barbara din Krefeld şi referent pentru activitatea cu tinerii al Episcopiei Ortodoxe Ruseşti a Patriarhiei Moscovei. Referatul este o versiune prelucrată a conferinţei sale cu aceeaşi temă la conferita pastorală a clerului diocezei Patriarhiei Moscovei şi a diocezei Bisericii Ortodoxe Ruse din Afara Graniţelor, ţinută la 3 octombrie 2018, la Bonn.

Text preluat din periodicul „Orthodoxie Aktuell. Informationen aus der Orthodoxen Kirche“, anul XXIII/7, iulie 2019, pp. 2-8.

Traducere în româneşte: Elena Fülöp, München

Donează pentru Așezământ

                 

Programul slujbelor

Duminica, Sfânta Liturghie se slujește la Alte Haidhauser Kirche (Kirchenstraße 37, D-81675 München), de la ora 10:00.

Slujbele de peste săptămână (luni-sâmbătă) au loc la Capela Sfântul Siluan (Paul-Heyse Str. 19, D-80336 München).

Luni, Joi, Sâmbătă

08:00 - Utrenia

18:00 - Vecernia

Miercuri

08:00 - Utrenia

18:00 - Rugăciunea lui Iisus

Vineri

08:00 - Utrenia

18:00 - Sf. Maslu

Notă: În anumite zile, este posibil să intervină schimbări. Pentru a vizualiza programul lunii curente, vă rugăm să mergeți aici