Toţi cei ce au urmat Domnului nostru Iisus Hristos duc un război duhovnicesc. Acest război l-au învăţat sfinţii printr-o îndelungată experienţă de la harul Duhului Sfânt. Duhul Sfânt îi povăţuia, îi lumina şi le dădea puterea de a birui pe vrăjmaşi, dar fără Duhul Sfânt sufletul nu poate nici măcar să înceapă acest război, pentru că nu ştie şi nu înţelege cine şi unde sunt vrăjmaşii lui. [...]

Lupta noastră se duce în fiecare zi şi în fiecare ceas.
Dacă faci reproşuri fratelui sau îl judeci sau îl întristezi, ţi-ai pierdut pacea.
Dacă ai căzut în slava deşartă sau te înalţi deasupra fratelui, ai pierdut harul.
Dacă-ţi vine un gând desfrânat şi nu-l depărtezi de în­dată, sufletul tău pierde iubirea lui Dumnezeu şi îndrăz­neala în rugăciune.
Dacă iubeşti puterea sau banii, nu vei cunoaşte nicio­dată iubirea lui Dumnezeu.
Dacă-ţi împlineşti voia proprie, eşti biruit de vrăjmaşul şi urâtul intră în sufletul tău.
Dacă urăşti pe fratele tău, înseamnă că ai căzut din Dumnezeu şi un duh rău a pus stăpânire pe tine.
Dar dacă faci bine fratelui, atunci vei afla odihna con­ştiinţei.
Dacă-ţi tai voia proprie, vei izgoni pe vrăjmaşi şi vei dobândi pace în sufletul tău.
Dacă ierţi fratelui tău ocările şi iubeşti pe vrăjmaşi, atunci dobândeşti iertarea păcatelor tale şi Domnul îţi va da să cunoşti iubirea Duhului Sfânt.
Iar când te smereşti întru totul, atunci afli odihna desă­vârşită în Dumnezeu.

[...]

Suferim pentru că nu-l iubim pe frate. Domnul zice: „Iubiţi-vă unii pe alţii şi veţi fi ucenicii Mei” [In 13, 34-35]. Pentru iubirea de frate vine iubirea lui Dumnezeu. Dulce e iubirea lui Dumnezeu; ea este un dar al Duhului Sfânt şi în deplinătatea ei e cunoscută numai prin Duhul Sfânt. Dar este şi o iubire mijlocie, pe care omul o are atunci când se străduieşte să împlinească poruncile lui Hristos şi se teme să nu întristeze pe Dumnezeu; şi aceasta e un lu­cru bun. în fiecare zi însă trebuie să ne silim spre bine şi să învăţăm din toate puterile smerenia lui Hristos.

Domnul a zis ucenicilor Lui: „Pacea Mea dau vouă” [In 14, 27].

Această pace a lui Hristos trebuie să o cerem lui Dum­nezeu, şi Domnul o dă celui ce o cere; şi când o primim, trebuie să o păzim cu sfinţenie şi să o înmulţim; dar cine nu se predă în necazuri voii lui Dumnezeu, acela nu poate cunoaşte milostivirea lui Dumnezeu.

Dacă te loveşte o nenorocire, nu te lăsa abătut, ci adu-ţi aminte că Domnul se uită la tine cu milă şi nu primi gân­dul: „Oare se va mai uita Domnul la mine când eu îl în­tristez?”, pentru că Domnul este prin fire milă, ci întoarce-te cu credinţă la Dumnezeu şi spune ca şi fiul cel risipitor din Evanghelie: „Nu sunt vrednic să mă numesc fiul tău” [Le 15, 21], şi vei vedea atunci cât eşti de drag Tatălui şi în sufletul tău va fi atunci o negrăită bucurie.