ORTHODOXEs KIRCHENZENTRUM MÜNCHEN

Sprache auswählen

A 11-a întâlnire anuală a Asociației Tinerilor Ortodocși Români din Germania (ATORG) a avut loc, în 5–7 octombrie 2018, la Nürnberg, fiind găzduită de Centrul Mitropolitan şi Parohia „Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir”. Ca în fiecare an, tinerii s-au bucurat de două zile petrecute împreună de-a lungul unui program care a cuprins Sf. Liturghie, momente de rugăciune, o conferinţă, dezbateri pe teme de actualitate ş.a. Ediția de anul acesta l-a avut ca invitat pe filosoful Horia-Roman Patapievici, care a conferenţiat pe tema: „Europa - un dar al creştinismului”.

Sărbătoarea tinerilor români din centrul Europei a început vineri seara, în Catedrala Mitropolitană. Gazda evenimentului, Înaltpreasfințitul Părinte  Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, împreună cu PS Părinte Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar, au salutat prezenţa tinerilor veniţi din diferite părţi ale Arhiepiscopiei şi au binecuvântat lucrările asociaţiei, care se reîntâlneşte după 11 ani în locul în care a luat fiinţă. Mitropolitul Serafim a vorbit celor de faţă despre provocările Europei de azi, pornind de la premisele discursului său din 2005, când reprezentanţii României au semnat tratatul de aderare la Uniunea Europeană, și modul în care viziunea europeană s-a modificat până astăzi, într-o societate care tinde să își renege rădăcinile creștine. Episcopul Sofian a amintit de importanţa sărbătoririi de către tineri a Centenarului Marii Uniri de la 1918 prin participarea activă şi responsabilă a lor în viaţa propriilo parohii, a întregii Bisericii și a societății în care trăiesc, iar apoi a reamintit obiectivul de la care s-a pornit la întemeierea asociaţiei, anume mărturisirea dreptei credinţe prin prietenie.

La sărbătoarea tineretului românesc s-a aflat și dl. Rafael Udriște, realizator de emisiuni la postul național de televiziune TVR, care a transmis reportaje despre desfășurarea evenimentului, preoți din eparhie și tineri români de diferite vârste din Germania, Austria, Luxemburg, Franța, Marea Britanie și România.

Sâmbătă dimineața, după Sfânta Liturghie săvârșită la Catedrală, sala de conferințe a hostelului DJH Jugendherberge Nürnberg a găzduit momentul principal al întâlnirii tinerilor, în prezența a peste două sute de participanți. După un scurt cuvânt de bun venit adresat de cei doi ierarh, părintele diacon Teodor Tăbuș, coordonatorul principal al organizării evenimentului a făcut o prezentare a conferențiarului din acest an, filosoful Horia Roman Patapievici, precum și o scurtă incursiune în opera sa. Rugăciunea „Împărate ceresc” a fost urmată de intonarea imnului ATORG de către tinerii și tinerele din München, iar apoi toți s-au bucurat  de o conferință-maraton, de mai bine de trei ore, în care domnul Patapievici a impresionat auditoriul cu erudiția sa, în prelegerea intitulată „Europa, un dar al creștinismului”. Domnia sa a pornit de la definițiile Europei făcute de istoricul român Nicolae Iorga și de filosoful francez Paul Valéry care într-un mod asemănător puneau împreună trei elemente definitorii, anume spiritul juridic roman, filosofia și terminologia greacă și spiritualitatea iudeo-creștină. Toate popoarele care au fost influențate de aceste trei elemente definitorii pot fi numite europene, moștenitoare ale celor trei centre de cultură și civilizație: Roma, Atena și Bizanțul. Europa a evoluat de la gândirea și stilul de viață locale către universal, făcând din plin uz de raportul de secundaritate dintre culturi: îmbogățirea de la celălalt este definitorie pentru dezvoltarea bătrânului continent. Cu o măiestrie inegalabilă în explicarea evenimentelor istorice, a sistemelor de gândire și a învățăturii de credință creștine din prisma definițiilor dogmatice de la Sinoadele Ecumenice, reputatul om de cultură a explicat într-un limbaj sofisticat, însă totodată pe înțelesul tuturor, cum Europa de ieri și de azi nu poate să fie înțeleasă și nu se poate auto-înțelege fără gândirea sa juridică născută la Roma, fără comorile filosofice eline și fără dogma creștină, în care paradoxurile de credință îi dă omului european puterea de a nu se limita la datul rațiunii, care mult prea des limitează. Situația contemporană în care se refuză creștinismului locul său tradițional în spațiul public este cu totul de neînțeles, mai ales că majoritatea părinților fondatori ai Europei unite erau creștini practicanți. În acest peisaj european, românii reprezintă un popor cu o moștenire aparte și un destin cu totul ieșit din comun, la întâlnirea dintre culturi.

