Motto-ul nostru: Pentru o educație creștinească corectă sunt necesare trei lucruri: în primul rând puține cuvinte, în al doilea rând multe exemple și în al treilea rând mai multă rugăciune (Sfântul Paisie Aghioritul)
Lecția de religie |
Centrul Bisericesc München organizează sub îndrumarea doamnei preotese Bianca Deaconu, ore de religie pentru micii enoriași. Orele de religie au scopul de a le transmite copiilor anumite cunoştinţe religioase, pe lângă cele primite acasă de la părinţii lor, dar şi de a-i ajuta să se împrietenească cu alţi copii care împărtăşesc aceleaşi valori, antrenandu-se impreuna și susţinandu-se în a trăi frumos. Copiii pregătesc în acest cadru și cântece religioase pe care să le poată cânta la biserică, astfel ca să poată participa cât mai activ și bucuroși la slujbă. Vă rugam pe toţi cei care aveţi copii şi doriţi să-i aduceţi la ora de religie, să vă adresaţi d-nei preotese la numărul de telefon: +40734801171 sau la adresa de email: badeaconu(at)gmail.com |
Ora de citire |
Lectură din vieţile Sfinţilor:
|
Cutia cu povești a maicii Onufria |
Înregistrări audio cu: |
Din activitățile copiilor ...
29 ianuarie 2022 - ATELIER DE CREAȚIE: ROMÂNIA COPILĂROASĂ
Sâmbăta aceasta, copiii parohiei noastre și-au exersat dexteritatea, imaginația și răbdarea, dar au dobândit și cunoștințe noi de istorie românească în cadrul atelierului creativ organizat pe tema "Mica Unire". Prin pictură pe material textil, desen, decorare cu hârtie creponată saurealizare de forme din margele, cei mici au putut învăța, dar și aprofunda la nivel practic informații cu privire la forma Principatelor Unite la anul 1859, contextul istoric al vremii, persoana lui Alexandru Ioan Cuza, precum și la culorile drapelului național al României. Întâlnirea a constituit și un cadru favorabil dialogului și consolidării relațiilor dintre părinți. Nădăjduim să putem realiza lunar astfel de activități. Așadar, cei ce își doresc să participe la aceste întâlniri sunt rugați să ne contacteze.
28 Mai 2020 - Muzica - bucuria sufletului Proiect cultural-educativ pentru părinți și copii (Ziua Eroilor)
„Un popor care nu își cunoaște istoria este ca un copil care nu își cunoaște părinții” - Nicolae Iorga. Dragi prieteni, Înălțarea Domnului nu este numai o mare sărbătoare creștină, ci și o importantă sărbătoare națională - Ziua Eroilor! Importanța cultului eroilor în viața unui popor este de netăgăduit. Avem nevoie de rădăcini. Avem nevoie să știm cine suntem și de unde venim. Iar eroii sunt cei care ne arată acest drum. Prin cântec și poveste le putem spune și copiilor cine au fost cei care și-au jertfit viața pentru țară și neam, pentru independență, libertate, unire, credință. Pentru ei, pentru eroi, acestea nu au fost cuvinte goale, lipsite de sens. De fapt chiar ei, prin sacrificiul lor, au dat acestor cuvinte sensul ultim, le-au umplut de sens. Prin urmare, vă propunem spre învățare două cântece scrise în cinstea eroilor neamului românesc. Învățându-le poate că vom reuși să le transmitem copiilor ceva din demnitatea, curajul și bărbăția celor ce au fost eroii neamului românesc. Veșnică să le fie pomenirea!
Imnul Eroilor
Versuri: Iuliu Roșca Dormidont
Muzică: Ionel G. Brătianu
Presărați pe-a lor morminte
Ale laurilor foi,
Spre a fi mai dulce somnul
Fericiților eroi.
Ridicați pe piramida
Nemuririi faima lor,
Scriți în cărțile de aur
Cântecul nemuritor.
Pe copii la sânul vostru
Alinați-i cu-acest cânt,
Povestindu-le cu fală
Al eroilor avânt.
Dezveliți tot adevărul
Și le spuneți tuturor
Cum muriră frații noștri
Pentru neam și țara lor.
Și pe sacrele morminte
Puneți lacrime și flori,
Spre a fi mai dulce somnul
Miilor de luptători.
Ridicați pe piramida
Nemuririi faima lor,
Scriți în cărțile de aur
Cântecul nemuritor.
Pui de Lei
Muzică: Ionel G. Brătianu
Eroi au fost, eroi sunt încă
Și-or fi în neamul românesc!
Căci rupți sunt ca din tare stâncă
Românii orișiunde cresc.
