Gândurile de faţă îmi sunt pricinuite de tumultul duhovnicesc, din ultimele săptămâni, îndreptăţit într-o anumită măsură, pricinuit de faptul că de la 1 ianuarie 2009 a început în România, cu o grabă suspectă şi tacită, eliberarea de paşapoarte şi de permise de conducere cu cip, fără ca cineva să cunoască în detaliu datele stocate pe cip, acţiune motivată de dorinţa aderării fără rezerve a României la spaţiul Schengen. La aceasta s-a mai adăugat şi faptul că o lege din 21 nov. 2008 îi obligă pe furnizorii de servicii de comunicaţii electronice să păstreze orice convorbire telefonică, orice sms sau e-mail din ultimele 6 luni şi să le pună la dispoziţie, la solicitarea autorităţilor competente.
Faptul că aceste acţiuni sunt adevărate „semne ale vremurilor” şi că, în numele siguranţei şi securităţii noastre, suntem condamnaţi la robotizare şi supuşi unui control tot mai drastic este evident, iar opoziţia faţă de ele este şi ea binevenită. Nu ar trebui să renunţăm cu uşurinţă la valorile creştine şi umane, câştigate cu multă trudă, adeseori în timp îndelungat, lăsându-i pe cei care ne conduc destinele să facă ce vor cu noi. Pe de altă parte ar trebui să fim conştienţi că orice reacţie nu destul de bine chibzuită din partea oamenilor Bisericii, a creştinilor în general, nu va constitui decât o întărâtare şi o provocare a puterii seculare.
Cred că atunci când noi, creştinii, pe bună dreptate şi după datorie, luptăm pentru apărarea unor drepturi ale noastre, cum este şi cel al libertăţii persoanei, când ne găsim pe poziţii divergente cu puterea seculară, n-ar trebui să pierdem din vedere aspecte precum următoarele.
Împărăţia lui Hristos nu este din lumea aceasta. Libertatea fiilor lui Dumnezeu este cu totul altceva decât libertăţile cetăţeneşti. Îngrădirea unora din acestea nu ne îngrădeşte totuşi cu nimic libertatea interioară de fii ai lui Dumnezeu. Să nu uităm că Naşterea lui Hristos a avut loc chiar în timpul unei înscrieri a populaţiei de către puterea romană, căreia părinţii trupeşti ai Mântuitorului i s-au supus. Putem spune că activitatea lui Hristos a început cu o supunere faţă de legi. Şi s-a terminat la fel, chiar dacă asta L-a costat Răstignirea pe care El acceptând-o, Şi-a manifestat suprema libertate, dovedind prin faptă că Împărăţia pe care venise să o inaugureze era la un alt nivel; nu era din lumea aceasta. El nu venise să modifice legislaţia, ci să schimbe, să înnoiască inimile oamenilor; iar ei, câştigaţi fiind ca fii ai Învierii urma să-şi facă legi corespunzătoare; ceea ce s-a şi întâmplat într-o mare măsură. Numai că acum, din păcate, suntem martorii procesului invers, al decreştinării Europei, proces desigur foarte dureros pentru creştini. Însă nu trebuie să uităm că la baza acestui proces nu se află altceva decât păcatele creştinilor care prea adesea nu şi-au luat în serios responsabilitatea de a fi „sare pământului” şi „lumină lumii”, ci s-au confundat cu lumea, iar adeseori, s-au purtat chiar „mai rău decât necredincioşii”.
În situaţia în care Europa se ruşinează să-şi mărturisească originea şi fundamentele creştine este inutil să-i cerem legi în spirit creştin. Şi mai ales să nu cerem aceasta manifestându-ne noi ca necreştinii, ca necredincioşii. Pentru că sunt foarte mulţi care, precum tesalonicenii odinioară, în loc să facă treabă, se află-n treabă. Sunt mulţi, aşa zis credincioşii, care propovăduiesc, adesea isteric, sfârşitul lumii, dar nu se gândesc nicidecum la sfârşitul lor şi nu se pregătesc pentru el. Mulţi propovăduiesc lupta pentru libertate, dar ei sunt robi patimilor şi răutăţii, doresc legi mai bune, dar ei fac răul, dacă au ocazia. Mulţi militează pentru o societate creştină, dar la biserică nu merg, cu Dumnezeu prin rugăciune nu vorbesc, în perioadele de post nu postesc, doresc educaţie creştină în şcoli, dar nu vor să ţină seama de ea, trăind creştineşte. Ar trebui să conştientizăm că dacă actualmente se dau legi necreştine sau chiar anticreştine, aceasta se întâmplă cu îngăduinţa lui Dumnezeu şi din pricina păcatelor noastre. Iar dacă dorim o altfel de legislaţie, trebuie să luptăm pentru ea mai ales în alt fel. Să trăim ca fii ai lui Dumnezeu, ca fii ai învierii şi prin felul nostru frumos de viaţă să-i atragem la Hristos şi pe cei care nu cred în El. Şi dacă trăind creştinismul responsabil îi vom câştiga pe conducători pentru Hristos, ei vor da legi în spirit creştin fără să le-o mai cerem noi. Altfel ne aflăm în pericolul de a ne angaja la o luptă inutilă, care poate fi tot o meşteşugire a vrăjmaşului pentru a ne distrage de la ceea ce e cu adevărat esenţial.
Următoarele cuvinte ale proorocului Isaia sunt în acest sens un avertisment cum nu se poate mai actual: „Ascultaţi cuvântul Domnului, voi conducători ai Sodomei, luaţi aminte la învăţătura Domnului, voi popor al Gomorei! Ce-mi foloseşte mulţimea jertfelor voastre?, zice Domnul. M-am săturat de arderile de tot cu berbeci şi de grăsimea viţeilor graşi şi nu mai vreau sânge de tauri, de miei şi de ţapi! Când veneaţi să le aduceţi, cine vi le ceruse? Nu mai călcaţi în curtea templului Meu! Nu mai aduceţi daruri zadarnice! Tămâierile Îmi sunt dezgustătoare; lunile noi, zilele de odihnă şi adunările de la sărbători nu le mai pot suferi. Însăşi prăznuirea voastră e nelegiuire!... Când ridicaţi mâinile voastre către Mine, Eu Îmi întorc ochii aiurea, şi când înmulţiţi rugăciunile voastre, nu le ascult. Mâinile voastre sunt pline de sânge; spălaţi-vă, curăţiţi-vă! Nu mai faceţi rău înaintea ochilor Mei. Încetaţi odată! Învăţaţi să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ajutaţi pe cel apăsat, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă!... De veţi vrea şi de Mă veţi asculta, bunătăţile pământului veţi mânca. Iar de nu veţi vrea şi nu Mă veţi asculta, atunci sabia vă va mânca, căci gura Domnului grăieşte” (Isaia 1, 10-20).
Să ne lumineze Dumnezeu să înţelegem care e nevoia ceasului de faţă şi să ne dea puterea de a trăi, liberi şi responsabili ca adevăraţi fii ai Lui.