După masa de prânz, participanții au putut viziona documentarul „Marea Unire - România, la 100 de ani”, realizat și oferit cu generozitate de societatea AGERPRES, un film emoționant despre sufletul românesc și actualitatea Unirii acum, în anul în care se sărbătorește Centenarul României Mari.

Pauzele au fost bogate nu numai în discuții, ci și în oferte culturale: costumele populare purtate de tineri și tinere, un stand bogat în oferte de carte și obiecte artizanale, o mini-expoziție dedicată Marii Uniri și alta dedicată activităților tineretului românesc din Germania din ultimii ani, atât la nivel eparhial cât și la nivel local.

Sesiunea de seară a fost dedicată unui dialog între filosoful H. R. Patapievici și tineri, moderat de părintele profesor Daniel Benga (de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din München), în urma căruia invitatul și-a deschis sufletul său tinerilor români, expunând momente frumoase din biografia strămoșilor și din autobiografie, prin intermediul cărora a evidențiat o micro-istorie a vieții românilor din ultimul secol. Seara, după momentul de rugăciune condus de Mitropolitul Serafim la Catedrala mitropolitană, oaspeții s-au bucurat de o cină specială, în incinta hanului tradițional Lederer situat în proximitatea celebrului Tribunal de la Nürnberg.

Duminica a fost dedicată, ca în fiecare an, comuniunii liturgice. La Sfânta Liturghie arhierească, săvârșită la Catedrala Mitropolitană de către ÎPS Serafim și PS Sofian împreună cu PC Pr. Teofil Herineanu, preot paroh al comunității românești din Nürnberg, PC Pr. Prof. Daniel Benga (München), Ierom. Dr. Athanasie Ulea (Chemnitz), PC Pr. Sebastian Schipor (Dresden), Diac. Teodor Tăbuș (Köln) și alți slujitori, au participat tinerii oaspeți din toate părțile Germaniei care s-au rugat alături de credincioșii români din capitala Franconiei. Părintele profesor Daniel Benga a ținut un cuvânt de învățătură despre întâlnirea alaiului morții cu alaiul Vieții, explicând pericopa evanghelică duminicală a învierii fiului văduvei din Nain (Luca 7, 11-16).

După împărtășirea unui număr foarte mare de credincioși: copii, tineri, adulți și vârstnici deopotrivă, Mitropolitul Serafim a salutat prezența domnului Horia Roman Patapievici și a mulțumit invitatului pentru prelegerea sa excepțională prin adâncimea ideilor, erudiția științifică și modestia-i caracteristică, din care toți s-au îmbogățit.

Participanții la cea dea 11-a întâlnire anuală ATORG au fost invitați apoi la o agapă frățească oferită de Parohia „Sf. M. Mc. Dimitrie” din Nürnberg, iar apoi, la ceas de despărțire, s-au bucurat de invitația părintelui Sebastian Schipor, care va organiza în octombrie 2019 următoarea întâlnire la Dresden. Pentru mulți, încheierea întâlnirii ATORG 2018 a însemnat participarea la referendumul național dedicat familiei, prin votul exprimat la secția de votare deschisă la Centrul Cultural Româno-German de Ajutor și Integrare din Nürnberg.

Pr. Ioan Popoiu