ORTHODOXE KIRCHENZENTRUM MÜNCHEN

Sprache auswählen

Având în vedere numărul mare de credincioşi care vin la biserică pentru a se împărtăşi de bucuria Praznicului Învierii Domnului, Preasfinţitul Părinte Episcop Sofian Braşoveanul va celebra şi în acest an Slujba Învierii, urmată de Utrenia Paştilor şi de Sf. Liturghie în biserica St. Johann Baptist din cartierul Haidhausen (Johannisplatz 20, 81675 München), sâmbătă seara, 15 aprilie, între orele 21:00-00:45. Răspunsurile la strană vor fi date de grupul coral format de măicuţele de la Centrul Bisericesc, câţiva tineri studenţi teologi şi credincioşi din comunitate.

Slujba Învierii va începe cu ritualul împărţirii luminii urmat de o procesiune în jurul bisericii. Cei care doresc să ia parte la procesiune sunt rugaţi să vină la biserică începând cu orele 20:30 pentru ca toţi să-şi poată procura în rânduială lumânările pascale. La sfârşitul Sfintei Liturghii se va împărţi pâinea binecuvântată, numită „Paşti”, precum şi tradiţionalul ou roşu şi o felie de cozonac. Cei care nu au posibilitatea participării la întreaga slujbă, vor putea primi aceste daruri pascale, începând cu orele 22:00, la ieşirea din biserică. Bucuria Paştilor îşi găseşte însă adevăratul sens şi împlinirea mai ales în participarea la Sf. Liturghie şi în împărtăşirea cu Sfintele Taine.

 A doua Înviere sau Vecernia Dragostei se va săvârşi în ziua de Paşti, duminică, 16 aprilie, la orele 18:00, la Capela Sf. Siluan. În cadrul acestei slujbe Evanghelia va fi citită, conform tradiţiei, în mai multe limbi. Luni, 17 aprilie şi marţi, 18 aprilie, a II-a şi a III-a zi de Paşti, Sf. Liturghie se va săvârşi la Capela Sf. Siluan cu începere la orele 9:30.

«Cine sunt acei ce iubesc pe Dumnezeu din tot sufletul?
Fie ca ei să se bucure de această măreaţă sărbătoare!
Cine sunt acei ce slujesc Domnului cu credinţă?
Fie ca ei să se veselească întru Domnul!»

Notă: Biserica St. Johann Baptist în Haidhausen se află la 2-3 minute de mers pe jos de staţia de metrou Max-Weber-Platz (U4/U5)