Până în zilele noastre există Monahi care au experienţa iubirii dumnezeieşti, năzuiesc după ea ziua şi noaptea. Ei slujesc lumea prin rugăciunile şi scrierile lor. Dar această sarcină apasă mai cu seama asupra Păstorilor Bisericii, care poartă în ei un har atât de mare, că dacă oamenii i-ar putea vedea strălucirea, lumea întreaga ar fi în uimire; dar Domnul a ascuns-o, ca slujitorii Lui să nu se trufească, ci să se mântuiască prin smerenie. Domnul cheamă Episcopi să pască turma Sa şi le dă în dar harul Sfântului Duh. Duhul Sfânt a aşezat în Biserică Episcopi (Faptele Apostolilor 20, 28) şi în Duhul Sfânt ei au puterea de a lega şi dezlega păcatele (Ioan 20, 21-22). Iar noi suntem oile Domnului pe care El le-a iubit până la capăt (Ioan 13, 1) şi ne-a dat pe sfinţii noştri Păstori.
Domnul a dat Păstori în Sfânta Biserică. În chipul lui Hristos ei săvârşesc Sfânta Liturghie şi lor le-a fost dată puterea de a ierta păcatele prin Duhul Sfânt. Poate că vei gândi: cum poate avea pe Duhul Sfânt cutare Episcop, Părinte duhovnicesc sau Preot, pentru că îi place să mănânce şi are atâtea slăbiciuni? Dar eu iţi voi spune: este cu putinţă cu condiţia să nu primească gânduri rele; astfel încât, deşi are unele defecte, acestea nu împiedică harul sa rămână în sufletul lui, aşa cum un pom verde poate avea şi ramuri uscate, fără ca aceasta sa-l împiedice sa aducă şi roadă; sau într-un câmp de grâu, chiar daca grâul este amestecat cu neghină, aceasta nu-l împiedică să crească. Prin harul care le-a fost dat, ne conduc la Hristos. Ne învaţă să păzim poruncile Domnului, ne împărtăşesc cuvintele Domnului ca să îl cunoaştem pe Domnul. Ne arată calea mântuirii şi ne ajută să ne ridicăm la înălţimea dumnezeieştii smerenii a lui Hristos. Ei adună în staulul Bisericii oile Domnului care suferă şi rătăcesc, ca sufletul lor să-şi găsească odihna în Dumnezeu. Se roagă pentru noi ca toţi sa ne mântuim. Pot ca nişte prieteni ai Domnului să roage pe Domnul şi să ceară: pentru cei vii smerenia şi harul Sfântului Duh, pentru cei morţi iertarea păcatelor, în sfârşit pentru Biserică pacea şi libertatea. Poartă în ei pe Duhul Sfânt şi prin Duhul Sfânt ne iartă păcatele noastre. Ei au cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt şi, ca nişte îngeri văd pe Dumnezeu în duh. Sunt destul de tari ca să desfacă şi mintea noastră de pământ şi să o statornicească în Domnul. Suferă când văd că noi supărăm pe Domnul şi împiedicam pe Duhul Sfânt să locuiască întru noi. Asupra lor apasă suferinţele întregului pământ. Sufletele lor sunt atrase de iubirea lui Dumnezeu şi se roagă neîncetat ca să dobândim mângâiere în necazurile noastre şi pace pentru întreaga lume. Prin rugăciunile lor fierbinţi ei ne atrag şi pe noi să slujim lui Dumnezeu cu smerenie şi iubire. Pentru smerenia lor şi pentru iubirea lor de oameni îi iubeşte Domnul.
Domnul ne-a iubit atât de mult încât a pătimit pentru noi pe Cruce. Tot aşa şi Păstorii noştri suferă pentru noi, deşi adeseori nu vedem suferinţele lor. Noi, oile, trebuie sa înţelegem asta şi să-i iubim şi cinstim pe Păstorii noştri.
Fraţilor, să rămânem în ascultare faţă de Păstorii noştri. Atunci va domni peste tot pacea şi Domnul va rămâne în fiecare din noi prin Duhul Sfânt.
Mare este Preotul, slujitorul altarului lui Dumnezeu. Cine-l supără, supără pe Duhul Sfânt care este în el.
Duhul Sfânt, este scris, a aşezat în Biserică Episcopi ca să pască turma lui Hristos(Faptele Apostolilor 20, 28). Dacă credincioşii şi-ar aduce aminte de aceasta, ei i-ar iubi pe Păstorii lor cu o mare iubire şi s-ar bucura din toata inima la vederea unuia din ei. Cel care are în el harul Sfântului Duh ştie despre ce vorbesc.
N-avem o dreaptă înţelegere a ceea ce e puterea aşezată de Dumnezeu şi din această pricină devenim neascultători. Dar, daca ne-am preda voii lui Dumnezeu, am înainta repede, pentru ca Domnul iubeşte sufletul smerit şi ascultător şi îl povăţuieşte El însuşi. Iar daca sufletul este neascultător, El aşteaptă cu răbdare şi bunătate ca el să se îndrepte. Cu înţelepciune povăţuieşte Domnul sufletul prin harul Său ca un bun Învăţător şi un adevărat Părinte. Dar chiar şi un părinte face greşeli, în vreme ce Domnul nu se înşeală niciodată, iar un învăţător nu ştie totul, dar Domnul este atoateştiutor.