E vița noastră făurită
De doi bărbați cu brațe tari
Și cu voința oțelită,
Cu minți deștepte, inimi mari.
Și unu-i Decebal cel harnic
Iar celălalt Traian cel drept
Ei, pentru vatra lor amarnic
Au dat cu-atâția dușmani piept.
Și din așa părinți de seamă
În veci s-or naște luptători,
Ce pentru patria lor mamă
Vor fi mereu învingători,
Au fost eroi, și-or să mai fie,
Ce-or frânge dușmanii cei răi,
Din coasta Daciei și-a Romei
În veci s-or naște pui de lei.
Şi-or fi în neamul românesc!
Căci rupţi sunt ca din tare stâncă
Românii orişiunde cresc.
E viţa noastră făurită
De doi bărbaţi cu braţe tari
Şi cu voinţa oţelită,
Cu minţi deştepte, inimi mari.
Şi unu-i Decebal cel harnic
Iar celălalt Traian cel drept
Ei, pentru vatra lor amarnic
https://Versuri.ro/w/3ay6
Au dat cu-atâţia duşmani piept.
Şi din aşa părinţi de seamă
În veci s-or naşte luptători,
Ce pentru patria lor mamă
Vor sta ca vrednici urmatori,
Au fost eroi, şi-or să mai fie,
Ce-or frânge duşmanii cei răi,
Din coasta Daciei şi-a Romei
În veci s-or naşte pui de lei.
Şi-or fi în neamul românesc!
Căci rupţi sunt ca din tare stâncă
Românii orişiunde cresc.
E viţa noastră făurită
De doi bărbaţi cu braţe tari
Şi cu voinţa oţelită,
Cu minţi deştepte, inimi mari.
Şi unu-i Decebal cel harnic
Iar celălalt Traian cel drept
Ei, pentru vatra lor amarnic
https://Versuri.ro/w/3ay6
Au dat cu-atâţia duşmani piept.
Şi din aşa părinţi de seamă
În veci s-or naşte luptători,
Ce pentru patria lor mamă
Vor sta ca vrednici urmatori,
Au fost eroi, şi-or să mai fie,
Ce-or frânge duşmanii cei răi,
Din coasta Daciei şi-a Romei
În veci s-or naşte pui de lei.
Şi-or fi în neamul românesc!
Căci rupţi sunt ca din tare stâncă
Românii orişiunde cresc.
E viţa noastră făurită
De doi bărbaţi cu braţe tari
Şi cu voinţa oţelită,
Cu minţi deştepte, inimi mari.
Şi unu-i Decebal cel harnic
Iar celălalt Traian cel drept
Ei, pentru vatra lor amarnic
https://Versuri.ro/w/3ay6
Au dat cu-atâţia duşmani piept.
Şi din aşa părinţi de seamă
În veci s-or naşte luptători,
Ce pentru patria lor mamă
Vor sta ca vrednici urmatori,
Au fost eroi, şi-or să mai fie,
Ce-or frânge duşmanii cei răi,
Din coasta Daciei şi-a Romei
În veci s-or naşte pui de lei.
Şi-or fi în neamul românesc!
Căci rupţi sunt ca din tare stâncă
Românii orişiunde cresc.
E viţa noastră făurită
De doi bărbaţi cu braţe tari
Şi cu voinţa oţelită,
Cu minţi deştepte, inimi mari.
Şi unu-i Decebal cel harnic
Iar celălalt Traian cel drept
Ei, pentru vatra lor amarnic
https://Versuri.ro/w/3ay6
Au dat cu-atâţia duşmani piept.
Şi din aşa părinţi de seamă
În veci s-or naşte luptători,
Ce pentru patria lor mamă
Vor sta ca vrednici urmatori,
Au fost eroi, şi-or să mai fie,
Ce-or frânge duşmanii cei răi,
Din coasta Daciei şi-a Romei
În veci s-or naşte pui de lei.
Micilor noștri pui de lei le propunem și o lectură frumoasă, prin care să îi cunoască pe Traian și Decebal. Este o primă povestire dintr-o carte pentru copii ce s-a născut din dragostea pentru istorie a Anei-Maria. Frumoasele desene ce o însoțesc au ieșit din mâinile pricepute ale Elenei.
17 Mai 2020 - Muzica - bucuria sufletului Proiect cultural-educativ pentru părinți și copii (Troparul Înălţării Domnului )
Dragi părinți, nu peste mult timp vom sărbători cu toții Înălțarea Domnului. Ne putem pregăti pentru acest mare praznic învățând împreună troparul sărbătorii. Nu este foarte ușor, însă, cu puțină străduință, cred că vom reuși. Preasfințitul Sofian ne-a reamintit de curând faptul că „troparele ascund în ele învățături teologice înalte”. Merită deci să încercăm să le învățăm împreună cu copiii!
