ORTHODOXEs KIRCHENZENTRUM MÜNCHEN

Sprache auswählen

Înnoirea anului este un prilej de bucurie dar mai ales o ocazie pentru înnoirea noastră lăuntrică. Fără aceasta, înnoirea anilor rămâne o numărătoare veche, însoţită de urări emoţionale, fără vreun impact pe termen lung în viaţa noastră; sau chiar mai rău. Să ne ajute Dumnezeu, în Anul (mâine) Nou 2021 să găsim puterea lăuntrică să devenim mai buni, mai credincioşi, mai uniţi, mai hotărâţi pentru lucrarea binelui.

Astfel, să ne putem bucura de faptul că am realizat ceva şi atunci când el, anul 2021, se va învechi. Un cuvânt program, de urmat întregul an: „Împacă-te cu tine însuţi şi va fi în pace cu tine şi cerul şi pământul” (Marcu Ascetul, Filocalia 1). Să ne ajute Dumnezeu să dobândim, împlinind voia Lui, fiecare la locul nostru, cât mai multă pace şi bucurie interioară, care să se reverse apoi şi în afară. Tuturor vă doresc Anul Nou cu sănătate şi împliniri! La mulţi ani cu bucurie! Episcopul Sofian Braşoveanul