Un prilej de mare bucurie duhovnicească am avut zilele trecute prin venirea la Centrul nostru bisericesc a unei delegații de la Mănăstirea Cernica, în frunte cu părintele stareţ protosincelul Vasile Pârjol pentru a aduce spre bucuria şi închinarea credincioșilor cinstitul cap al Sf. Cuvios Gheorghe de la Cernica şi Căldăruşani.
Sf. Cuvios Gheorghe era din Săliştea Sibiului şi a trăit în secolul al XVIII-lea. În acei ani în care Ortodoxia era prigonită în Transilvania iar monahismul ortodox fusese desfiinţat de stăpânirea austro-ungară, Cuviosul Gheorghe şi-a îndreptat paşii mai întâi spre Sf. Munte Atos, unde s-a format ca monah sub îndrumarea Sf. Paisie Velicikovski. Ulterior, după întoarcerea Sf. Paisie în Moldova, Cuv. Gheorghe a ajuns stareţ al mănăstirilor Cernica şi Căldăruşani, pe care practic le-a reînviat. Cunoscător atât al prigoanelor împotriva credinţei, cât şi al vieţuirii departe de casă, între străini, Cuviosul Gheorghe, a ajuns, iată, să ne viziteze şi pe noi românii de astăzi trăitori în împrăştiere şi depărtare şi să ne aducă mângâiere, încurajare şi binecuvântare.
Vineri seara, 20 mai, am avut bucuria să întâmpinăm delegaţia cernicană, care ne-a adus odorul de mare preţ. În continuare, după primirea Sf. Moaşte, încadrată într-o ceremonie de întâmpinare şi după prinderea într-o „Horă a Unirii” a membrilor Ansamblurilor „Ciuleandra” din München şi „Datina” din Traunreut, în biserică am săvârşit Taina Sf. Maslu împreună cu părinţii de la Cernica şi mai mulţi preoţi din München şi împrejurimi.
Sâmbătă, 21 mai, la praznicul Sf. Împăraţi Constantin şi Elena, ne-am bucurat de slujirea Sf. Liturghii cu prezenţa Sf. Moaşte. Sf. Liturghie a fost organizată şi ca serviciu religios marcând deschiderea anului universitar pentru Facultatea de Teologie Ortodoxă din Muenchen. Astfel, pe lângă studenţii participanţi la Sf. Liturghie, între slujitori s-au aflat mai mulţi preoţi ai celorlalte jurisdicţii ortodoxe prezente în oraş, iar alături de grupul nostru coral au cântat şi profesorii de la această instituţie de învăţământ. La Sf. Liturghie au participat, reprezentând Comisia pentru Românii de Pretutindeni din Senatul României, preşedintele acesteia, dl. Claudiu Târziu, însoţit de dl. Sorin Lavric, care s-au bucurat să găsească aici o atmosferă de profundă şi voiasă trăire ortodoxă românească.
Mulţumim Preafericitului Părinte Daniel, care a acordat binecuvântarea ca delegaţia cernicană să vină în Germania cu Sfintele Moaşte ale Cuv. Gheorghe. Mulţumim preacuviosului părinte stareţ Vasile Pârjol şi părinţilor care l-au însoţit şi le suntem recunoscători pentru darul pe care ni l-au făcut prin această vizită. Mulţumim de asemenea, părintelui protosincel Arsenie Bejan, fost călugăr cernican şi actual paroh al nostru la Hersbruck, care a mijlocit venirea acestei delegaţii în Germania, la München, Hersbruck şi Nürnberg.
Ne încredinţăm ocrotirii şi rugăciunilor Cuviosului Gheorghe, celor ale Sf. Ierarh Calinic de la Cernica cât şi ale tuturor sfinţilor noştri părinţi, care, iată, ne însoţesc cu purtarea de grijă, cu exemplul vieţii lor şi cu binecuvântarea lor peste tot în această lume.