ORTHODOXE KIRCHENZENTRUM MÜNCHEN

Sprache auswählen

În data de 28 mai 2019, Curatoriul pentru sprijinul construirii Așezământului bisericesc s-a întâlnit în ședință de lucru pe șantierul acestuia sub președenția d-nei Barbara Stamm, președintă a.D. a parlamentului Bavariei. Curatorii au apreciat lucrarea deosebit de frumoasă și realizată la o calitate excepțională, considerând că edificiul va deveni un punct de referință al orașului München. S-a apreciat că trebuie făcute toate eforturile pentru finalizarea în cel mai scurt timp posibil, pentru a se evita costuri suplimentare și s-au căutat noi posibile surse de finanțare. Pe lângă aprecierea față de frumusețea arhitecturală a proiectului și de calitatea execuției, curatorii au fost impresionați și de implicarea credincioșilor români care susțin efortul construcției. Le mulțumim și noi onoraților curatori pentru tot sprijinul care a făcut ca acest Așezământ să poată fi realizat. Cu recunoștință, bucurie și bună nădejde, + Sofian Brasoveanul