În Duminica după Botezul Domnului, Preasfințitul Părinte Episcop-vicar Sofian Braşoveanul l-a instalat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Serafim, pe noul paroh din Chemnitz, Părintele Cezar Burlacu. Evenimentul a fost precedat de săvârșirea Sfintei Liturghii, la care au participat și Părintele Protopop Ioan Forga din Leipzig, cel care a înființat în 2011 filia (pe atunci) Chemnitz, precum și fostul paroh, Părintele Ieromonah Athanasie Ulea.
În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, care prezintă începutul propovăduirii Mântuitorului prin cuvintele: „Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerurilor!”, Părintele Protopop a explicat sensul corect al pocăinței ca schimbare a modului de trăi. El a plecat de la originalul grecesc a cuvântului, arătând că o părere de rău pentru păcat nu este de ajuns, ci mai ales nerepetarea păcatului este importantă.
La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Episcop Sofian a eliberat pe Ieromonahul Athanasie Ulea din funcția de paroh pe care a îndeplinit-o ca preot misionar. Acesta va intra în obștea Mănăstirii din cadrului Centrului Bisericesc din München, a cărui construcție este aproape de final. Cu această ocazie i-a invitat pe foștii parohieni ai părintelui să îl viziteze cu ocazia sfințirii altarului de la subsolul bisericii (Sala Crucilor), care va avea loc, cu ajutorul lui Dumnezeu, în data de 13 septembrie a.c.
La rândul său, Părintele Athanasie și-a început cuvântul prin amintirea unui eveniment din ziua precedentă, când biserica a fost plină de nemți de diferite confesiuni cărora li s-a prezentat biserica și câteva caracteristici ale Ortodoxiei. Aceștia au rămas impresionați de frumusețea și mai ales simbolistica deosebită a spațiului liturgic ortodox, organizat de credincioșii parohiei. Pentru aceasta, fostul paroh a mulțumit tuturor celor care s-au implicat activ pentru înfrumusețarea și dotarea Bisericii cu toate cele necesare, dar mai ales pentru susținerea activităților organizate. Adăugând cuvântul Apostolului Pavel care spune că „eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească” (I Cor. 3,6), fostul paroh a predat ștafeta Părintelui Cezar, fiind încredințat de rolul providențial ce îl va avea acesta pentru buna organizare a parohiei. Noul paroh își vede rolul ca cel care nu doar conduce oamenii la Biserică, dar mai ales îi ajută pe aceștia să rămână în Biserică pentru a se putea mântui.
Prin cuvintele Doamnei Mariana Schipor, membru activ al parohiei, credincioșii și-au exprimat recunoștința pentru fostul paroh, care i-a păstorit mai bine de cinci ani. Cu toții au participat apoi la agapa pregătită de enoriași.