Noua siglă a Centrului Bisericesc sintetizează şi exprimă, în chip armonios, frumos şi modern realitățile spirituale şi materiale născute prin ridicarea Așezământului Bisericesc. În centrul ei se află, reprezentată schematic, biserica Așezământului, ridicată avându-se ca punct de plecare biserica „Sf. Nicolae Domnesc” de la Curtea de Argeş, expresie unică a arhitecturii bisericești bizantine pe teritoriul Ţării noastre.

Întrucât „Înălțarea Sfintei Cruci” este hramul principal al bisericii, lăcașul a fost reprezentat în mijlocul unei cruci greceşti, cu braţele egale. Atât crucea, cât şi biserica sunt susţinute, la baza siglei, de două mâini, într-un gest de înălţare şi aducere de ofrandă. Aceasta este, pe de o parte, o expresie care decurge din simbolismul hramului, anume că suntem chemaţi să ridicăm şi să ţinem la înălţime crucea identităţii şi chemării pe care Dumnezeu ne-o adresează fiecăruia dintre noi. Pe de altă parte, mărturiseşte că biserica recent construită este ofranda şi rodul dăruirii şi al ostenelii tuturor celor care s-au implicat pentru înălţarea acesteia. Fiind primită şi sfinţită de Dumnezeu prin actul consacrării, biserica devine darul lui Dumnezeu către comunitate. Astfel cele două mâini sunt şi un simbol al actului dăruitor al lui Dumnezeu către noi, act prin care Dumnezeu ne oferă atât crucea, cât şi biserica spre împlinirea şi sfinţirea noastră.

Spicele de grâu, care încadrează şi îmbrățișează biserica şi crucea, reprezintă nu doar un simbol liturgic al Sfintei Liturghii săvârșite în biserică, ci şi o trimitere spre darurile cu care Dumnezeu a binecuvântat pământul Ţării noastre, surprinse în versurile poetului Nichifor Crainic din „Cântecul Potirului”:

Podgorii întinse şi lanuri mănoase,
Pământul acesta, Iisuse Hristoase,
E raiul în care ne-a vrut Dumnezeu.
Privește-te-n vie şi vezi-te-n grâne
Şi sângeră-n struguri şi frânge-te-n pâine,
Tu, viața de-a pururi a neamului meu.