ORTHODOXEs KIRCHENZENTRUM MÜNCHEN

Sprache auswählen

Sărbătoarea Bunei-Vestiri din acest an a fost una aducătoare de multă împlinire, bucurie şi speranţă. Vineri seara, în continuarea Vecerniei Praznicului, a avut loc slujba tunderii în monahism a maicii Elisabeta, prima slujbă de călugărie pe seama mănăstirii „Sf. Siluan Atonitul” din cadrul Centrului nostru Bisericesc din München. Sora noastră (până la acest moment) Ecaterina a depus voturile monahale în faţa Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Serafim, primind numele Elisabeta, urmând a o avea ocrotitoare pe Sf. Cuvioasă Muceniţă Elisabeta de Darmstadt (prăznuită la 18 iulie).

A doua zi, la Sf. Liturghie a praznicului Bunei-Vestiri, ÎPS Mitropolit Serafim a slujit iarăşi împreună cu noi. La momentul consacrat, l-a hirotonit întru preot pe fostul diacon Alin Buliga de la Viena, cu însărcinarea de a forma şi păstori o parohie în proximitatea capitalei austriece. La finalul Sf. Liturghii, a hirotesit-o şi a instalat-o egumenă a obştii Mănăstirii „Sf. Siluan Atonitul”, din cadrul CBROM, pe monahia Onufria Zbarcea.

Mulţumim ÎPS Mitropolit Serafim pentru întreaga purtare de grijă ocrotitoare şi pentru faptul de a fi fost în mijlocul nostru şi a fi oficiat cele menţionate mai sus, mulţumim tuturor celor care au participat şi s-au implicat pentru buna desfăşurare a evenimentelor, îndeosebi fetiţelor care au condus-o la altar pe sora Ecaterina şi, bineînţeles, mamelor lor care le-au pregătit pentru aceasta.

Ne rugăm lui Dumnezeu s-o ocrotească şi să o călăuzească pe maica noastră Elisabeta, căreia îi vom fi şi noi, cu bucurie şi dragoste, alături. Ne rugăm de asemenea ca atât părintelui Alin cât şi maicii Onufria să le dăruiască, conform cu misiunea la care a fost chemat fiecare, ca slujirea să le fie cu râvnă şi bucurie, aducătoare de vindecare şi alinare, dătătoare de împlinire şi lucrătoare de mântuire, adusă lui Dumnezeu şi oamenilor.

Cu recunoştinţă şi bucurie,

+ Episcopul Sofian