ORTHODOXEs KIRCHENZENTRUM MÜNCHEN

Sprache auswählen

În zilele de 28-29 aprilie 2023 s-au desfășurat Conferința Preoțească anuală și a 27-a Adunare Eparhială a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului. Datorită creșterii numărului de parohii și slujitori ai altarului din ultimii ani, această întâlnire anuală a clericilor și delegaților parohiilor au avut loc pentru prima dată în spațiile generoase oferite de gimnaziul „St. Gotthard” și mănăstirea benedictină „Sfântul Maurițius” și ”Sfântul Ierarh Nicolae” din Niederaltaich, Germania.

Cei aproximativ 200 de clerici prezenți, însoțiți de credincioși din comunitățile lor, s-au bucurat să se întâlnească cu ierarhii Arhiepiscopiei lor, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim și Preasfințitul Părinte Episcop-vicar Sofian Brașoveanul, precum și cu doi invitați speciali: Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord.

Programul întâlnirii preoțești a fost precedat vineri după-amiaza, 28 aprilie, de întâlnirea ierarhilor cu asociaţia „Maria Stăniloae” a preoteselor din eparhie, prezidată de Adina Gilla (Tübingen). Înaltpreasfințitul Teofan a vorbit despre importanța misiunii preoteselor în viața și activitatea soților lor, pornind de la modele de preotese pe care Înaltpreasfinția Sa a avut ocazia de-a lungul vieții să le întâlnească și evidențiind prin aceasta, calitățile care definesc o preoteasă cu vocație, între care credincioșia față de Dumnezeu și familie, simplitatea și noblețea sufletească. Ca dar din partea Mitropoliei Moldovei, ierarhul le-a oferit doamnelor prezente așa-numitul „decalog al preotesei” întocmit de adunarea preoteselor din Arhiepiscopia Iașilor.

Seara, în sala de conferințe a gimnaziului „St. Gotthard” ierarhii, preoții și credincioși delegați ai parohiilor din Arhiepiscopie au participat la conferința preoțească. După cântarea întreită „Hristos a înviat!” și salutul Părintelui Mitropolit Serafim adresat tuturor celor prezenți, Excelența Sa Stefan Oster, Episcop romano-catolic de Passau a adresat un cuvânt de întâmpinare, lăudând Biserica Ortodoxă pe care a numit-o „rugătoare”, apreciind că în profunda secularizare cu care se confruntă Biserica Romano-Catolică și cea Evanghelică din Germania, ortodocșii dau o mărturie despre credința creștină prin rugăciune, slujbe, post și pioșenie.

În continuare Mitropolitul Serafim a dat cuvântul invitatului conferinței, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a vorbit preoților pe tema „Cateheza astăzi”. „Filtrul” întâistătătorului Moldovei în evaluarea preotului ține cont de patru factori: raportarea preotului la Sf. Altar; starea de mulţumire a preotului; ambianţa din parohie; respectiv, familia preotului. Toate acestea mărturisesc despre aşezarea preotului și prin intermediul lor preotul se face slujitor, învățător și conducător al turmei lui Hristos. Ierarhul a mai apreciat și faptul că miezul catehezei în parohie este relaţia (prietenia) preotului cu Dumnezeu. Pentru a accentua și mai mult importanța și actualitatea misiunii creștine prin cateheză, Înaltpreasfinția Sa i-a dat mai departe cuvântul Părintelui Arhimandrit Nicodim Petre, starețul mănăstirii Bucium din Iași și Consilier în cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor. Sfinția Sa a explicat celor prezenți cât de importanți sunt tinerii într-o parohie și că aceștia pot fi de mult ajutor preotului și întregii comunități atunci când li se acordă de către preot atât timp, cât și o direcție duhovnicească. „Tinerii nu sunt o problemă, ci soluția”, a conchis părintele Nicodim, după care Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord a continuat cu exemple despre activitățile din parohiile scandinave cu tinerii. Seara a continuat cu o sesiune de dialog între ierarhi și preoți în ceea ce privește implicarea tinerilor în viața parohială.

Sâmbătă dimineața, în biserica mare a mănăstirii, ierarhii Mitropoliei Germaniei, Europei Centrale și de Nord au săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu un sobor impresionant de aproape două sute de preoți și diaconi, răspunsurile liturgice fiind date de corul preoțesc condus de părintele Claudiu Pătrașcu, profesor de muzică în Düsseldorf și preot misionar în landul Nordrhein-Westfalen.

