ORTHODOXEs KIRCHENZENTRUM MÜNCHEN

Sprache auswählen

Întâlnirea Tinerilor Ortodocși Români din Germania, Austria şi Luxemburg (ATORG), ajunsă anul acesta la a XII-a ediție, a avut loc între 11-13 octombrie, în cunoscuta capitală a Saxoniei, Dreden. Întâlnirea din acest an s-a realizat și cu sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Serafim, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord și Arhiepiscopul românilor din Germania, Austria și Luxemburg şi sub președenția Preasfințitului Părinte Episcop-vicar Sofian Brașoveanul, s-a organizat din nou într-un oraș din fosta Republică Democrată Germană (RDG) o întâlnire de o asemenea anvergură, la care au participat în jur de 210 de tineri români, româno-germani, dar și câțiva de etnie germană, veniți din diferite Land-uri ale Germaniei, dar și din alte țări cum ar fi Austria, Belgia, Cehia, Franța, Luxemburg şi chiar din România. Pentru prima dată o asemenea întâlnire s-a făcut și cu sprijinul financiar al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni. Această întâlnire s-a bucurat de un real succes, tinerii străbătând, în multe cazuri, distanțe de sute sau chiar mii de kilometri pentru a se bucura de întâlnirea sau de (re-)vederea cu prietenii din ATORG, de vizitarea acestui oraș plin de istorie și frumusețe, dar mai ales de conferinţa ai cărei invitaţi au fost Pr. Prof. Dr. Constantin Coman, de la Facultatea de Teologie „Justinian Patriarhul” din București, și Domnul Dr. Sorin Lavric, cunoscut filosof, scriitor și om de cultură din țară, membru și totodată director de programe interne al Uniunii Scriitorilor din Romania.

                           Harta de unde au venit participanții

Întâlnirea Tinerilor din ATORG a început de vineri seară, cu primirea invitaților și a participanților. A urmat de un cuvânt de întâmpinare și introducere în tema de anul acesta, rostit de diaconul Teodor Tăbuș, organizator al întâlnirii și vicepreședinte ATORG, precum și cuvintele de bun venit rostite de către Pr. Protopop Ioan Forga din Leipzig și Pr. Sebastian Schipor din Dresden. A urmat apoi rugăciunea de seară, condusă de Pr. Mircea Deac, la care au participat activ atât preoții prezenţi la întâlnire cât și tinerii înșiși. La sfârșitul programului de vineri seara, în atmosfera bucuriei revederii, oaspeții au fost binecuvântați de către Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului, și, totodată, președintele ATORG.

Un lucru inedit al ediției din acest an a fost împărțirea participanților pe grupe de vârstă (adulți, adolescenți și copii), în așa fel încât toți să poată recepta mesajul duhovnicesc și subiectul conferinței pe măsura înțelegerii și preocupărilor specifice vârstei fiecăruia. Pe toată durata evenimentului ATORG grupa de adolescenți a fost coordonată de Ierom. Dr. Ioan Popoiu, consilier cultural al Mitropoliei noastre, ajutat fiind de domnul Sebastian Vulcan și domnișoara Carmen Cârlan, iar grupa de copii a fost coordonată de doamnele Diana Timofte și Ioana Bălău.

Sâmbătă, încă din zorii zilei, după Rugăciunea de dimineaţă și micul dejun, toți tinerii s-au adunat în sala de conferinţe, unde Preasfințitul Părinte Sofian, bucuros de faptul că întâlnirea tinerilor adună de la an la an tot mai mulți participanți și că reușesc laolaltă, uneori cu mult efort, să o organizeze din ce în ce mai bine, a rostit cuvântul de început și le-a urat bun venit invitaților întâlnirii, explicând totodată de ce a fost aleasă o astfel de temă (”Discernământul și modalitățile de recuperare ale acestuia în spațiul religios, respectiv în spațiul credinței creștine ortodoxe”) și cât de utilă este abordarea ei pentru tinerii din ziua de astăzi.

Conferința a început cu discursul domnului Sorin Lavric, o pledoarie pentru o cultură robustă a discernâmântului și recuperarea acestuia, o pledorie pentru recuperarea unei cunoașteri prin credință a lucrurilor, a recuperării minții lucide, curate, detașate cât se poate de mult de tendințele manipulative și, prin aceasta, distrugătoare, ale unei lumi care-L ignoră pe Dumnezeu. Domnul Lavric a prezentat atât situaţiile de viaţă, de profunzimi diferite care implică nevoia de a discerne, cât şi tipologiile umane de viaţă rezultate în urma modului de discernere şi al aplicării sau nu în viaţă a soluţiilor alese, dar şi palierele de viaţă în care omul trăieşte concomitent şi unde trebuie să facă continuu alegeri. Discursul savant, foarte sistematic prezentat, dar plin de căldura unui atașament evident al autorului pentru valorile credinței și neamului, a plăcut foarte mult publicului tânăr, care caută răspunsuri clare, nevoalate, cu care să poată face față unei lumi secularizate, care-i asaltează din ce în ce mai mult cu tentațiile jumătăților de adevăr.