Toate nenorocirile noastre provin din faptul că nu cerem sfatul duhovnicilor care au fost aşezaţi să ne călăuzească. Pot sa spun despre mine însumi: toate păcatele mele şi toate greşelile mele au venit din aceea că, în ceasul ispitei şi greutăţilor n-am chemat pe Domnul, dar acum am învăţat să cer harul lui Dumnezeu şi Domnul mă păzeşte prin rugăciunile Părintelui meu Duhovnicesc. Astfel, noi toţi trebuie sa învăţăm să recunoaştem voia lui Dumnezeu. Dar dacă nu ne vom strădui să o aflam, nu vom cunoaşte niciodată această cale.
Domnul a zis: “ Cheamă-Mă în ziua necazului şi Eu te voi izbăvi şi tu Mă vei preamări” (Psalm 49, 16). Domnul luminează pe om prin Duhul Sfânt. Dar, lipsit de Duhul Sfânt, nici un om nu poate gândi drept. Înainte de venirea Duhului Sfânt, Apostolii înşişi nu erau nici tari, nici înţelepţi, până într-atât încât Domnul le-a spus odată: “Pana când vă voi mai răbda?” (Matei 17, 17)
Dacă oamenii ar putea vedea în ce slavă se afla un Preot când săvârşeşte Sfânta Liturghie, atunci la aceasta vedere ar cădea la pământ. Şi daca Preotul însuşi s-ar vedea în ce strălucire dumnezeiască stă, ar deveni un mare ascet ca să nu întristeze cu nimic harul Duhului Sfânt care este în el.
Scriu aceste rânduri şi mintea mea se bucură de aceea că Păstorii noştri sunt asemenea Domnului Iisus Hristos. Dar şi noi, oile, deşi nu avem decât un har slab, suntem asemenea Domnului. Oamenii nu cunosc aceste taine, dar Sfântul Ioan Teologul a spus limpede: ”Vom fi asemenea lui.”((I Ioan 3, 2) şi aceasta nu numai după moarte, ci încă de-acum, căci Domnul Cel milostiv a dat pe pământ pe Duhul Sfânt, iar Duhul Sfânt trăieşte în Biserica noastră, în sfinţii Păstori, în inima credincioşilor şi El îndeamnă sufletul să lupte împotriva patimilor, dă puterile necesare împlinirii poruncilor lui Dumnezeu, ne conduce la tot adevărul şi îl face pe om atât de frumos, că el devine asemenea Domnului.
Trebuie să ne aducem aminte pururea că un Părinte duhovnicesc îşi împlineşte slujirea sa în Duhul Sfânt şi de aceea trebuie să-i fie arătată cinstire. Credeţi, fraţilor, că dacă s-ar întâmpla cuiva să moară de faţă cu un Părinte duhovnicesc şi cel ce moare îi spune: “Părinte sfinte, dă-mi binecuvântarea de a vedea pe Domnul în Împărăţia cerurilor”, iar duhovnicul îi spune:”Du-te, fiul meu, şi vezi pe Domnul”, se va întâmpla după binecuvântarea Părintelui duhovnicesc, pentru că Duhul Sfânt este Acelaşi în cer şi pe pământ.
Mare putere au rugăciunile unui Părinte duhovnicesc. Am suferit mult din partea demonilor din pricina mândriei mele, dar Domnul m-a smerit şi s-a milostivit de mine datorită rugăciunilor Părintelui meu duhovnicesc. Şi acum Domnul mi-a descoperit că Duhul Sfânt odihneşte asupra Părinţilor duhovniceşti şi de aceea am o mare evlavie faţă de ei. Prin rugăciunile lor primim harul Sfântului Duh şi bucuria în Domnul, Care ne iubeşte şi ne-a dat tot ce e de trebuinţă pentru mântuirea sufletelor noastre.
Daca omul nu spune totul Părintelui său duhovnicesc, calea sa e plina de chinuri şi nu duce la mântuire, dar cel ce spune totul va merge drept în Împărăţia cerurilor.
Un monah m-a întrebat: ”Spune-mi, ce să fac să-mi îndrept viata mea?" Ii plăcea sa mănânce mult şi în afara orelor rânduite. I-am spus: ”Scrie în fiecare zi cât de mult ai mâncat şi care au fost gândurile tale, iar seara citeşte-le părintelui tău duhovnicesc”. El insa mi-a zis:”Nu pot să fac aceasta”. Astfel el n-a putut trece peste mica ruşine de a-şi mărturisi slăbiciunea şi a murit de un atac. Domnul să-l ierte pe fratele nostru şi sa ne păzească de astfel de moarte.
Un Părinte duhovnic trebuie să se bucure atunci când Domnul călăuzeşte spre el un suflet care vrea să se pocăiască şi, după harul care i-a fost dat, trebuie să poarte de grijă de acest suflet, iar pentru aceasta va primi de la Dumnezeu răsplată mare, ca un bun Păstor al oilor Lui. În Sfânta Taina a Spovedaniei Duhul Sfânt este Cel ce lucrează prin duhovnic şi, atunci când vine de la părintele lui duhovnicesc, sufletul simte înnoirea lui printr-un sentiment de pace şi iubire faţă de aproapele. Dar daca pleci tulburat de la Părintele tău duhovnicesc, înseamnă că nu te-ai mărturisit cum se cuvine şi n-ai iertat din toata inima ta greşeala fratelui tău.
Sf. Siluan Athonitul
