CENTRUL BISERICESC ROMÂN ORTODOX MÜNCHEN

Selectați limba dvs

Pentru Bavaria, marţi, 28,04.20,  s-a decis prelungirea stării de urgenţă (Katastrofenfall) până la 10 mai 2020. Totodată, în urma discuţiilor reprezentanţilor Bisericilor Catolică şi Evanghelică cu factorii responsabili din conducerea Landului liber Bavaria s-a decis reluarea slujbelor bisericeşti, începând cu data de 4 mai, în condiţii speciale. Mai jos prezentarea regulilor pe care acestea, implicit Biserica Ortodoxă (cu adaptările specifice), sunt obligate să le respecte pentru a putea relua săvârşirea slujbelor [1].

I. Chestiuni Generale

  1. Numărul persoanelor acceptate la slujbe se decide în funcţie de numărul locurilor disponibile în biserică, cu respectarea măsurilor de distanţare minimă prescrise.
  2. Respectarea unei distanţe de cel puţin 2 m între două persoane, din toate părţile urmează a fi garantată de la intrarea în biserică până la părăsirea ei. Între celebrant şi participanţii la slujbă această distanţă trebuie să fie considerabil mai mare. De la regula de distanţare sunt exceptaţi membrii unei familii, sau cei care trăiesc împreună în aceeaşi locuinţă. Totuşi se recomandă, şi când se face această excepţie, să nu se depăşească numărul maxim stabilit (în funcţie de mărimea spaţiului liturgic) de persoane care pot participa.
  3. Nu a fost pusă o limită de vârstă şi nu au fost numite anumite grupe de risc în legătură cu participarea la slujbe. Se recomandă însă vârstnicilor şi celor din grupele de risc să decidă singuri, cu responsabilitate, dacă pentru ei e mai bine să participe la slujbele din biserici sau să urmărească acasă transmisiuni live ale slujbelor. Aceasta este valabil şi pentru clericii în vârstă sau cu anumite boli.
  4. Participarea la slujbe este interzisă tuturor persoanelor depistate având COVID-19, celor aflate în carantină, celor care suferă de o boală cu simptome nespecifice de febră sau probleme respiratorii, precum şi celor care în ultimele 14 zile au avut contact cu o altă persoană infectată cu virusul COVID-19.
  5. Nu sunt necesare rezervări sau poziţionări nominale sau urmărirea unor eventuale contaminări.
  6. Folosirea măştilor de protecţie (bucală şi nazală) este obligatorie pentru participanţii la slujbe, cu excepţia liturgilor care citesc sau cântă.
  7. Pentru o desfăşurare ordonată vor veghea oameni de ordine (voluntari) din comunităţile respective.
  8. Durata serviciilor divine nu va depăşi 60 de minute. Ulterior, înainte de alt serviciu divin, spaţiul liturgic urmează a fi bine aerisit.
  9. Cu referire la cei care nu pot participa din varii motive la serviciile divine în biserică (numărul maxim deja atins, vârstă, persoane din grupe de risc) se recomandă ca fiind foarte binevenită şi folositoare metoda transmiterii live a acestora.

 

II. Prescripţii igienice

  1. În naosul bisericii nu se vor pune la dispoziţie cărţi cu cântările religioase.
  2. Microfoanele vor fi utilizate doar de o persoană, iar apoi dezinfectate.
  3. Dezinfectant, mască facială şi mănuşi de unică folosinţă vor fi puse la dispoziţia celebranţilor, iar, în măsura disponibilităţii, şi la intrarea în biserică într-un recipient vizibil şi accesibil.
  4. Disc şi Sf. Potir vor fi ţinute acoperite în timpul rugăciunii numită anafora.
  5. Nu se va pune apă sfinţită în recipiente la intrarea în biserici şi nu se va folosi cădelniţa.
  6. Sărutul păcii prin darea mâinii sau îmbrăţişare se interzice.
  7. Obiectele liturgice folosite la slujbe se vor dezinfecta după terminarea acestora; băncile şi obiectele/locurile folosite vor fi bine curăţare.

 

III. Desfăşurare organizatorică

  1. Uşile bisericii vor fi deschise, astfel încât la intrare şi ieşire să nu fie necesară atingerea/prinderea mânerului.
  2. Cei care controlează ordinea la intrare vor veghe ca să fie respectate numărul de persoane posibil şi comunicat în prealabil şi regulile de distanţare la intrarea şi ieşirea din biserică, precum şi faptul de a nu se crea adunări de oameni la intrarea în biserică.
  3. Se va face un plan cu numărul de persoane care încap în biserică şi căile de acces, plan care va fi marcat în biserică.
  4. În cazul în care se presupune un aflux de oameni mai mare decât numărul maxim permis de acest plan, se va implementa un plan de înscriere prealabilă a participanţilor, pentru a se evita aglomerările la uşa bisericii.