Ca o completare firească a discursului domnului Lavric a urmat prezentarea Pr. Prof. Constantin Coman, a cărei axă s-a înfiripat pe sensul și importanța acordată de Sfinții Părinți verbului „a discerne”. Tema discernământului, menționa părintele Constantin, a fost ignorată în mod nedrept de manualele de teologie din epoca noastră, deși, în scrierile Părinților Bisericii și în Patericul egiptean îndeosebi, ea ocupă un loc de frunte, chiar dominant. Teologia ortodoxă actuală, afirma părintele, poate cădea în capcana unui discurs care să ignore partea antropologică, a concreteții vieții duhovnicești, în care omul este lăsat să dea răspunsuri greutăților și ispitelor de zi cu zi. Creștinul trebuie să știe să se lupte cu egoismul propriu, cu tendința de a se mări pe sine, dar puterea de a învinge o dobândește doar dacă-și deschide total sufletul voii dumnezeiești. Din invățăturile Părinților athoniți, a căror teologie o dorește pe deplin recuperată și popularizată, părintele profesor le-a spus tinerilor că Dumnezeu Se mișcă în jurul noastru cu multă delicatețe, fiind foarte atent să nu ne încalce în niciun fel voia proprie, liberul arbitru, dar fiind gata în orice moment să răspundă unei chemări a noastre, îndemnându-ne, astfel: „Chemați-L pe Dumnezeu la voi și faceți-I loc în sufletele voastre”.

 


Partea a doua a zilei a fost consacrată discuțiilor pe cinci grupe din care au rezultat foarte multe întrebări, tinerii arătându-și interesul evident pentru tema de discuție, pe care au tratat-o cu vădită seriozitate și dorință de cunoaștere. După o pauză de prăjituri și cafea a urmat sesiunea de întrebări și răspunsuri adresate celor doi invitați, în care s-a evidențiat caracterul interdisciplinar și totodată foarte complementar al perspectivelor celor doi invitați asupra tematizării temei discernământului și recuperării acestuia. Pe lângă răspunsurile vii ale celor doi invitați s-au adăugat și o serie de răspunsuri-complementare clarificatoare şi practice venite din partea Preasfințitului Părinte Sofian, Preasfinţia Sa exprimându-și bucuria pentru faptul că tema acestei întâlniri a stârnit un interes viu deosebit în rândul participanților.

Ziua de sâmbătă s-a încheiat cu un program artistic prezentat de tineri români talentați, din diferite zone ale Germaniei, program foarte apreciat de toți participanții. În cadrul acestuia tinerii și-au dovedit măiestria în muzică, prin interpretarea unor creații muzicale clasice şi din folclorul românesc, precum şi în recitarea unor poeme religioase, stârnind dorul de locurile natale, de România.

Duminică dimineață, participanţii la întâlnire au luat parte la Sfânta Liturghie în capela Parohiei „Buna Vestire” din Dresden, gazda de anul acesta a Întâlnirii ATORG. Cu multă bucurie și recunoștință, credincioșii ortodocși români din Dresden l-au întâmpinat pe Preasfințitul Părinte Sofian în biserica pe care o au spre folosință de la comunitatea evanghelică, fiind cu deosebire încântați că văd o astfel de manifestare de vitalitate duhovnicească și în modestul lor locaș de rugăciune. În cadrul Sfintei Liturghii, la care au luat parte și cei doi invitați, laolaltă cu preoți și diaconi participanți la eveniment, Părintele Profesor Constantin Coman a tâlcuit credincioșilor Evanghelia duminicii, făcând totodată un mic rezumat al discuțiilor din cadrul conferinței.

Preasfințitul Părinte Sofian, încântat și de glasurile curate ale copiilor din parohie, care au interpretat cu emoție câteva cântece din folclorul românesc, a mulțumit gazdelor, invitaților și tuturor celor care au luat parte la „Întâlnirea Anuală ATORG Dresden 2019” și a anunțat totodată gazda din următorul an a evenimentului: Parohia „Sfântul Ap. Bartolomeu” din Frankfurt pe Main. De altfel, în ziua precedentă, câțiva membri ai parohiei mai sus amintite, în frunte cu părintele paroh Mircea Deac, îmbrăcați cu toții în ii tradiționale, confecționate în atelierul parohiei, i-au surprins  pe toți cu o frumoasă prezentare a orașului lor și cu o caldă invitație adresată tuturor celor de față la viitoarea întâlnire ATORG.
La sfârșitul cuvântului Preasfințitului părinte Sofian, preotul paroh al credincioșilor din Dresden a mulțumit Părintelui Episcop, invitaților, participanților și tuturor celor ce s-au implicat în organizarea acestei întâlniri, iar apoi i-a invitat cu drag pe toți la agapa frăţească, pentru a se bucura laolaltă de ospitalitatea tradițională a românilor din parohia gazdă, chiar dacă se află încă departe de țara lor.

 

Bucuroși de prietenia și generozitatea „ca acasă” manifestate de către membri parohiei, oaspeții au promis să mai revină cu drag în Dresden, mulțumind gazdelor pentru o așa călduroasă și autentică primire. 

Autor: Pr. Sebastian-Vasile Schipor, parohia „Buna Vestire”, Dresden