ORTHODOXEs KIRCHENZENTRUM MÜNCHEN

Sprache auswählen

Preasfințitul Sofian Brașoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, împlineşte la 22 iulie a.c. vârsta de 45 de ani.

Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române pentru Germania, Austria și Luxemburg, și-a sărbătorit ieri, 22 iulie, ziua de naștere. La împlinirea vârstei de  45 de ani a PS Sale, în capela Sf. Siluan din München, a fost săvârșită Sf. Liturghie de către PS Sofian, înconjurat de preoții Alexandru Nan, paroh al parohiei „Nașterea Domnului“ din München și protopop al Bavariei, pr. dr. Mircea Basarab, preot pensionar, pr. Adrian Vasilache, paroh la Ingolstadt și Landshut, pr. Ioan Marius Turcu de la parohia Waldkraiburg, pr. Constantin Bartok de la parohia Tarunstein-Trauenreut și pr. Dumitru Mureșan de la Rosenheim. În cadrul Sfintei Liturghii au fost rostite rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile trimise de către bunul Dumnezeu asupra PS Sale și, implicit, asupra Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului.  

La sfârșitul slujbei PS Părinte Sofian a fost felicitat de către preoții și credincioșii prezenți. Au luat cuvântul pr. Mircea Basarab și pr. Alexandru Nan.  În numele preoților și credincioșilor Protopopiatului Ortodox Român al Bavariei, pr. prot. Alexandru Nan a trasmis un mesaj de felicitare Preasfinției Sale.

Mesaj de felicitare in numele preotilor si credinciosilor din Protopopiatul Bavariei:

Preasfinţiei Sale,

Preasfinţitului Părinte SOFIAN,

Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române pentru Germania, Austria și Luxemburg

Cu prilejul aniversării a 45 de ani de viaţă a Preasfinţiei Voastre, Vă adresăm alese urări de sănătate şi bucurie, dimpreună cu doriri de ajutor sfânt de la Dumnezeu în activitatea pastoral- misionară şi culturală pe care o desfăşuraţi spre slava lui Dumnezeu şi binele Bisericii noastre din diasporă.

Hristos, Arhiereul Cel Veșnic, Dăruitorul Cel sfânt al vieţii şi al tuturor binefacerilor, să Vă dăruiască în continuare aceeaşi râvnă pentru Sfânta Taină a arhieriei şi mult ajutor în slujirea Bisericii şi a credincioşilor ei. Hristos, Domnul nostru, să vă întărească pentru a duce la bun sfârșit proiectul îndrăzneț de a ridica un Centru bisericesc pentru românii din München și împrejurimi.

Hristos-Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile Sfinților Siluan și Calinic, pe care i-ați ales drept ocrotitori, să Vă dăruiască ajutorul Său sfânt în viața și rodnica activitate!

Întru mulţi şi fericiţi ani, Preasfinţia Voastră!

În numele preoților și credincioșilor din Protopopiatul Ortodox Român al Bavariei,

Pr. prot. Alexandru Nan