ORTHODOXEs KIRCHENZENTRUM MÜNCHEN

Sprache auswählen

 

Pentru a putea sărbători în adevăr Sf. Paşti, între altele, să nu uităm:

 

  • Pe Domnul Iisus Hristos Cel înviat din morţi şi înălţat la ceruri suntem chemaţi să-l întâlnim la Slujba Învierii, mai ales prin Împărtăşirea cu Sfintele Taine la Sf. Liturghie de Paşti. Deci efortul din timpul Postului trebuie să fie în vederea acestei Întâlniri. Întâlnindu-L, dacă L-am căutat şi L-am dorit, să ne bucurăm să petrecem împreună cu El.

 

  • Este firesc, de Paşti să ne bucurăm şi de bucatele tradiţionale în mijlocul familiei noastre. Important este însă să nu uităm de Întâlnirea cu Domnul Hristos şi să ne bucurăm doar trupeşte. Practic acesta este pericolul şi aici eşuăm cel mai adesea. Masa de Paşti, ca şi Sf. Liturghie, să ne fie un prilej de a ne bucura împreună cu cei dragi ai noştri în jurul Lui. Atât slujba din biserică cât şi masa de acasă să le folosim pentru a pătrunde după putere – şi a explica celor micuţi – miezul sărbătorilor. Bucuria întâlnirii cu Domnul Hristos în Sf. Împărtăşanie trebuie continuată cu petrecerea în jurul Lui acasă.

 

 

Peste toate, sărbătorirea Învierii Domnului ar trebui să fie o bucurie a întâlnirii noastre cu Domnul Hristos înviat, trăită cu recunoştinţă faţă de El şi faţă de toţi ai noştri. Bucuria întâlnirii şi comuniunii cu El şi atitudinea recunoscătoare faţă de El şi faţă de toţi care au însemnat şi înseamnă ceva în viaţa noastră, cunoscuţi dar şi neştiuţi, ne vor învăţa cum să trăim aceste zile.

Să ne dăruiască Dumnezeu această bucurie şi această atitudine recunoscătoare.

Hristos a înviat! Bucuria noastră!

† Sofian Brașoveanul