Troparul Înălţării Domnului
Înălțatu-Te-ai întru slavă, Hristoase Dumnezeul nostru, bucurie făcând ucenicilor Tăi, cu făgăduința Sfântului Duh; încredințându-se ei prin binecuvântare că Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.
9 Mai 2020 - Muzica - bucuria sufletului Proiect cultural-educativ pentru părinți și copii (online din cauza pandemiei COVID 19)
Haideți să învățăm împreună câte un cântec! Cu binecuvântarea Preasfințitului Sofian Brașoveanul, vom propune un cântec (religios, patriotic sau popular), aproximativ, o dată la două săptămâni. Apoi, cu toții, la casele noastre, vom încerca să-l învățăm. Reușita proiectului depinde însă în totalitate doar de noi părinții. Cu cât vom cânta mai des împreună, cu atât mai repede vor învăța copii. Uneori nu este nevoie decât să ne audă pe noi că încercăm să cântăm, și ei, ajutându-ne, deja îl vor învăța. Apoi, când ne vom întâlni în Biserică, vom constata că avem deja un cor adevărat! Cântecele și poeziile pe care le vor învăța acum le vor rămâne pentru tot restul vieții, însoțindu-i în momentele de bucurie dar și de tristețe. Haideți să le mai oferim copiilor o cheie spre adâncurile noastre, spre cine suntem noi, spre cine sunt ei. Nu știm când le va fi, poate, de mare folos. Muzica este o astfel de cheie!
Astăzi, 9 Mai (Ziua Independenței României, Ziua Europei, Ziua Victoriei), cu bucurie, punem început proiectului nostru.
Cântecul propus este ...
Căciula
Muzică şi versuri: Ion Hagiu
Taică-meu in primărie
Avea dreptul ca să intre cu căciula-n cap,
Obicei de pă moşie,
De la moşii şi strămoșii mei păstrat.
Refren: Cu căciulile pă frunte
Stăm de veacuri, ca un munte
În curbura arcului Carpati
Asta e căciula mea
Şi o port cum se purta,
Că-i obicei din daci lăsat
Port caciula pe-o ureche
Şi acasă si la nunta si la oi
Dupa datina straveche
Moştenită şi păstrată şi pă la noi.
Unii zic să-mi iau căciula, jos din cap,
Spunand adesea că nu-s civilizat,
Poate vor s-o ţâu în mână, să mă aplec,
Ca sa ma laude că m-am integrat
Da', bă vecine, hai la mine,
Te primesc cum pot mai bine
Dar de căciula mea nu te lega
C-asta e căciula mea, îi a mea şi nu-i a ta
Că-i obicei din daci păstrat
Cin' nu crede să să ducă, la columna
Să să uite, si-o vedea
Sabia încovoiata, arcul, scutul şi căciula
Orice dac le-a avea.
Mai copchile, ia sama ghine
Ca să ducă obiceiul, cănd or creşte ai tai copchii,
O inima vitează în tine
Sus pa frunte o căciulă ca un dac s-o ţîï
Cu căciulile pă frunte
Stăm de veacuri, ca un munte
În curbura arcului Carpati
Asta e căciula mea
Şi o port cum se purta,
Că-i obicei din daci pastrat!
Mai mult, celor mari le propunem o pagină de istorie despre Regina Elisabeta a României, iar celor mici le propunem o carte scrisă de regina-poet.
Mai 2020 - Muzica - bucuria sufletului Proiect cultural-educativ pentru părinți și copii (online din cauza pandemiei COVID 19)
26 aprilie 2020 - Serbarea Copiilor de Invierea Domnului (online din cauza pandemiei COVID 19)
19 ianuarie 2020 - Ziua culturii române: Omagiu adus lui Mihai Eminescu, “românul absolut” (Petre Țuțea)
25 decembrie 2019 - Moș Crăciun
25 decembrie 2019 - Omagiu adus satului românesc
Proiectul nostru despre sat s-a încheiat! Am pictat căsuțele, am construit bisericuța, ne-am bucurat cu colindătorii, apoi a venit Moș Crăciun lângă bradul din fața micii noastre biserici. PS: Avem chiar și zăpadă!
1 decembrie 2019
Ziua noastră națională a fost marcată printr-un mic program artistic realizat de copiii din parohia noastră. Ne-am bucurat și de poeziile recitate cu sensibilitate de maica Onufria.
