ORTHODOXEs KIRCHENZENTRUM MÜNCHEN

Sprache auswählen

Duminică, 11 septembrie 2011, sute de credincioşi români au participat la slujba punerii pietrei de temelie pentru noul Centru Bisericesc Ortodox din München, cu hramurile Înălţarea Sfintei Cruci şi Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica. Slujba a fost săvârşită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în continuarea Sfintei Liturghii, la care au participat numeroși membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfințitul Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, Înaltpreasfințitul Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Ioan, Episcopul Covasnei şi Harghitei, Preasfințitul Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, dar şi ierarhi ortodocşi ai altor jurisdicţii naţionale din Germania: Inaltpreasfintitul Augustinos, Mitropolitul grec al Germaniei şi Exarh al Europei Centrale, care este şi preşedintele Conferinţei Episcopilor Ortodocşi din Germania, Înaltpreasfintitul Feofan, Arhiepiscopul rus al Berlinului şi al Germaniei, Preasfinţitul Constantin, Episcopul sârb al Europei Centrale şi Preasfinţitul  Agapit de Stuttgart, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ruse din afara graniţelor, precum și peste 30 de preoți și diaconi din Arhiepiscopia noastră şi din Bisericile Ortodoxe surori. Pentru a-l întâmpina pe Preafericirea Sa a venit şi Întâistătătorul Bisericii Ruse din Afara Granițelor, Arhiepiscopul Mark Arndt de Berlin al întregii Germanii.

La eveniment au luat parte reprezentanţi ai Arhiepiscopiei Romano-Catolice de München şi Freising în frunte cu Episcopul-vicar Engelbert Siebler și ai Bisericii Evanghelice-Luterane din Bavaria în frunte cu consilierul Ecumenic Michael Martin, precum şi numeroase oficialităţi civile între care: d-na Barbara Stamm, Preşedinta Parlamentului Bavarez,  dl. Lazăr Comănescu, Ambasadorul României la Berlin, dl. Bogdan Tătaru-Cazaban, Ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun şi d-na Brânduşa Predescu, Consulul General al României la München.

Hrisovul punerii pietrei de temelie a fost citit de către Preasfinţitul Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, care este însărcinat cu coordonarea proiectului.

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a rostit un cuvânt de învăţătură intitulat: O nouă poartă a cerului în Germania, în care a evidenţiat printre altele faptul că un nou locaş de cult reprezintă pentru oameni o nouă Poartă către Cer. Preafericirea Sa a subliniat faptul că în spaţiul sacru al bisericii de zid se întâlnesc pământul cu cerul, timpul cu veşnicia, credincioşii de pe pământ cu cei din ceruri.

Au urmat apoi cuvântările rostite de Mitropolitul grec Augustinos, de Preşedinta Parlamentului Bavarez, d-na Barbara Stamm, de Ambasadorul României la Berlin, dl. Lazăr Comănescu, de Înaltpreasfinţitul Mitropolit Serafim, Întâistătătorul Mitropoliei Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, şi, la final, de Preasfinţitul Sofian Braşoveanul, care a mulţumit tuturor atât pentru sprijinul acordat pentru cumpărarea terenului pe care se va construi aşezământul bisericesc cât şi pentru participarea la acest eveniment istoric.

11.09.2011
Aubing-München
 

Cuvântările invitaților

Video

Galerie foto