În lucrarea de mântuire, părinţii privesc în primul rând spre copiii lor, pe care ar dori să-i ferească de orice rău, să-i ajute să se înalţe, să crească frumoşi, sub ocrotirea lui Dumnezeu. Pe lângă toate cuvintele şi învăţăturile pe care le dau copiilor, pe lângă tot ce le pot oferi, foarte important este exemplul propriu de iubire şi dăruire, de slujire a lui Dumnezeu, de pocăinţă, puterea lor de a-şi recunoaşte greşelile şi de a-şi cere iertare. Dragostea părinţilor faţă de Dumnezeu, raportarea lor la El cu iubire şi cinstire, îi va determina pe copii să-i imite, să-i urmeze. În mod sigur copiii vor primi în fiinţa lor de la părinţi şi iubirea faţă de Cel pe care părinţii Îl iubesc. Aşadar, curaj, părinţi! Iubiţi-l pe Dumnezeu, trăiţi în consecinţă şi nu vă temeţi pentru copiii voştri! Îl vor iubi şi ei, văzând iubirea voastră. Şi dacă vor putea să-L iubească, vor putea dori şi primi darurile Lui. Trăiţi doar în iubirea lui Dumnezeu şi nu vă temeţi! Toate celelalte vor veni de la sine. Va găsi Dumnezeu calea de a-i ajuta pe toţi cei care doresc ajutorul Lui. Rugaţi-vă Lui pentru copii şi aveţi încredere!

† Sofian Brașoveanul

Călătoria postului se apropie de momentul ei culminant: săptămâna patimilor, a jertfei Mântuitorului. Să nu-i uităm nici pe cei mai mici dintre noi în aceste momente cu maximă încărcătură spirituală. Însoțindu-L pe Mântuitorul pe drumul Crucii avem posibilitatea de a ne conduce copiii într-o călătorie nu numai exterioară, participând după putere împreună cu ei la minunatele slujbe ale Bisericii, ci și interioară. În această călătorie spre lăuntrul nostru cel mai adânc pocăința are un rol primordial.

Constatăm cu îngrijorare că, în zilele noastre, copiii nu manifestă o foarte mare părere de rău pentru greșelile lor, fapt extrem de îngrijorător pentru întreaga lor creștere spirituală și nu numai, pentru întreaga dezvoltare a caracterului lor. Este greu să-i învățăm pe copii noțiuni abstracte ca pocaința sau călătoria interioară. Însă, putem să-i ajutăm foarte mult, să-și conștientizeze greșelile și să-i facem atenți la faptul că, părerea de rău după greșelile făcute, este un sentiment normal, care trebuie să fie urmat însă de niște pași concreți pentru a obține iertarea și astfel liniștirea conștiinței noastre.

1. Primul pas a fost deja făcut și anume faptul că suntem supărați că am greșit arată că ținem cont de „pârâșul” nostru, de conștiința noastră, pusă de Dumnezeu anume pentru aceasta, de a ne înștiința de faptul că am greșit. Trebuie să fim atenți la aspectul îndreptățirii de sine, al justificării propriei greșeli, obicei asociat de multe ori cu învinovățirea altcuiva. Copiii, și nu numai, sunt tentați să facă aceasta pentru a scăpa de pedeapsă sau de ceartă și de aceea caută mereu alți vinovați în jurul lor. Acceptarea propriei greșeli nu este un lucru ușor. Trebuie să-i ajutăm în această direcție oferindu-le exemplul nostru personal, căci, dacă ne vor vedea că ne acceptăm cu bărbăție și demnitate greșelile, că putem să spunem cu sinceră părere de rău „Iartă-mă”, și ei vor face la fel în situații asemănătoare. Să fim deci atenți la noi înșine și să folosim fiecare ocazie pentru a-i învăța și pe copii să aibă această atenție îndreptată spre interior.
2. Al doilea pas este să ne îndreptăm gândul către Dumnezeu rugându-L să ne ierte.
3. Al treilea pas este să-l rugăm pe cel căruia i-am greșit să ne ierte sau să încercăm în mod concret să ne îndrepătăm greșeala făcută.
4. Ultimul pas este să mergem să ne spovedim părintelui duhovnic, cel prin care Dumnezeu ne iartă păcatul și să i-l mărturisim cu părere de rău.

Să-i învățăm toate acestea pe copii până când le va deveni deprindere și obicei natural. Să-i învățăm să se spovedească. Să le vorbim despre importanța Tainei Spovedaniei, care curățește sufletul și-l vindecă. Desigur totul în conformitate cu vârsta și puterea lor de înțelegere evitând cu toate mijloacele insinuarea formalismului, otravă care duce la indiferență și apoi la împietrirea inimii, pericole mortale pentru suflet, după cum ne avertizează Sfântul Teofan Zăvorâtul.

O importanță deosebită o are prima spovedanie, semn al maturității și responsabilității. Odată cu participarea la taina spovedaniei, îi oferim copilului un pilon extrem de important pe care să-și sprijine întreaga viață; îi oferim posibilitatea de a avea un părinte duhovnic. Acesta îi va fi îndrumător și ocrotitor puternic pe drumurile întortocheate ale vieții. „Fără duhovnic noi nu ne putem mântui, oricât am fi de virtuoşi, iar cu ajutorul lui, oricât am fi de păcătoşi, noi ne putem îndrepta.”

În încheiere vă oferim câteva sugestii practice despre modul cum putem să sensibilizăm copiii în această perioadă specială:

• Să ne facem timp și să le povestim semnificația fiecărei zile, să căutăm pentru aceasta o carte cu poze, căci imaginile au un rol educativ extraordinar;
• Să ne rugăm mai mult împreună cu ei aprinzând o candelă sau lumânări și să citim și din Sfânta Evanghelie;
• Să-i facem atenți la suferința celor din jurul nostru și să-i implicăm in actele noastre de milostenie;
• Să încercăm să participăm cât mai mult la slujbele speciale din aceste zile căci ele ne vor conduce pe drumul Crucii până la Înviere;
• Să vopsim împreună ouăle roșii și să-i încurajăm să le facă speciale, ca pentru Mântuitorul nostru;
• Să le povestim despre minunea coborârii Luminii Sfinte la Ierusalim în Sâmbăta Mare și să urmărim cu emoție transmisiunile Trinitas de la fața locului;
• Să participăm cu cei mai mari la Slujba Învierii, conștientizându-i că aceasta este cea mai importantă Sfântă Liturghie din an.

Să ne pregătim astfel cu toții, curățiți prin Taina Spovedaniei, să-L primim pe Domnul Hristos în Sfânta Împărtășanie în noaptea Învierii!