ORTHODOXEs KIRCHENZENTRUM MÜNCHEN

Sprache auswählen

În perioada 30 sept.-2 oct. 2022, la Heidelberg, a avut loc prima ediție on-site a întâlnirii Grupului Internațional de preotese „Sfânta Nona”, centrată pe tema „Preoteasa în Occident în căutarea identității și a sensului vieții”. Evenimentul constituie o premieră pentru diaspora românească, dar și pentru mediul bisericesc ortodox, întrunind participante din România, Germania, Austria, Italia, Belgia, Spania și Olanda. Acesta a fost posibil prin parteneriatul încheiat între Grupul „Sfânta Nona”, Centrul Bisericesc Românesc din München și parohia Heidelberg-Bruchsal (Germania), cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Serafim.

După Sfânta Liturghie, săvârșită cu ocazia sărbătorii Acoperământul Maicii Domnului, în biserica Jesuitenkirche „Heiliger Geist” din Heidelberg, s-a deschis sesiunea de dezbateri prin cuvântul doamnei preotese Irina Călin, urmat de binecuvântarea și alocuțiunea Preasfințitului Episcop Vicar Dr. Sofian Brașoveanul, care a accentuat ideea căutării propriului sine, caracterul dăruitor de sine al preotesei, duhul în care aceasta își săvârșește lucrarea, precum și impedimentele și soluțiile ce apar și se impun în misiunea de slujire pe care și-o asumă.

La fel de utilă și aproape sufletului prezbiterelor a fost și prezentarea susținută de Dna. Dr. Cristina Benga. Participantele au putut afla care sunt legile fundamentele ale devenirii preotesei. În prima parte a cuvântării, aceasta a realizat o radiografie a sensului vocației apostolice a preotesei din Occident, iar în cea de-a doua a enunțat o serie de legi care o ajută pe aceasta din urmă să înțeleagă că „preoteasă nu se naște, ci devine”, dintre care enumerăm Legea Conștientizării, cea a Oportunității, a Înțelepciunii, a Muncii, a Autocontrolului și, nu în cele din urmă, cea a Dragostei.

Totodată, în după-amiaza primei zile a evenimentului au avut loc două ateliere tematice, susținute de Dna. Preoteasă Adina Gilla - Germania (intitulat „Dăruind vei dobândi”  - cum mă regăsesc ca preoteasă în comunitatea în care slujesc) și Dna. Preoteasă Cristina Iacob – Spania (intitulat Preoteasă și mamă, bucurie și provocare într-o lume desacralizată).

În cea de-a doua zi, doamnele preotese au luat parte la Sfânta Liturghie arhierească în Parohia „Sfânta Treime” din Heidelberg, iar mai apoi a avut loc agapa. Ele s-au bucurat de participarea formației de dansuri populare „Datina” din Bruchsal, precum și de recitalul de pian susținut de eleva Maria Iacșa din București.

Mărturiile doamnelor preotese oferite ulterior evenimentului confirmă necesitatea, precum și reușita acestei prime întâlniri a membrelor grupului: „Sunt mult mai bogată, pentru că am câștigat o mulțime de prietene ce împărtășesc același ideal cu mine. Avem multe lucruri în comun. Unul este că l-am primit pe Hristos în viața noastră și ne-am angajat că Îl vom face cunoscut lumii prin noi și familia noastră. Nu este ușor lucru! Nu îmi doresc decât să fim vrednice de aceasta!” ( Preoteasa Iulia Fotea, România) Această conferință a avut loc prin susținerea părintească și financiară a ÎPS Mitropolit Serafim, prezența Preasfințitului Episcop Vicar Dr. Sofian Brașoveanul, determinarea și experiența doamnei preotese Cristina Benga și implicarea Părintelui Adrian Marius Călin și a doamnei preotese Irina Călin, către care se îndreaptă mulțumirile tuturor participantelor.