ORTHODOXE KIRCHENZENTRUM MÜNCHEN

Sprache auswählen

Unul din meritele creştinismului este acela de a fi restabilit demnitatea femeii, ridicându-o la egalitate cu bărbatul, deşi rolurile lor în viaţă rămân deosebite, potrivit cu caracteristicile şi aptitudinile lor naturale. Temeiul acestei demnităţi stă în uimitorul fapt că Fiul lui Dumnezeu a binevoit a se face Fiu al femeii, căreia i s-a dat rolul de Maică. Prin acest fapt, Maica Domnului a devenit modelul, nădejdea, ocrotitoarea tuturor maicilor. Maica Domnului și-a asumat maternitatea rânduită ei de Dumnezeu. Asemenea Maicii Domnului, noi trebuie să ne asumăm viața de familie în mod continuu, în fiecare zi, cu tot ce decurge din aceasta: ne asumăm soțul, soția, copiii, pentru viața aceasta, cu concreteţea ei, și pentru veșnicie. Toate împreună trebuie asumate într-un laborator în care să sporim în iubire. Iar iubirea soţilor sporește și se maturizează şi prin nașterea şi creşterea de prunci.

 

Atitudinea Maicii Domnului la momentul primirii Buneivestiri ar trebui să fie icoana spre care să privească fiecare femeie care primeşte vestea bună că este însărcinată, că poartă în pântecele ei o nouă viaţă. Pe de o parte este o veste bună, extraordinară, o noutate absolută, pe de altă parte este o cruce, implicând multe greutăţi, unele previzibile, altele nu. Şi această cruce femeia însărcinată, în cazul despre care vorbim, este chemată de Dumnezeu să o asume cu toată dăruirea şi cu încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Care, binecuvântând viaţa incipientă va creea şi condiţiile dezvoltării, creşterii, maturizării şi împlinirii ei. Astfel asumarea crucii duce la înflorirea vieţii. Maica Domnului astfel a procedat. Şi-a asumat darul noii vieţi, trimis de Dumnezeu în pântecele ei, şi s-a pus în slujba ocrotirii lui, renunţând la planurile ei de mai înainte. „Iată roaba Domnului; fie mie după cuvântul tău!”.

Pe de altă parte, Dreptul Iosif este un exemplu pentru noi toţi, care stăm în apropierea femeilor însărcinate. Un exemplu să le ajutăm, să le ocrotim, să le creăm condiţiile pentru a putea ocroti marele dar din pântecele lor. Şi asta chiar atunci când, poate, nu suntem de acord sau nu înţelegem prea bine situaţia. În acel moment prioritatea o constituie darul vieţii şi ajutorarea femeii care poartă în sine acest dar. Şi, de foarte multe ori, atitudinea celor din jur devine hotărâtoare pentru femeia aflată în criză de sarcină, înspre cultivarea vieţi sau, din păcate adeseori, dimpotrivă. Când dispoziţia jertfelnică a femeii însărcinate se întâlneşte însă cu cea ocrotitoare, binevoitoare şi ajutătoare a celor din jurul ei, se produce minunea, aşa cum vedem în viaţa Maicii Domnului, a cărei ocrotire să fie cu noi cu toţi; mai ales cu femeile chemate la maternitate.

† Sofian Brașoveanul

Preasfințiul Sofian pune accent pe învățătura Bisericii cum că trebuie să ne asumăm continuu viața de familie. Acest lucru presupune însă și asumarea copiilor trimiși de Dumnezeu. Deoarece sărbătoarea Buneivestiri reprezintă o celebrare a vieţii ca dar divin, prin Întruparea lui Iisus Hristos în pântecele Fecioarei Maria, în România au loc o serie de evenimente legate de ocrotirea vieții de la începuturile ei, din momentul concepției. Din acest motiv vă propunem o temă delicată și extrem de dureroasă, mai ales pentru societatea românească: avortul. În cadrul acestei teme există și un aspect poate mai puțin cunoscut, sau poate ignorat, și anume acela al avortului hormonal (medicamentos). Pe scurt : anumite mijloace contraceptive (de la „banala” pilulă, până la pilula de „a doua zi” și sterilet) au și un efect abortiv/avortiv, împiedicând produsul de concepție (viitorul nostru copilaș aflat chiar la începutul existenței sale, sub forma unei aglomerări de celule, care poartă însă toată informația genetică necesară dezvoltării unui OM) să „intre” în peretele uterului matern, determinâd astfel moartea acestuia.