 

IV. Desfăşurare Liturgică

  1. Sunt permise toate formele de servicii divine.
  2. Sunt posibile cântarea de către solişti sau grupe mici numeric, este posibilă cântarea redusă a de către comunitatea liturgică, dar nu se acceptă participarea corurilor.
  3. La vorbirea liturgică sau la predică, pentru inteligibilitate se renunţă la masca facială, dar se va păstra o distanţă considerabilă faţă de comunitate.
  4. La primirea împărtăşaniei se va păstra distanţa între cei care vin şi se întorc de la împărtăşire şi cei care rămân în bănci. Ostia se va pune în mâna persoanei primitoare fără ca mâna să fie atinsă.
  5. Împărtăşirea din Potir la Sf. Liturghie se rezervă doar preotului. În cazul în care la „Cină” (Abendmahl) s-ar oferi şi vin (e vorba aici de comunităţile evanghelice, fiind folosit limbajul specific), se vor folosi potire separate pentru fiecare persoană.

 

V. Servicii divine în aer liber

Serviciile divine în aer liber sunt posibile cu un număr de până la 50 de participanţi, cu respectarea normelor de distanţare, fără a fi necesare aprobări speciale în acest scop.

 

VI. Chestiuni cu referire la Slujba Botezului

  1. Botezul unui singur copil este posibil, în afara celebrării în cadrul Sf. Liturghii, în cadrul restrâns familial al celui care primeşte botezul. Participarea persoanelor cu febră, probleme respiratorii, infectate cu COVID-19, sau care au avut contact cu persoane infectate, este interzisă.
  2. Pentru celebrare se vor păstra aceleaşi reguli privind distanţa şi igiena.
  3. Însemnarea cu semnul crucii asupra pruncului o vor face naşii, iar preotul o va face de la distanţă, în semn de binecuvântare. Se va renunţa la gestul de suflare asupra copilului.
  4. În timpul botezării, săvârşit după o dezinfectare prealabilă a mâinilor, preotul celebrant poartă mască de protecţie şi se străduieşte după posibilitate să păstreze cât mai mult o distanţă cât mai mare.
  5. Ungerea cu untdelemnul bucuriei şi cu Sf. şi Marele Mir se va face folosind un miruitor cu vată, evitându-se contactul direct.
  6. Apa de botez se va schimba după fiecare copil botezat în parte, cristelniţa se va curăţa bine, iar prosoapele folosite se vor spăla. De asemenea, miruitoarele folosite se vor înlocui cu altele noi.
  7. Despre toate acestea familiile care doresc un botez vor fi anunţate în prealabil, căutându-se, unde este posibil, o reprogramare pentru mai târziu a botezului. Momentan nu se poate spune când se va putea săvârşi botezul în forma normală.

 

VII. Chestiuni cu referire Taina Cununie

În mod deosebit, aici se are în vedere păstrarea distanţei în timpul acordării binecuvântării mirilor şi faptul ca preotul să nu mai pună mâna sa pe mâinile mirilor, ci să şi le unească ei singuri, eventual însoţiţi de naşi. Acompanierea muzicală va fi şi aici redusă, ca şi în cazul Sf. Liturghii.

 

VIII. Spovedania

  1. 1 Se va săvârşi doar în urma convenirii unor întâlniri la loc şi oră exactă, pentru a se evita aglomerările. Nici unul din participanţi nu e permis să aibă simptome de boală, ori să fie infectat cu COVID-19. Persoanele în vârstă sau în grupele de risc vor fi sfătuite pentru o eventuală amânare a spovedaniei, în caz că nu este o urgenţă.
  2. În timpul discuţiei se va păstra distanţa de minimum 2 metri, se vor folosi spaţii de minim 20 metri pătraţi, se va folosi mască de protecţie, iar discuţiile nu vor depăşi 30 de minute. Din timp în timp se va aerisi bine spaţiul.

 

IX. Vizite la bolnavi – Sf. Maslu

  1. Desigur că şi în aceste timpuri trebuie oferită asistenţă religioasă bolvavilor şi muribunzilor. Când este însă vorba de oameni infectaţi cu virusul COVID-19 se va apela la personalul calificat pentru intervenţii în aceste cazuri (corona). Foarte important a se evita riscul propriei infectări sau al răspândirii infecţiei.
  2. Vizite la spitale, cămine de bătrâni sau bolnavi sunt posibile doar pentru asistenţa în faţa trecerii din această viaţă, cu acordul expres al conducerii unităţilor respective.

 

X. Hramuri şi alte sărbătoriri parohiale, pelerinaje

Toate acestea se vor amâna până la schimbarea situaţiei actuale.

 

[1] În aplicarea normelor există unele diferenţe între landuri. Unele (ex. Saxonia) au permis deja de duminica trecută săvârşirea slujbelor cu  participare de maxim 15 persoane. Altele (ex. Hessen) vor amâna perimisiunea săvârşirii slujbelor până la după 10 mai. E vorba aici mai mult de uşoare diferenţe de aplicabilitate a normelor, care în general sunt aceleaşi în toată Germania.