ORTHODOXEs KIRCHENZENTRUM MÜNCHEN

Sprache auswählen

Având în vedere iminenţa şi costurile unor lucrări în/cu piatră la Aşezământul nostru Bisericesc, lansăm cu prilejul hramului de duminică, 23 septembrie 2018, acţiunea „Piatră şi trăinicie”.

În cadrul acesteia se vor putea face donaţii pentru:

1. Cele 6 blocuri de piatră de la baza bolţilor crucii greceşti ale acoperişului bisericii, fiecare din ele în valoare de 1.200 €. Acestea  au fost transportate deja pe şantier pentru a fi montate în zilele următoare, capetele lor rămânând vizibile în construcţie după lucrările de finisare

2. Bancheta-soclu din piatră, care înconjoară întreaga biserică şi flanchează faţadele celorlalte două clădiri. Este vorba de 100 m liniari  de banchetă, la un preţ de 500 €/metru liniar. Pe această bancă, oamenii vor putea şedea odihnindu-se şi meditând, atât în timpul slujbelor, în  caz de supraaglomerare, neputinţe sau însoţind copiii jucăuşi, cât şi în afara lor, când doresc pur şi simplu să-şi tragă sufletul, să mediteze sau să vorbească cu cineva.

Referitor la piatră, este vorba de calcar dur de Vinţa (în apropiere de Cluj-Napoca), o piatră des folosită la monumentele realizate în România, inclusiv, recent, la porţile Cetăţii din Alba Iulia. Preţurile respective includ toate cheltuielile, reprezentând planificare, costuri material brut, prelucrare, transport şi montaj.