Astfel de subiecte delicate sunt abordate de către asociațiile pro-viață din România. Aceste asociații pro-viață se numesc pro-vita, există în toate marile orașe (București, Iași, etc.) și au fost înființate în 1990 de către un grup de oameni cu suflet mare dintre care îl amintim pe poetul creștin Ioan Alexandru. Mișcarea pro-viață din România se înscrie într-o mișcare mai amplă ce are loc la nivel mondial. Această mișcare își propune în primul rând să schimbe mentalități și opinii căci, cu cât va exista o mai mare conștientizare la nivelul întregii societăți dar și a factorului politic decizional, cu atât mai mai multe vieți vor fi salvate. În România, asociațiile pro-vita se află sub patronajul spiritual al Sfinților Martiri Brâncoveni și au avut de la început ca principale direcții de acțiune:

  • Apărarea drepturilor copilului nenăscut;
  • Educaţia tinerilor în probleme de viaţă şi famili în acord cu învăţătura morală creştină;
  • Lobby în favoarea unei legislaţii pro vita şi pro familie.

 

O amplă informare și în alte direcții de interes cum ar fi: adopția, dizabilități, famili, bioetica, sexualitate, dependențe, libertate de conștiință, găsiți aici și aici. Un exemplu de asumare conștientă a luptei pentru viață îl constituie părintele NicolaeTănase, care a realizat la Valea Plopului o lucrare cu adevărat minunată. Vă punem în vedere și un interviu al părintelui din anul 2011. Cuvintele sale aspre, dar dureros de adevărate, sunt o adevărată radiografie duhovnicească a poporului român. Putem judeca cu toții cum au evoluat lucrurile între timp.

Având în vedere că în luna martie se sărbătorește Buna Vestire, sărbătoare a vieții, această lună a fost aleasă de către asociațiile pro-viață din România, ca lună în care să încerce să sensibilizeze, să facă cunoscută tuturor problematica avortului și nu numai, prin organizarea așa numitelor Marșuri pentru viață, militând pentru dreptul la viață a pruncilor nenăscuți și pentru sprijinirea tinerelor mămici. Aceste marșuri în România au fost inițiate de Alexandra Nadane, președinta Asociației Studenți pentru Viață. Tot Alexandra Nadane, a lansat în 2018 cartea Femei fericite că au născut: Mărturii despre criza de sarcină – Cultura Vieţii, care spune în cuvântul de introducere: În viața noastră puține sunt lucrurile al căror impact uriaș este atât de puțin înțeles precum criza de sarcină. Este vorba des de scurta perioadă din viața unei femei însăr‑cinate în care avortul apare ca o altă opțiune pe lângă continuarea sarcinii și nașterea copilului. [...] Cele mai multe dintre mărturiile cuprinse în acest volum au fost așternute în scris în anul 2016, când s‑a încercat pentru prima dată tipărirea unei cărți de mărturii despre criza de sarcină. Avorturile prezentate sunt avorturi la cerere. [...] În criza de sarcină, frica este de neocolit: frica de ce va spune tatăl copilului, părinții, rudele, prietenii, colegii de serviciu, frica de a nu avea bani, locuință, putere de a face față situației, frica de un viitor pentru care nu s‑a făcut niciun plan. Frica nu este ea singură decisivă, ci contează dacă există sau un cineva care să sprijine. Circa 80% din cazurile de criză de sarcină s‑ar putea rezolva în mod fericit dacă femeia ar primi sprijin din partea tatălui copilului.

Biserica a fost mereu ocrotitoarea vieții și nu întâmplător a fost asemănată ea însăși cu o maică a noastră a tuturor. Ca membri ai acestei Biserici - maică ocrotitoare, nu putem asista pasiv la această problematică, ci trebuie să încercăm să ajutăm, după puteri, cu rugăciunea, cu cuvântul sau chiar cu fapta. Cum?

  • Să purtăm deci în rugăciunile noastre toate fetele și femeile aflate în situația grozavă de a fi împinse spre un avort (aflate în criză de sarcină);
  • Să facem cunoscută activitatea acestor organizații informând și pe alții despre ele;
  • Dacă Dumnezeu ne va scoate în cale o astfel de situație, să nu închidem ochii și să trecem mai departe, ci să încercăm pe cât putem să ajutăm, căci Domnul Însuși ne va fi alături;
  • Chiar dacă nu vom fi confruntați direct cu o astfel de situație dramatică să nu uităm că aceste lucruri se întâmplă în apropierea noastră și că, ajutând concret aceste organizații și situri prin donații, vom avea și noi o mică contribuție la salvarea unui om.

 

În încheiere vă punem la suflet o vorbă a poetului creștin Ioan Alexandru: Dacă Domnul Hristos răsplăteşte pentru un pahar de apă, dar pentru un prunc salvat!