Construim un sat românesc (9 noiembrie 2019)
Azi ne-am întâlnit la ora de religie cu cei mititei, dar școlărei. Au fost tare cuminței! Am vorbit despre Sfântul Nectarie, și despre Bunul Samarinean. Am hotărât să facem și noi fapte bune și am început să construim până la Crăciun un mic sat românesc. Vă vom ține la curent cu proiectul nostru.
Piesă de teatru: "Hristos a înviat!" (19 mai 2019)
Piesa de teatru "Hristos a înviat!" a fost interpretată de tinerii si copiii din comunitatea CBROM, cu prilejul bucuriei Învierii Domnului Nostru Iisus Hristos. Piesa "Hristos a înviat!" ne-a adus înaintea ochilor personaje precum Pilat, Ana și Caiafa sau soldații romani. Mituirea paznicilor Mormântului Sfânt trebuia să ascundă pentru totdeauna adevărul... însă chiar pietrele, martore ale Învierii, au început să strige ... Hristos a înviat!
"Mironosițele" - Piesă de teatru jucată de copii (12 mai 2019)
În Duminica Mironosițelor, copiii din comunitatea CBROM, sub îndrumarea mironosițelor din comunitate, anume mămicile grijulii, au pus în scenă piesa de teatru "Mironosițele".
Celebrarea Centenarului Marii Uniri de către copiii din comunitatea CBROM (2 decembrie 2018)
Întru cinstirea eroilor neamului nostru copii, părinți și tineri din comunitatea noastră, au susținut un program de poezie și cântece patrotice. Au fost amintiți, cu dragoste și entuziasm, de la eroi ai neamului ca Mihai Viteazul până la sfinții închisorilor. A fost prezentată și o pancardă, realizată de copii, prin care s-a dorit reconstituirea unei fotografii celebre a lui Samoilă Mârza, fotograful Marii Uniri.
Sfințirea Icoanelor pictate de copiii din comunitatea CBROM (23 septembrie 2018)
Icoanele pictate în cadrul taberei de copii - cultură și tradiție românească din acest an, au fost sfințite în Capela Sfântul Siluan din cadrul Mănăstirii ce tocmai se înalță. Sfințirea a fost săvârșită de Preasfințitul Sofian Brașoveanul și a avut loc în prezența copiilor care au pictat icoanele, alături de părinții acestora și a mai multor credincioși din parohie.
Tabăra de copii - cultură și tradiție românească - Forellenhof, Austria (29 august - 2 septembrie 2018)
În perioada 29 august - 2 septembrie a avut loc tabăra creștin-ortodoxă de pictură icoane de la Forellenhof, Austria. Participanții, părinți și copii, s-au bucurat de activități interesante însoțiți de Pr Sebastian Șchipor, preotul paroh din Dresden. Copiii au fost îndrumati de pictoroul iconograf Ruxandra Lăcătuș.
Participanții, părinți și copii din parohia noastră, s-au bucurat de activități interesante și drumeții, fiind asistați duhovnicește de Părintele Sebastian Șchipor. Copiii s-au bucurat să picteze prima lor icoana sub îndrumarea doamnei profesoare Ruxandra Lăcătuș. În final, prin bunăvoința Părintelui Dumitru, preotul paroh din Rosenheim, și a doamnei Preotese Felicia, au fost primiți cu multă ospitalitate la agapa care a urmat Sfintei Liturghii de duminică.
La Sărbătoarea Nașterii Domnului - Punerea în scenă a piesei "Vicleim" (25 decembrie 2017)
Piesa a fost scrisă de catre mărturisitorul întru Hristos, profesorul și teologul Mircea Vulcănescu, pentru copiii și nepoții săi, spre a o juca de Crăciunul anului 1941. Mai multe puteți afla aici.
{youtube}St0ScBjlRR8{youtube}
La Sărbătoarea Nașterii Domnului - Crăciunul cu Moș Crăciun (25 decembrie 2015)
La Sărbătoarea Naționala (1 Decembrie 2015)
Tabăra de cultură și tradiție româneasca (10 - 13 septembrie 2015)
Am creat, după priceperea noastră, motive populare românești (2015)
Rugăciune de binecuvântare la inceperea noului an școlar (septembrie 2015)
Excursie la ZOO (2015)
Hristos A Înviat! Am pictat ouă de Paști (2015)
Am confectionat covorase cu motive traditionale romanesti (2015)
Cu prilejul Zilei Nationale (1 decembrie 2014)
Copiii si-au exprimat prin creatiile lor dragostea fata de tara si fata de mostenirea noastra spirituala