ORTHODOXEs KIRCHENZENTRUM MÜNCHEN

Sprache auswählen

În prima zi a Postului Nașterii Domnului, la biserica Sf. Ioan Botezătorul a Centrului Bisericesc Român din München a fost săvârșită Sfânta Liturghie arhierească de către Preasfințitul Părinte Sofian, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului. În cadrul slujbei a avut loc hirotonia întru diacon a teologului dr. George Țapciuc. Alături de PS Sofian au slujit PC Pr. Marius Turcu, părintele duhovnicesc al tânărului diacon (Waldkraiburg), PC Pr. Răzvan Gască (Wiener Neustadt), care a susținut în seara precedentă o conferință dedicată iconografiei bizantine, la capela Sf. Siluan a Centrului Bisericesc, PC Pr. Mihail Baku, (Centrul Bisericesc München), PC Pr. Dr. Alexandru Roșu (Ravensburg) și PPCC Diac. Ioan Popoiu și Iulian Mihai. Înainte de începutul Sfintei Liturghii, PS Sofian a hirotesit întru ipodiaconi pe teologul George Țapciuc și pe domnul Gheorghe Horga, enoriaș al parohiei din Waldkraiburg.  Răspunsurile liturgice au fost date de corul bisericii, condus de P.Cuv. maică Onufria.

După citirea Evangheliei, Ierarhul a explicat Pilda Samarineanului Milostiv (Luca 10, 25-37), arătând că, în contextul tragicelor evenimente de la clubul „Colectiv” din București și de la Paris, creștinii adevărați sunt cei care se implică în ajutorarea aproapelui, înainte de a-l judeca și a-l cataloga în vreun fel.

După cântarea Axionului, Preasfințitul Sofian a hirotonit pe ipodiaconul George Țapciuc întru diacon, pe seama Centrului Bisericesc, felicitând pe mama teologului, care este cea care l-a educat și l-a susținut în activitatea sa de până acum.

După împărtășirea credincioșilor cu Sfintele Taine, PS Sofian a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod la prima duminică din Postul Nașterii Domnului, îndemnând credincioșii la milostenie față de cei aflați în nevoie, precum familiile celor răniți la clubul Colectiv, care au nevoie de ajutor pentru medicamente și transport, dar și alte numeroase familii nevoiașe din țară. Fiind totodată o dublă sărbătoare și pentru parohia din Waldkraiburg, ai cărei fii duhovnicești au primit intrarea în cler, PC Pr. Marius Turcu a mulțumit Preasfinției Sale pentru marea cinste primită, dăruind două icoane celor doi slujitori proaspăt intraţi în slujirea Bisericii. După Sfânta Liturghie, cei prezenți au fost invitați la o agapă organizată de parohie și familia părintelui George.

Părintele George Tapciuc este specialist în Vechiul Testament și doctor al Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași. Momentan este bursier al „Brot für die Welt” (EKD) și bibliotecar la Collegium Oecumenicum din München.

Domnul Gheorghe Horga, ipodiacon al parohiei „Toți Sfinții” din Waldkraiburg este de profesie electrician, un om foarte devotat al Bisericii și tată a trei copii.

Ierod. Ioan Popoiu