După micul dejun, Mitropolitul Serafim a deschis lucrările Adunării Eparhiale, dând mai întâi cuvântul domnului Gheorghe Florin Cârciu, Ministru secretar de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni și a doamnei Janette Carabașu, Consul gerant interimar la München care au adresat scurte mesaje de salutare a celor prezenți.

După constituirea statutată a adunării, Înaltpreasfinția Sa s-a adresat auditoriului vorbind despre misiunea Bisericii în Diaspora, aceea de păstrare și promovare a identității ortodoxe și etnice a credincioșilor români, care se realizează în primul rând prin slujirea Sfintei Liturghii, „cea mai înaltă expresie a culturii umane” (Christos Yannaras) și a celorlalte Sf. Taine și Ierurgii, ca și prin cateheză și alte activități. A făcut apoi o prezentare succintă a provocărilor pastorației în Diaspora: numărul mic al locașurilor de cult proprii, rolul tinerilor în parohii, sacrificiul preoților în misiunea sacerdotală, ierarhia și ascultarea în Biserică.

Urmând ordinea de zi stabilită, protos. Ioan Popoiu, consilier administrativ-bisericesc a prezentat Darea de seamă anuală în ceea ce privește misiunea, pastorația și slujirea; noi lăcașuri de cult; cateheza; pelerinajele; relațiile panortodoxe și ecumenice; sectorul cultural; sectorul filantropic. Doi delegați ai Asociației Tinerilor Ortodocși din Germania și Austria au prezentat un raport al activităților din trecutul și din viitorul apropiat al ATORG, îndemnând preoții prezenți să atragă cât mai mulți tineri spre ATORG și să îi susțină în activitățile lor.

În paralel cu lucrările Adunării Eparhiale, întâlnirea preoteselor a continuat sâmbătă cu o sesiune de comunicare în cadrul căreia participantele au avut ocazia de a se cunoaște mai bine, de a interacționa și schimba opinii pe seama provocărilor slujirii în misiunea de preoteasă în general și în special în Diaspora ortodoxă, unde implicarea soțiilor de preot atât în slujire, cât și în toate activitățile organizatorice ale parohiei este extrem de importantă.

În continuare, în plenul Adunării Eparhiale, domnul Gheorghe Florin Cârciu, Secretar de Stat de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, a vorbit despre sprijinul Statului Român acordat românilor din Diaspora, menționând că bugetul acestui Departament a crescut simțitor în ultimii ani, astfel încât din acest an sunt sprijinite un număr net superior de proiecte. La rândul ei, doamna Janette Carabașu, Consul gerant interimar la München a mulțumit parohiilor românești din Bavaria pentru susținrea Consulatului și a anunțat viitoarele „consulate itinerante” care urmează a se desfășura în cele mai importante orașe ale acestui land.

Ședința Adunării a continuat cu prezentarea bugetului eparhial pe 2022 de către domnul Livius Wulk, alegerea noilor membri ai consistoriului eparhial, precum și cu diferite luări de cuvânt în plen de către preoți ai eparhiei.

În încheiere, Mitropolitul Serafim a mulțumit invitaților precum și membrilor Adunării Eparhiale pentru efortul de a participa la această întâlnire și a adresat un cuvânt de binecuvântare la întoarcerea acasă.

A doua zi, în Duminica Femeilor Mironosițe, Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul a primit la Centrul Bisericesc Român din München vizita Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan și au săvârșit împreună cu chiriarhul locului, Mitropolitul Serafim, Sfânta Liturghie arhierească cu participarea credincioșilor români din capitala Bavariei. În după-amiaza aceleiași zile, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului a condus atât pe oaspeții conferinței preoțești, Părintele Mitropolit Teofan și Părintele Arhimandrit Nicodim Petre, cât şi pe domnul Secretar de Stat Gheorghe Florin Cârciu și doamna Consul Janette Carabaşu, Gerant Interimar al Consulatului României la München, împreună cu o delegaţie a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, într-un tur al Aşezământului Bisericesc din Kastelburgstr. 84-88, încheindu-se în curtea complexului, în proximitatea bisericii celei mari care se află încă în șantier.