Pentru asociația noastră, luna iunie s-a încheiat cu o nouă colectă de haine şi jucării, la inițiativa voluntarei Mihaela Popescu. De data aceasta, ecoul strădaniei a ajuns la sute de kilometri de München, unii donatori sosind de departe cu bunuri.
O asemenea implicare nu poate decât să ne bucure, confirmând că strădaniile voluntarilor răsună cu adevărat în conştiința tuturor celor din jur, nu doar în cea a membrilor comunității Centrului Bisericesc Ortodox din München. Prin gesturi mici, dar pline de dragoste, s-a adus un strop de lumină acolo unde grijile covârşesc bucuria. 30 de cutii și 60 de saci de donații au ajuns la 12 familii nevoiașe din Jud. Dâmbovița, comuna Dărmăneşti, unele dintre ele aflate în situații critice.
Voluntarii noştri simt că trebuie să le fim sprijin tuturor celor ce au cu adevărat nevoie de noi. De data aceasta, şi-au orientat eforturile şi dragostea către cei 25 de copii (12 fete şi 13 băieți, dintre care şase cu dizabilități) de la centrul de copii "Floare de Colț", Târgovişte.
În a doua parte a lunii martiei a.c., s-a desfășurat în comunitatea CBROM o strângere de fonduri și bunuri atât pentru refugiații ucrainieni (tabăra de la Prezemysl, din Polonia), cât și pentru persoanele rămase în Ucraina (Liov).
S-au strâns în total 1166 €. O parte din aceștia (668 €) s-au folosit pentru cumpărarea de bunuri, iar o altă parte (500 €) au fost donați către Asociația GO one2one, care îi va folosi pentru cumpărarea de medicamente. În plus, au fost strânse și 23 de cutii cu bunuri (mâncare, produse de igienă, medicamente, haine, etc).
În perioada 15 - 27 martie, Asociația Caritativă „Sf. Vasile – ajutorul aproapelui” organizează strângere de fonduri și de bunuri atât pentru refugiații ucrainieni (tabăra de la Prezemysl, din Polonia), cât și pentru persoanele rămase în Ucraina (Liov).
În primăvara 2019 am demarat acțiunea Dăruind vei dobândi, o acțiune a comunității CBROM, sprijinită de asociațiile Sfântul Vasile cel Mare și ATORG-München. Astfel, am strâns în perioada 31 martie -7 aprilie cadouri cu ocazia sărbătorii Învierii Domnului pentru copii (vârsta 2-18 ani) din familii cu posibilități reduse din România (din parohia Sibiu-Gușterița, unde Alexandru Ioniță, fost membru al comunității noastre, este preot paroh). La această colectă a contribuit și parohia din Papenburg - Sögel cu câteva pachete.
În urma ploilor abundente, în dimineaţa zilei de sâmbătă, 30 iunie 2019, s-a creat o breşă în digul râului Tărlung din judeţul Covasna, astfel că localităţile Băcel şi Lunca Mărcuş au fost afectate serios de revărsarea apelor. Având în vedere pagubele mari pe care le-au suferit aceşti oamenii, Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar Sofian Braşoveanul, originar din Băcel, considerând o datorie a sa faptul de a veni în întâmpinarea nevoilor semenilor a iniţiat o acţiune de colectare de obiecte de uz casnic (mobilă, paturi, dulapuri, mese, scaune, aparate de gătit, frigidere), care să fie împărţite oamenilor cărora apele le-au distrus ce aveau în case.