ORTHODOXEs KIRCHENZENTRUM MÜNCHEN

Sprache auswählen

Centrul Bisericesc Ortodox Român din München (CBROM), filială a Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord, a obținut, pentru perioada mai-decembrie 2023, din partea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP), sprijin financiar pentru derularea proiectului „Mobilare, dotare și implementare proiecte corp comunitar-parohial CBROM”.

În principal, proiectul vizează mobilarea unei camere de oaspeți, a trei săli de întâlnire și de lucru pentru membrii comunității și a biroului parohial din cadrul corpului comunitar-parohial al CBROM. Totodată, s-a dorit susținerea aici a șase întâlniri, în intervalul mai-noiembrie 2023, destinate doamnelor, sub îndrumarea și cu expertiza doamnei doctor Cristina Benga, spre a sprijini integrarea acestora în viața din diaspora, a ajuta la păstrarea unei stări de sănătate mentală și sufletească optimă, dar și a păstra nealterate trăsăturile tradițiilor și mentalităților creștine românești autentice. În plus, pentru a întări aceste valori și în rândul celor mici, s-a stabilit drept obiectiv desfășurarea a cinci întâlniri cu copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 10 ani, sub îndrumarea Andreei Cristea, reprezentant al Școlii de Gramatică și al Asociației Școala de Artă Actharsis, prin care pruncii, în special cei născuți în Germania, să dobândească cunoștințe suplimentare de limba și cultura tradițională română, prin metode moderne interactive.

Prin implementarea acestui proiect, membrii CBROM sunt încredințați că pot răspunde prompt și eficient solicitărilor ce se adresează atât în ceea ce privește cazarea, cât și ajutorarea și consilierea psihologică și religioasă a solicitanților. Totodată, prin implementarea programelor pentru doamne și copii, se satisface nevoia de comuniune, de coeziune a acestor categorii, facilitând integrarea lor socială și sporirea calității vieții, dar se construiește și cadrul prin care se promovează autentic limba română, valorile naționale, iubirea de patrie și sentimentul de apartenență la aceasta.

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni sprijină activitatea românilor de pretutindeni și acordă finanțări nerambursabile proiectelor dezvoltate de mediul asociativ care urmăresc păstrarea, dezvoltarea și afirmarea identității etnice, culturale, religioase și lingvistice a românilor din vecinătate și din diaspora, precum și întărirea legăturilor dintre România și comunitățile românești din afara țării.

Coordonator de proiect – pr. Petru Deaconu München, 2023